Se afișează postările cu eticheta politist. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politist. Afișați toate postările

luni, 25 iulie 2011

Timiş / Decesul unui poliţist

Anunţăm cu regret decesul colegului nostru, domnul subcomisar de poliţie POPA IOAN. Acesta a plecat dintre noi în cursul acestei zilei, în urma unui infarct.
Poliţistul a absolvit şcoala de poliţie, în anul 1989, fiind încadrat ca subofiţer de ordine publică la Poliţia Municipiului Timişoara. În anul 1994 acesta a avansat în gradul de ofiţer, desfăşurându-şi activitatea ca ofiţer de cercetare penală în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.
Din anul 1995 până în prezent, bravul nostru coleg şi-a desfăşurat activitatea ca ofiţer de ordine publică şi de cercetare penală în cadrul Poliţiei Oraşului Sânnicolau Mare.
În decursul celor 22 de ani subcomisarul POPA IOAN a fost recompensat în nenumărate rânduri cu premii în bani şi salarii de merit.
De asemenea, în anul 2009 poliţistul a fost decorat cu însemnul onorific pentru o activitate de 20 de ani în cadrul poliţiei, iar în anul 1996 acesta a fost citat pe ordinul de zi şi a primit felicitări scrise în anii 2005 şi 2009 pentru rezultatele bune obţinute.
În cei 22 de ani de serviciu în slujba statului, subcomisarul POPA IOAN, a fost un adevărat exemplu pentru colegii săi, arătând devotament, solicitudine şi respect faţă de instituţia în care şi-a desfăşurat întreaga activitate, dovadă fiind calificativele obţinute la fiecare sfârşit de an. În ultimii 15 ani acesta a obţinut numai calificative de foarte bun.
Transmitem pe această cale sincere condoleanţe familiei .

Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş

joi, 2 iunie 2011

Rampe clandestine

Având în vedere constatările poliţiştilor locali precum şi sesizările cetăţenilor din zona spl. Tudor Vladimirescu privind formarea unei rampe clandestine la intersecţia bv. Iuliu Maniu cu spl. Tudor Vladimirescu de către persoane care abandoneză diverse deşeuri, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului au desfăşurat în data de 01.06.2011 o acţiune în care au fost depistate 8 persoane în timp ce abandonau deşeuri pe acest amplasament.
Persoanele depistate cu ocazia desfăşurării acestei acţiuni au fost sancţionate contravenţional cu amendă cuprinsă între 200 lei şi 2000 lei, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. S- au aplicat amenzi în valoare de 1600 lei. Acţiunile poliţiştilor locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului vor continua şi în alte zone ale municipiului Timişoara în care se abandonează deşeuri şi se formează rampe clandestine.
În conformitate cu OUG. 78/2000 privind regimul deşeurilor, este interzisă abandonarea deşeurilor şi ambalajelor pe spaţiile verzi, căile de comunicaţie, în locuri publice sau în alte locuri nepermise, fapat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 2000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
Mudura Voicu- purtător de cuvânt
POLIŢIA LOCALĂ TIMISOARA