Se afișează postările cu eticheta Cronica infracţiunilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cronica infracţiunilor. Afișați toate postările

vineri, 12 august 2011

Timiş / Cronica infracţiunilor

Cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat

Urmare a informării noastre din data de 11 august 2011, cu privire la cele patru persoane suspecte că ar fi sustras, în decurs de două săptămâni, trei autoturisme de pe raza municipiului Timişoara, vă comunicăm faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus cercetarea în stare de libertate.

Acţiune desfăşurată de poliţişti pe linia jocurilor de noroc

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, au efectuat o acţiune pe linia verificării modului de respectare a legislaţiei din domeniul jocurilor de noroc.
Cu această ocazie au depistat pe raza localităţii Uivar, judeţul Timiş, o societate comercială care exploata trei aparate de joc fără a deţine licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare.
Poliţiştii i-au întocmit administratorului societăţii comerciale, R. P. Nicuşor, de 30 de ani, din Timişoara, un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc.
Cele trei aparate de joc au fost ridicate, iar cercetările vor continua în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, stabilirea şi recuperarea prejudiciului cauzat.

Dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie

În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Timişoara, la data de 11.08.2011, în jurul orei 20.30, l-au depistat şi reţinut pe S. Sorin, de 43 de ani, din localitatea Băcani, judeţul Vaslui, suspect că în data de 10 august a.c., în jurul orei 03.10, l-ar fi deposedat prin violenţă de un telefon mobil pe E. R. Mihai care se deplasa pe strada Eroilor de la Tisa din Timişoara.
Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, fiind reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă de reţinere urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă.

Poliţiştii au intervenit pentru planarea unei stări conflictuale

La data de 11 august a.c., în jurul orei 18.45, în timp ce executau serviciul de patrulare, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie, au fost semnalaţi că pe strada George Stephenson din Timişoara a izbucnit un scandal.
Ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind că pe fondul unor neînţelegeri mai vechi T. C. Florin, de 34 de ani a lovit-o în zona feţei pe B. Ionela.
Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În cauză cercetările vor continua.

Acţiune în mediul rural pe linia transportului materialului lemnos

Poliţiştii din cadrul Compartimentul Delicte Silvice şi Secţiei 10 Poliţie Rurală Făget au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia controlului circulaţiei materialului lemnos.
La data de 11.08.a.c., în jurul orei 18.00, i-au depistat pe raza localităţii Tomeşti, judeţul Timiş pe S. Ionel, de 33 ani şi A. Ioan, de 29 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce transportau cu două utilaje la care erau ataşate câte o remorcă de 3 mc material lemnos fiecare de esenţă fag.
Fiindu-le solicitate documentele de provenienţă, aceştia au declarat că nu le deţin.
Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei fiecare, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării si predat în custodie lui L. Ioan din aceeaşi localitate.
Poliţiştii vor continua cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale fiindu-le întocmit câte un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tăiere ilegală de material lemnos.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.

Au fost ridicaţi în vederea confiscării 28 mc material lemnos

Cu ocazia serviciului de patrulare pe raza comunei Victor Vlad Delamarina, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Boldur au depistat un autocamion încărcat cu cantitate de 28 m3 material lemnos de esenţă cer.
Fiindu-i solicitate documentele de provenienţă ale materialului lemnos, conducătorul auto C. T. Nicolae, din localitatea Cornea, judeţul Caraş-Severin, a declarat că nu deţine documente de provenienţă sau aviz de însoţire pentru cantitatea de material lemnos transportat.
Poliţiştii i-au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 de lei, iar cantitatea de 28 de mc a fost ridicată în vederea confiscării şi predată în custodie Ocolului Silvic Lugoj.

Compartimentul Relaţii Publice

joi, 11 august 2011

Timiş / Cronica infracţiunilor

In data de 10.08.11 , in jurul orei 23.30, politistii din cadrul Sectiei 4 Politie, au oprit pentru control pe strada Dunarea din Timisoara, un autoturism in care erau transportate sapte contragreutati metalice ( 6 elementi fiecare) pentru fire electrice. In urma verificarilor efectuate s-a stabilit faptul ca acestea au fost sustrase din incinta Depoului CFR din cadrul Garii de Nord Timisoara.
In autoturism au fost identificati D. O. ALEXANDRU, de 19 ani, V. MIHAI, de 42 ani, B. S. ALEX, de 17 ani si R. N. REMUS, de 23 ani, toti din Timisoara, carora politistii le-au intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de furt calificat.
Cercetarile vor continua.

In 10.08.2011, politistii din cadrul Sectiei 3-Compartimentul Investigatii Criminale au depistat pe V. VASILE, de 34 de ani, din Recas, A. NICOLAE, de 33 de ani, din oras Pecica, R. ZORRO, de 21 de ani, din Timisoara si A. IOAN, de 25 de ani, din Timisoara care in seara zilei de 06.07.2011, prin fortarea usi de acces au patruns in locuinta lui P. Ana, de unde au sustras bani si bunuri personale in valoare de 2800 Euro.
In urma activitatilor desfasurate a fost recuperata o parte din bunuri care au fost predate partii vatamate.
Suspectii au fost retinuti pe baza de ordonanta pentru de 24 de ore.
Politistii continua cercetarile in vederea documentarii intregii activitati infractionale.

In 10 august 2011, in jurul orei 16.50, politistii din cadrul Politiei Oras Sannicolau Mare au fost sesizati prin apelul de urgenta de catre C. PETRU, de 68 de ani, din comuna Lenauheim, despre faptul ca persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate personala care era parcat pe raza localitatii Tomnatic in fata unui imobil.
In urma activitatilor specifice desfasurate de catre politistii din cadrul Sectiei 12 Politie Rurala Periam, au oprit autoturismul sustras pe DN6 in apropierea localitatii Lovrin.
La volanul autoturismului se afla R. N. A., de 16 ani, din comuna Tomnatic, judetul Timis, care, din cauza ca emana vapori de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultand o alcoolemie de 0.58 ml alcool pur in aerul expirat. Tanarul a fost condus la Spitalul Orasenesc Sannicolau Mare pentru recoltarea probelor biologice, in vederea stabilirii alcoolemiei.
Din verificari a rezultat ca R. N. A intentiona sa se deplaseze cu autoturismul sustras in municipiul Timisoara pentru a-l vinde la un centru de colectare a fierului vechi.
Suspectului i-a fost intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de furt calificat, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere si conducerea unui autoturism pe drumurile publice de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica peste limita legala.
Intregul prejudiciu a fost recuperat, autoturismul fiind predat partii vatamate.

In urma activitatilor de cercetare penala desfasurate de ofiterii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Timis, cu avizul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala fata de H. VASILICA, de 35 de ani, din comuna Lovrin.
In calitate de administrator al unei societati comerciale din Lovrin, cu intentie, in luna noiembrie 2010, H. VASILICA nu a inregistrat in evidentele contabile sumele rezultate in urma comercializarii cantitatii de 45.400 de kilograme de cartofi si 18.000 kilograme de ceapa, fapta prin care a prejudiciat bugetul de stat consolidat cu suma de 44.151 de lei.
Cercetarile vor continua pentru stabilirea intregii activitati infractionale si recuperarea prejudiciului.

In timp ce desfasurau activitati de asigurarea ordinii si linistii publice, agentii de siguranta publica din cadrul Politiei Municipiului Lugoj au depistat, in data de 10.08.a.c., in jurul orei 05.10 pe N. Marian, de 45 ani din Ploiesti, judetul Prahova care, detinea asupra sa 10 metri de cablu electric. In urma verificarilor efectuate, politistii au stabilit ca persoana a sustras cablul din zona unei banci din localitate pe care l-a fost taiat cu un cleste. Cei 10 metri de cablu urma sa fie valorificat la un centru de colectare a fierului vechi.
Politistii i-au intocmit suspectului dosar penal pentru comiterea infractiunii de furt calificat.

In ziua de 10 august 2011,politistii din cadrul Politiei Municipiului Lugoj, au oprit pentru control pe strada Timisorii din aceeasi localitate un autoturism al carei conducator auto B. I. Marcel, de 22 ani, din comuna Birna, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.
In cauza s-a intocmit dosar de cercetare penala pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fara permis de conducere de nici o categorie.

Agentii politiei rutiere din cadrul Politiei Municipiului Lugoj au depistat pe strada Olosagului din localitate pe M. A. Mihaita, de 18 ani, in timp ce conducea un autoturism desi nu poseda permis de conducere de nici o categorie. Din verificarile efectuate in bazele de date s-a stabilit ca autoturismul in cauza nu este inmatriculat, iar numerele montate erau false.
In cauza, politistii i-au intocmit conducatorului auto dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fara permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, punerea in circulatie a unui autovehicul neinmatriculat si cu numere false.

Compartimentul Relatii Publice


marți, 9 august 2011

Caraş-Severin / Cronica infracţiunilor

Poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală unui bărbat suspectat că a sustras 40 de litri de combustibil dintr-un utilaj.
Lucrătorii Postului de Poliţie Coronini au fost sesizaţi în dimineaţa zilei de 08.08.2011 de un angajat al unei societăţi comerciale cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 40 de ani, în urmă cu câteva zile, a sustras dintr-un utilaj al societăţii combustibil.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat bărbatul, acesta fiind T.ION, iar prejudicial în valoare de 215 lei, contravaloarea a 40 de litri de motorină a fost recuperat.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
'''
Un bărbat de 49 de ani a fost găsit decedat într-o fântână, dar din primele cercetări ale poliţiştilor s-a constatat că nu sunt suspiciuni de omor.
În seara zilei de 08.08.2011 lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oraviţa au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a dispărut de la domiciliu din data de 04.08.2011.
Poliţiştii au găsit bărbatul decedat în fântâna din curtea locuinţei unde acesta locuia din satul Agadici.
La faţa locului a sosit şi un echipaj al ISU care au scos cadavrul din fântână.
Examinarea sumară nu a indicat urme vizibile de violenţă pe corpul bărbatului, în cauză nefiind suspiciuni de omor.
Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Oraviţa unde în urma necropsiei efectuate de medicul legist se va stabili cu exactitate cauzele decesului.
'''
Într-o singură oră poliţiştii au depistat doi bărbaţi ce au condus autovehicule pe drumurile publice, deşi unul era sub influenţa băuturilor alcoolice iar altul nu are permis de conducere.
Poliţiştii rutieri au oprit în cursul nopţii de 08/09.08.2011 pe Calea Severinului din Caransebeş un autoturism înmatriculat în străinătate pentru control.
Conducătorul auto, R.DANIEL, în vârstă de 34 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul de Urgenţă Caransebeş, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
La doar câteva minute un alt autovehicul a fost oprit de poliţişti pe raza localităţii Brebu pentru control. Verificările efectuate de poliţişti au arătat că S.LUDOVIC, de 30 de ani, conducea autoturismul, deşi nu posedă permis de conducere, motiv pentru care s-a întocmit un dosar de cercetare penală.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

miercuri, 27 iulie 2011

Caraş-Severin / Cronica infracţiunilor

POLIŢIŞTII AU REUŞIT REŢINEREA A DOI SUSPECŢI ÎN ŞASE CAZURI DE FURT

Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au reuşit identificarea şi reţinerea a doi tineri suspectaţi de comiterea mai multor furturi săvârşite în cursul lunii iulie 2011 pe raza municipiului Reşiţa.
A.ALEXANDRU, de 19 ani, şi C.C., de 17 ani, sunt cercetaţi în şase cazuri de furturi de componente auto, respectiv acumulatori şi cd-playere, dosarele fiind înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi.
O parte din bunurile sustrase au fost recuperate, iar pe numele celor doi a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 27.07.2011 să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa cu propunere de arestare preventivă.

AMENDĂ TRANSFORMATĂ ÎN ÎNCHISOARE

În dimineaţa zilei de 26.07.2011, lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Pojejena au depistat şi reţinut un bărbat urmărit naţional.
Pe numele lui B.NICOLAE, de 28 de ani, a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru o perioadă de două luni, de Judecătoria Timişoara în data de 21.02.2007.
Iniţial bărbatul trebuia să plătească o amendă penală în cuantum de 1200 de lei, amendă pe care nu a plătit-o şi i-a fost înlocuită cu două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În data de 03.08.2005 l-a lovit cu o cărămidă în zona capului pe R.ILIE, cauzându-i leziuni ce au necesitat opt zile de îngrijiri medicale.

A FOST DEPISTAT DE POLIŢIŞTI ÎN TRAFIC

Poliţiştii rutieri, în cadrul desfăşurării unei acţiuni privind circulaţia pe drumurile publice în cursul zilei de 26/27.07.2011, au depistat un tânăr ce conducea un autoturism, deşi nu poseda permis de conducere.
U.REMUS, de 27 de ani, a fost depistat pe raza localităţii Berzovia, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinătate fără a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere.

CU MOTOCICLETA LA PLIMBARE

Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Anina au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Sf. Varvara din oraş şi soldat cu rănirea unei persoane.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului, au constatat în urma cercetărilor, că minorul C.M., în vârstă de 15 ani, a luat motocicleta neînmatriculată din curtea locuinţei şi a plecat spre centrul oraşului.
A intenţionat să depăşească autoturismul din faţa sa, însă din cauza vitezei excesive a intrat în coliziune cu autovehiculul şi a fost proiectat într-un imobil.
În urma accidentului a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea acestuia.
Cei doi conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.

ACCELERAŢIE NECONTROLATĂ

Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Moldova Nouă au intervenit la un accident rutier produs în seara zilei de 26.07.2011, pe str. 1 Decembrie.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că C.DORU, de 29 ani, în timp ce conducea un moped, a efectuat manevra de întoarcere, însă a accelerat necontrolat vehiculul şi a căzut în râul Boşneag de la o înălţime de aproximativ 3,5 m.
În urma accidentului conducătorul mopedului a fost rănit uşor, fiind transportat la Spitalul Moldova Nouă pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
Tot în seara zilei de 26.07.2011, poliţiştii au intervenit la un alt accident produs pe DN 6, în care a fost implicat un biciclist.
În urma cercetărilor s-a constatat că în timp ce V.AUREL, în vârstă de 50 de ani, se deplasa cu bicicleta pe raza localităţii Mehadia, s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure şi a fost acroşat cu oglinda unui autoturism condus de către P.CATALIN, de 19 ani.
Medicii din ambulanţa sosită la faţa locului au constatat că biciclistul nu a suferit vătămări corporale.
Cei doi conducători de vehicule au fost testaţi c u aparatul alcooltest, iar în cazul lui V.AUREL rezultatul a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

TÂNĂR DEPISTAT DE POLIŢIŞTI SUB INFLUENŢA BĂUTURILOR ALCOOLICE

Poliţiştii rutieri, în cadrul desfăşurării unei acţiuni privind circulaţia pe drumurile publice în cursul nopţii de 26/27.07.2011, au depistat un tânăr ce conducea un autoturism, deşi era sub influenţa băuturilor alcoolice.
B.IOAN, în vârstă de 21 de ani, a fost oprit de oamenii legii pe bulevardul Republicii din Reşiţa pentru control.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul judeţean Reşiţa unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Timiş / Cronica infracţiunilor

1. Suspect de tâlhărie depistat de poliţişti

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea lui T.O.M., de 15 ani din Timişoara, suspectat de comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În fapt, acesta este suspectat că în cursul lunii martie 2011, în timp ce se afla în zona Pieţei Badea Cârţan, l-ar fi deposedat prin violenţă pe B.S., de un telefon mobil.
Faţă de acesta s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Poliţiştii vor continua cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.

2.Depistată de poliţişti după ce a sustras mai multe bijuterii

La data de 26.07.2011, în jurul orei 10.50, poliţişti au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 de către I. I. Daniel, de 27 de ani, despre faptul că din locuinţa sa i-au fost sustrase mai multe bunuri.
Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că acesta locuia împreună cu concubina sa U. C. Emanuela, de 20 de ani, din Giarmata, în localitatea Bacova, judeţul Timiş, care la plecare a sustras mai multe bijuterii.
Poliţiştii au depistat-o la adresa de domiciliu şi i-au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În cauză, cercetările vor continua.

3.Poliţiştii au depistat un tânăr suspect de comiterea infracţiunii de tâlhărie

Urmare a informării noastre din data de 26.07.2011, cu privire la P. B. Claudia, de 21 ani, din localitatea Recaş, care a fost deposedată de un lănţişor din aur pe care îl purta la gât, vă comunicăm faptul că faţă de C. A., de 16 ani, din aceeaşi localitate, instanţa a dispus măsura de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 zile.

4.A condus o motocicletă neînmatriculată în circulaţie şi fără a poseda permis de conducere

Poliţiştii, l-au depistat la data de 26 iulie 2011, în jurul orei 21.00, pe S. Dănuţ, de 16 ani, din Timişoara care conducea pe strada Timiş din aceeaşi localitate o motocicletă.
Din verificările efectuate în evidenţele de poliţie s-a constatat că persoana în cauză nu poseda permis de conducere totodată numerele de înmatriculare erau expirate din anul 2009.
Poliţiştii i-au întocmit acestuia un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi fără a fi înmatriculat în circulaţie.
Cercetările vor continua pentru documentarea activităţii sale infracţionale.

Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş

joi, 7 iulie 2011

Cronica infracţiunilor / Vânătoare, alcool şi tâlhărie

Reţinut de poliţişti pentru că deţinea mandat de executarea pedepsei închisorii

În urma unor activităţi desfăşurate de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale Lugoj, a fost depistat pe raza satului Măguri, C. M. Silviu, de 33 de ani, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Lugoj.
Prin emiterea mandatului bărbatul a fost condamnat în data de 05.07.2011 la trei ani de închisoare, pentru comiterea unei infracţiunii de furt calificat deoarece în luna mai 2010, acesta a sustras mai multe biciclete de pe raza municipiului Lugoj.
Persoana în cauză a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş în vederea executării pedepsei.

Sub influenţa băuturilor alcoolice în timp ce conducea un autoturism

În data de 06.06.2011, în jurul orei 12.25 O. Huseyin, de 41 ani, din Timişoara, cetăţean turc, a fost depistat de către poliţiştii rutieri pe bulevardul Take Ionescu din municipiu în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Deoarece emana vapori de alcool, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aer expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Timişoara unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Incident de vânătoare anchetat de poliţişti

În ziua de 06 iulie 2011, în jurul orelor 14.50 poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Făget au fost anunţaţi despre faptul că pe fondul de vânătoare de pe raza localităţii a avut loc un accident de vânătoare .
Din primele verificări se pare că I. Traian, de 76 de ani, din Făget, deţinător legal de armă de vânătoare, l-a împuşcat accidental în zona spatelui pe R. Ioan, cu care se afla la vânătoare.
În urma incidentului R. Ioan a suferit leziuni, motiv pentru care I. Traian a procedat la transportarea victimei la Spitalul oraşului Făget.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că I. Traian avea autorizaţie de vânătoare la căprior eliberată în data de 01.07.2011 cu valabilitate de 20 zile, dar care nu era completată cu data de ieri iar ieşirea în fondul de vânătore s-a efectuat fără participarea paznicului de vânătoare ca organizator .
Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a producerii evenimentului şi încadrarea juridică a faptei.

Cercetări pentru soluţionarea unei tâlhării

În data de 06.07.a.c., în jurul orei 19:20, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că a avut loc o tâlhărie într-un magazin din Piaţa Bălcescu din Timişoara.
La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă, unde vânzătoarea E. C. Maria a adus la cunoştinţă poliţiştilor că trei persoane, au intrat în incinta societăţii, unde au agresat-o fizic, iar din casa de marcat au sustras suma de 2140 de lei şi au părăsit în scurt timp locul faptei.
Poliţiştii au demarat o anchetă în care se continuă cercetările cu privire la împrejurările comiterii faptei precum şi la identificarea persoanelor implicate în comiterea faptei.

Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş

duminică, 3 iulie 2011

Cronica infracţiunilor: Alba-neagra şi evaziunea fiscală

Poliţiştii au organizat o acţiune pentru combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului cu produse contrafăcute

În ziua de 02 iulie 2011, ofiţerii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş împreună cu poliţişti de la Secţia 3 Poliţie au organizat şi desfăşurat o acţiune în Piaţa Flavia din Timişoara.
Scopul acţiunii a fost de combatere a evaziunii fiscale şi a comerţului cu produse contrafăcute.
Cu ocazia acţiunii au fost constate trei infracţiuni privind mărcile şi indicaţiile geografice privind locul de fabricare, fiind întocmite tot atâtea dosare penale pentru comiterea infracţiunii de punerea in circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Totodată au fost constate încălcări ale normelor legale privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, fapt pentru care au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.500 de lei fiind luată şi măsura complementară a confiscării produselor oferite spre comercializare, valoarea acestora fiind de aproximativ 30.000 de lei.
Poliţiştii vor continua astfel de acţiuni şi în perioada următoare.

Cercetaţi penal de poliţişti pentru organizarea de jocuri tip alba - neagra

În ziua de 01.07.a.c., în jurul orei 11.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie, au depistat în zona Gării de Nord din Timişoara trei persoane suspectate de înşelarea populaţiei prin metoda alba - neagra.
În urma verificărilor efectuate de poliţiştii a reieşit faptul că cei trei sunt D. Graţian, de 44 de ani, din Arad, H. Dumitru, de 38 de ani şi A. Cătălin Alexandru, de 33 de ani, ambii din Timişoara.
Cele trei persoane au fost conduse la sediul poliţiei unde le-au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc precum şi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, totodată fiind ridicată în vederea cercetării suma de 200 de euro.
Poliţiştii vor continua cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Accident rutier pe fondul traversării prin loc nepermis

În ziua de 01 iulie 2011, în jurul orei 21.00, pe calea Sânandreiului din Dudeştii Noi, judeţul Timiş, a avut loc un accident de circulaţie.
Pietonul B. Alexandru Daniel, de 7 ani, din aceeaşi localitate, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure fiind surprins şi accidentat de un autoturism de teren condus de Marius Z., de 32 de ani din aceeaşi localitate.
În urma accidentului a rezultat rănire pietonului, care a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea primirii de îngrijiri medicale.
Poliţiştii vor continua cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condiţiilor în care a avut loc accidentul.

S-a autoaccidentat după ce a condus autoturismul deşi consumase băuturi alcoolice

În ziua de 02.07.a.c., în jurul orei 16.30, poliţiştilor din cadrul Poliţiei Oraşului Buziaş le-a fost semnalat faptul că pe strada Andrei Şaguna din localitate un autovehicul a ieşit în afara părţii carosabile.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care în urma verificărilor efectuate a identificat conducătorul auto în persoana lui L. Cosmin Alin, de 35 de ani, din comuna Vermeş, judeţul Caraş Severin, care a declarat că pe fondul neatenţiei în conducere a părăsit partea carosabilă, în urma accidentului nefiind rănite persoane.
Întrucât, pe timpul verificărilor conducătorul auto emana puternic vapori de alcool, acesta a fost condus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală admisă.

Poliţiştii i-au depistat în timp ce conduceau autovehicule deşi nu aveau acest drept

În ziua de 02 iulie 2011, în jurul orei 12.00, poliţiştii l-au depistat pe Sandu C., de 41 de ani, din satul Clopodia, judeţul Timiş, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional 59 în localitate Moraviţa.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit faptul că acesta avea permisul de conducere suspendat, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Poliţiştii vor continua cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale.

Poliţiştii l-au depistat pe P. Tiberiu Fabian, de 21 de ani, din Moşniţa Veche, judeţul Timiş, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul judeţean 592 din localitatea Moşniţa Nouă.
Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit faptul că persoana în cauză nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie, fapt pentru care i-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.
Poliţiştii vor continua cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş