Se afișează postările cu eticheta furat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta furat. Afișați toate postările

marți, 27 septembrie 2011

Caraş-Severin / Opel furat din Italia, găsit la Naidăş

Politistii de frontiera au depistat un cetatean roman care conducea un autoturism marca Opel care figura ca fiind furat din Italia.
In data de 26.09.2011, la PTF Naidas, politistii de frontiera au derulat o actiune pe linia de combaterii traficului cu masini furate.
In acest sens, au efectuat verificari amanuntite asupra unui autoturism inmatriculat in Italia, condus de cetatenul roman M.Constantin, in varsta de 24 ani, care se prezentase in punctul de frontiera pentru efectuarea formalitatilor specifice.
Astfel, politistii de frontiera au descoperit ca autoturismul figureaza in baza de date ca fiind furat din Italia in luna iulie anul curent.
Drept urmare, au fost intocmite actele premergatoare de cercetare penala fata de numitul M.C.Constantin pentru savarsirea infractiunii de furt, iar autoturismul a fost indisponibilizat pana la finalizarea cercetarilor.

miercuri, 7 septembrie 2011

Timiş / Trei tineri din Deta, la furat din case

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Deta, i-au depistat la data de 06 septembrie 2011, pe Ş. C. P., de 14 ani, Ş. D. P.. de 12 ani şi E. C. S., de 14 ani, toţi trei din localitatea Deta, suspecţi că în data de 21.08.a.c. au sustras mai multe bunuri aflate în faţa imobilului lui R. Alfred din aceeaşi localitate.
Poliţiştii continua cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Caraş-Severin / Prinşi la furat de motorină dintr-un TIR, în parcare

Poliţiştii au surprins trei tineri care încercau să sustragă combustibilul din rezervorul unui autotir în seara zilei de 05.09.2011.
D.NICOLAE, de 30 de ani, C.DOREL, în vârstă de 26 de ani şi C.CRISTIAN, de 21 de ani, au fost surprinşi de poliţişti când încercau să sustragă motorina dintr-un autotir aflat în parcarea unei staţii de carburant de pe raza municipiului Caransebeş.
Cei trei au avut asupra lor 10 bidoane din plastic de 30 de litri şi un furtun, însă nu au reuşit să sustragă motorina, ci doar să deschidă buşonul de la rezervor, întrucât au fost prinşi de poliţişti.
Cei trei au fost conduşi la sediul poliţiei unde oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

miercuri, 31 august 2011

Timiş / Prinşi la furat lemne

În 30 august a.c., în jurul orei 11.30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 10 Făget, a surprins în flagrant pe P. D.ADRIAN, de 24ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara şi P.O.DANIEL, de 26 ani, din oraş Făget, în timp ce sustrăgeau lemne din pădurea Ocolului Silvic Coşava. În urma măsurătorilor efectuate s-a stabilit că cei doi au sustras patru metri cubi de material lemnos, fiind identificate cioatele rezultate în urma tăierii ilegale a trei arbori de esenţă fag.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării fiind lăsată în custodie.
Poliţiştii le-au întocmit celor doi bărbaţi dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de material lemnos.

miercuri, 11 mai 2011

La furat de pantofi

Ieri, 10.05.2011, orele 12:00, în perimetrul Pieţei Iosefin poliţiştii locali au fost sesizaţi de către o vânzătoare cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a sustras de la tarabă o pereche de pantofi sport. În momentul în care s-a văzut urmărit bărbatul a abandonat incălţămintea pe capota unui autoturism şi a fugit. A fost prins însă şi reţinut, în urma legitimării s-a constatat că H.E., domiciliază în comuna Şag, judeţ Timiş şi are 52 de ani. Asupra acestuia au fost depistate mai multe bunuri personale, iar într-o sacoşă alimente pe care suspectul susţine că le-a achiziţionat de la un magazin alimentar din apropiere.
Suspectul şi bunurile au fost predate pe bază de proces verbal Secţiei 3 de Poliţie a Municipiului Timişoara pentru continuarea cercetărilor.

Consilier Nicoleta Popa- purtător de cuvânt
POLIŢIA LOCALĂ TIMIŞOARA