Deşi a consumat alcool, a sunat la 112
În data de 12 noiembrie 2011, în jurul orei 18.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 au fost sesizaţi prin apelul de urgentă de către D. M. Florin, de 24 de ani, din Timişoara, cu privire la faptul că se află în urmărirea unui autoturism cu care a fost implicat într-un incident minor în trafic.
Echipajele de poliţie din cadrul Secţiei 2 împreună cu poliţiştii rutieri au procedat la oprirea autoturismului respectiv pe strada Mehadia din Timişoara, constatând că acesta era condus de I. V. Mihail.
Totodată, conducătorul auto D. M. Florin a declarat verbal poliţiştilor că a consumat alcool înainte de a se urca la volan, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiindu-i întocmit doar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Autoturism neînmatriculat cu numere false
În data de 11noiembrie a.c, în jurul orei 23.50, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Politie Rurală Deta, l-au depistat în trafic pe D.C.CRISTIAN, de 19 ani, din comuna Jamu-Mare, în timp ce conducea un autoturism pe o strada din localitatea Jamu Mare.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că şoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie şi autoturismul este neînmatriculat iar numărul este fals.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, cu număr fals de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Se afișează postările cu eticheta timis. Afișați toate postările

duminică, 13 noiembrie 2011
Timisoara / Evenimente rutiere
Etichete:
EVENIMENTE RUTIERE,
timis,
timisoara
Timis / A vrut să facă curat dar a dat foc acoperişului unei hale
În data de 12.11.2011, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Jebel au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă, în jurul orei 12.05, de către N. Felician, din Jebel, despre faptul că a izbucnit un incendiu la o hală de la o fermă situată la intrarea în localitate.
În baza sesizării poliţiştii s-au deplasat l-a faţa locului unde au constatat că incendiul a izbucnit la o hala dezafectată şi acoperită cu plăci din azbociment.
Din declaraţia celui care a anunţat incendiul a rezultat că în jurul orei 11.40 a efectuat igienizarea terenului situat lângă hală, a strâns vegetaţia uscată si i-a dat foc, apoi din cauza schimbării direcţiei curenţilor de aer, focul s-a extins la acoperişul halei care a ars în proporţie de 60%.
Prejudiciul cauzat în urma arderii acoperişului este de aproximativ 3.000 lei.
Din verificările efectuate s-a stabilit ca hala aparţine unei societăţi al cărei proprietar este un cetăţean italian, iar N. Felician a intrat în incinta halei cu acordul proprietarului pentru igienizare având drept să o folosească în interes propriu.
La faţa locului s-au deplasat şi pompierii militari din cadrul ISU Banat- Timişoara care au procedat la stingerea incendiului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere.

joi, 10 noiembrie 2011
Timis / A sustras un motostivuitor din Giroc
Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 05.11.2011 despre faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie într-o societate comercială din localitatea Giroc de unde au sustras un motostivuitor în valoare de 45.000 lei.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Timişoara, l-au depistat şi reţinut, la data de 9 noiembrie 2011, pe R. Florin, de 41 de ani, din localitatea Câmpulung, judeţul Argeş, care locuia fără forme legale în Timişoara.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat administratorului societăţii comerciale.
Faţă de R. Florin s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, iar în cursul acestei dimineţi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă.

giroc,
motostivuitor,
sustras,
timis
Timis / Evenimente rutiere
Cu permisul de conducere suspendat
La data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Făget, împreună cu cei din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Făget, în timp ce executau activităţi de control şi supraveghere a traficului rutier pe D.N. 68/A l-au depistat pe O. Laurenţiu, de 32 ani, din localitatea Săcele, judeţul Braşov, care conducea un autoturism pe raza localităţii Coşava, judeţul Timiş.
Din verificările efectuate în evidenţele de poliţie s-a constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat.
Poliţiştii vor continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având permisul de conducere suspendat.
Accident de circulaţie cu biciclist
La data de 09.11.2011, poliţişti au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Lugoj.
Din primele verificări efectuate la faţa locului poliţiştii au stabilit că A. D. Ştefan a condus un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu din Lugoj, iar la intersecţia cu strada Episcop Doctor Ioan Bălan, nu a acordat prioritate de trecere unui biciclistului care circula regulamentar.
În urma accidentului a rezultat rănirea lui C. Eugenie, de 64 de ani din Lugoj.
Întrucât conducătorul auto emana puternic vapori de alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,29 mg/l alcool în aerul expirat.
Faţă de A. D. Ştefan s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările vor continua pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul rutier.

miercuri, 9 noiembrie 2011
Timis / Bijuterii penale
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat la data de 8 noiembrie 2011 o acţiune pe linia respectării legalităţii şi realităţii operaţiunilor comerciale precum şi existenta marcajelor privind regimul metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase.
Poliţiştii au efectuat un control la o societate comercială cu punct de lucru în localitatea Jimbolia, judeţul Timiş, iar cu această ocazie au fost identificate mai multe bijuterii dintr-un metal de culoare galbenă expuse spre comercializare fără a avea aplicate marca de garanţie proprie, fapt pentru care s-a dispus ridicarea in vederea confiscării a 24,60 grame.
Totodată poliţiştii s-au sesizat cu privire la faptul că la această societate au fost expuse spre comercializare mai multe bijuterii din aur care aveau aplicate o marca de garanţie proprie fără a fi înregistrat la Autoritatea naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Pe numele administratorului s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de falsificare a mărcile individuale, folosirea acestora precum şi folosirea unor mărci neînregistrate.

Bijuterii penale,
timis
Timis / Pescuit în râul Timiş cu plasa tip monofilament
La data de 8.11.2011, poliţiştii Secţie 7 Politie Rurala Boldur i-au depistat pe raza localităţii Sârbova, judeţul Timiş, pe F. V. Cătălin, de 28 de ani, şi H. A. Sorin, de 28 de ani, ambii din Timişoara, care aveau asupra lor două plase de pescuit cu lungimea de 35 metri respectiv 18 metri şi cantitatea de 17 kilograme peşte ( nouă bucăţi de diferite specii) pe care l-au prins în râul Timiş.
Poliţiştii au procedat la ridicarea în vederea confiscării a plaselor şi peştilor iar faţă de cele două persoane s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de producere, import, deţinerea, comercializare sau utilizare a uneltelor de plasa de tip monofilament.

monofilament,
Pescuit,
plasa,
râul Timiş,
timis
marți, 8 noiembrie 2011
Timis / Evenimente rutiere
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au acţionat pe raza municipiului Timişoara în vederea depistării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale.
Deşi activităţile întreprinse au avut un caracter preventiv - reactiv, poliţiştii au dispus reţinerea în vederea suspendării exercitări dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice a 20 de permise de conducere dintre care şapte pentru conducătorii auto care nu au respectat culoarea roşie a semaforului electric, patru pentru cei care nu au efectuat regulamentar manevra de depăşire, şapte pentru neacordarea priorităţii celor care aveau acest drept, iar două pentru conducătorii auto carde conduceau autoturisme deşi aveau o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
De asemenea au fost reţinute 14 certificate de înmatriculare şi aplicate 274 de sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 99 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză , 49 pentru conducătorii auto care nu aveau aplicate centurile de siguranţă omologată,nouă pentru folosirea neregulamentară a telefonului mobil, iar restul pentru nerespectarea prevederilor legale.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 26.275 de lei.

Timis / Dosare penale
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Făget au întocmit un referat cu propunerea de terminare a urmăririi penale faţă de Petrică M. de 28 ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, peste limita a 10.000 ţigarete, constând în aceea că, în data de 14.02.2011, a fost depistat pe D.N. 68A Traian Vuia, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 11.80 ţigarete.
Cu avizul procurorului de caz, poliţiştii au dispus începerea urmăriri penale cu privire la Gigel B. de 45 ani, din comuna Margina, judeţul Timiş, pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege.

dosare penale,
timis
duminică, 6 noiembrie 2011
Timis / Dosare de cercetare penala
Poliţiştii au dispus, cu avizul procurorului de caz, începerea urmăririi penale faţă Iosif S. de 50 ani, din comuna Mănăştiur, judeţul Timiş, pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege, constând în aceea că, în data de 31.07.2011, a condus un autoturism de D.J. 608 B Mănăştiur, având în sânge o îmbibaţie alcoolică, peste limita admisă de lege.
Faţă de Florin C. de 34 ani, din comuna Margina,poliţiştii au dispus, cu a vizul procurorului de caz, începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nevirarea în termen cu stopaj la sursă a contribuţiilor reţinute de la angajaţi, constând în aceea că, în perioada 25 mai - 25 august 2010, în calitate de administrator la o societate comercială, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 7.320 lei, reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă.
Cu avizul procurorului de caz, poliţiştii au întocmit un referat de cercetare penală faţă de Adrian N. de 36 ani, din municipiul Timişoara, pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o concentraţie de alcool în aerul expirat peste limita admisă de lege şi care refuză recoltarea probelor biologice, constând în aceea că, în data de 17 iulie 2011, conducând un autoturism de D.J. 694 Dumbrava şi fiind testat cu aparatul etilotest care indica o valoare peste limita admisă, a refuzat în continuare recoltarea probelor biologice.

Dosare de cercetare penala,
timis
Timis / Evenimente rutiere
A accidentat un pieton
Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 04.11.2011, în jurul orei 18.30, cu privire la producerea unui accident de circulaţie în localitatea Şag, judeţul Timiş.
La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de poliţie care din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că S. Ioan, de 67 de ani, din localitatea Bocşa, judeţul Caraş-Severin, a condus un autoturism pe D.N. 59, iar pe raza localităţii Şag l-a surprins şi accidentat pe B. G. Mihai, de 65 de ani, angajat în traversarea regulamentară a părţii carosabile
În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, iar poliţişti vor continua cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.
Cu numere false si fără permis
În urma unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Deta la data de 04 noiembrie a.c., a fost depistat D. C. Nelu de 25 de ani, care conducea un autoturism pe strada principală din localitatea Voiteg, judeţul Timiş.
Cu ocazia verificărilor efectuate în evidenţele de poliţie s-a stabilit că persoana în cauză nu poseda permis de conducere iar autoturismul era neînmatriculat în circulaţie având montate numere de înmatriculare false.
Poliţiştii i-au întocmit acestuia un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat în circulaţie, care are montate numere de înmatriculare false şi fără a poseda permis d e conducere.
Nu poseda permis de conducere
La data de 06.11.2011, în jurul orei 00.20, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe Bulevardul Iosif Bulbuca, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie au depistat în trafic un autoturism condus de S. Sergiu, de 24 de ani.
Din verificările efectuate în evidenţele de poliţie s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere.
Poliţiştii i-au întocmit lui S. Sergiu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie.
Accidente rutiere
Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 05.11.2011, cu privire la producerea unui accident de circulaţie.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie iar din primele verificări efectuate a stabilit că L. Bertalan, de 29 ani, a condus un autoturism pe strada Popa Şapcă din Timişoara, a pătruns în intersecţia cu strada Oituz pe culoarea roşie a semaforului electric şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de H. Marius, de 22 de ani, care circula regulamentar.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto L. Bertalan şi a pasagerei Z. L. Adelina, de 25 ani.
În cursul aceleiaşi zile poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că în localitatea Gottlob, judeţul Timiş a avut loc un accident rutier.
Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că M. T. Vasile, de 18 ani, a condus un autoturism dinspre localitatea Comloşu Mare spre Gottlob, iar din cauza imprudenţei şi a neadaptării vitezei în curbă a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-un şanţ aflat la marginea carosabilului.
În urma accidentului a rezultat decesul lui G.G. D. de 15 ani, pasager în autoturism şi rănirea conducătorului auto.
Poliţiştii au stabilit că M.T. Vasile nu poseda permis de conducere.

vineri, 4 noiembrie 2011
Timis / Evenimente rutiere
Avea numerele provizorii expirate
În timp ce efectuau serviciul de patrulare, în data de 03.11.2011, în jurul orei 10.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş au oprit pe raza comunei Săcălaz pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că numerele provizorii care erau montate pe autoturism erau expirate din data de 02.11.2011.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea de drumurile publice al unui autovehicul neînmatriculat în circulaţie.
Accident pe trecerea de pietoni la Lugoj
În timp ce conducea un autoturism pe Calea Timişorii, din municipiul Lugoj, conducătorul E. O. TIBERIU, de 41 de ani, din sat Crivina, judeţul Timiş, nu a acordat prioritate de trecere Sofiei P., de 75 de ani, din Lugoj, angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a pietonului care nu a fot transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cercetările vor continua în dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Timis / Ciobani cercetaţi pentru abuz de încredere
În data de 03 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Deta au fost sesizaţi de către S. Dumitru, de 24 ani, din comuna Ghilad, cu privire la faptul că i-au fost sustrase de 23 de ovine, de la stâna din Ghilad, creându-i un prejudiciu de 10.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi şi depistaţi G. Zenu, de 19 ani, din comuna Roşiori, judeţul Bihor, şi F. F. Sergiu, de 25 de ani, din Ocna Mureş, judeţul Alba, suspecţi de comiterea furtului. Tot cu această ocazie au fost depistate şi ovinele şi predate părţi vătămate.
Din verificări a mai rezultat că unul dintre suspecţi a lucrat temporar în gospodăria părţi vătămate, iar celălalt lucrează şi în prezent în acelaşi loc.
În continuare se efectuează cercetări în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, deoarece unul dintre suspecţi avea ovinele în îngrijire ca şi cioban la stână.

abuz de încredere,
cercetaţi,
Ciobani,
timis
Timis / Incendiu in Gherman
În data de 3.11.2011, în jurul orei 19.40, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Deta au fost sesizaţi de către G. Aurel, din satul Gherman, despre faptul că la un hambar care îi aparţine a izbucnit un incendiu.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă unde s-a constatat că un hambar în care erau depozitaţi aproximativ 5000 de baloţi de lucernă şi fan a luat foc.
Din primele verificări se pare că incendiul ar fi izbucnit din cauza neatenţiei reclamantului de la o scrumul de ţigară deoarece în jurul orei 18.30, a mers în partea din spate a hambarului de unde a luat baloţi ca să hrănească animalele, având la el o ţigară aprinsă, iar după aproximativ jumătate de oră a observat că baloţii au luat foc.
După stingerea incendiului s-a stabilit că prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 25000 de lei. Din fericire nu au rezultat victime omeneşti sau animale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru distrugere în care se efectuează cercetări pentru identificarea cauzelor incendiului.

miercuri, 2 noiembrie 2011
Timis / Poseda mandat de executare a pedepsei închisorii
În data de 01.11.2011, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Boldur au depistat în localitatea Pietroasa Mare pe V. Vasile, de 41 de ani, din aceeaşi localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis în 31.10.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. Pentru fapta sa bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de un an.
După depistare poliţiştii au procedat la reţinerea şi depunerea acestuia în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

închisoare,
mandat de executare,
pedeapsa,
Poseda,
timis
Timis / Evenimente rutiere
Nu a respectat semnificaţia indicatorului STOP
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Jimbolia s-au deplasat în localitatea Cenei unde R. Petru, de 56 de ani, din Timişoara în timp ce conducea pe DJ591 un autoturism, la intersecţia cu DN59B nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier STOP, neacordând prioritate unui alt autoturism care circula regulamentar pe drumul prioritar.
În urma accidentului au fost răniţi uşor R. Petru şi D. Monica, pasageră în autoturismul care circula regulamentar.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal conducătorului auto pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
A accidentat un biciclist şi a părăsit locul accidentului
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizaţi de către medicii Spitalului Clinic Municipal Timişoara cu privire la faptul că la spital se află un bărbat care a fost victima unui accident.
La Clinicile Noi s-a deplasat un echipaj de poliţie care a constatat că victima este G. V. Cristian, de 36 ani, din Timişoara, care în timp ce se deplasa pe strada Dimitrie Gusti din Timişoara a fost accidentat de un autoturism care a virat la stânga de pe strada Alexandru Mocioni, din municipiu.
Din informaţiile oferite de către biciclist poliţiştii au început căutarea autoturismului implicat în accident, care a şi fost descoperit la intersecţia străzilor Albinelor cu Ialomiţa, din Timişoara.
Fiind întrebată de autoturism, proprietara acestuia a declarat că autovehiculul a fost împrumutat de concubinul său, în cursul după-amiezii, unui prieten. Din datele obţinute poliţiştii l-au depistat şi identificat în jurul orei 20.30 pe S. A. Bogdan, de 21 ani, din Timişoara, conducătorul autoturismului implicat în accident.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că şoferul a plecat de la locul faptei pentru că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
Poliţiştii i-au întocmit lui S. A. Bogdan dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
A condus un autoturism neînamtriculat
În data de 01 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii din cadrul SExţiei Poliţie Rurală Deta l-au depistat pe V. Miroslav, de 24 de ani, din comuna Giera, judeţul Timiş, conducând un autoturism în localitatea Banloc, fără ca acesta să fie înmatriculat.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul este radiat din circulaţie din data de 03.11.2009.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.

luni, 31 octombrie 2011
Timis / Evenimente rutiere
Au consumat băuturi alcoolice
În data de 30.10.2011, în jurul orei 03.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Lazăr, din Timişoara, C. ELIAZAR, de 26 ani, din Timişoara, a pierdut controlul autoturismului şi a intrat în coliziune cu un stâlp de semafor din intersecţie.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care datorită faptului că şoferul emana vapori de alcool şi pentru că nu a putut fi testat cu alcooltest din cauza stării sale, l-au condus la Spitalul Clinic Municipal Timişoara în vederea recoltării de probe biologice.
În cursul aceleaşi nopţi, în jurul orei 02.35 poliţiştii din cadrul Biroului Rutier l-au depistat pe M. CRISTIAN, de 31 ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu din Timişoara.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean din Timişoara unde i-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii le-au întocmit conducătorilor auto dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Deşi nu avea permis de conducere a condus un autoturism neînmatriculat
În timp ce efectuau activităţi de control al traficului rutier poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Făget l-au depistat în localitatea Fârdea, judeţul Timiş, în jurul orei 15.40 pe B. I. MARCEL, din comuna Bîrna care conducea un autoturism cu numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 22.09.2011. Din verificări s-a mai stabilit că şoferul nu posedă permis de conducere, motiv pentru care poliţiştii i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

duminică, 30 octombrie 2011
Timis / Accident la Peciu Nou
La data de 28.10.2011, în jurul orei 22.40, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie în localitatea Peciu Nou, judeţul Timiş.
Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că A. Nicolae, de 48 ani, a condus un autoturism pe raza localităţii Peciu Nou şi a accidentat un pieton care circula pe partea dreapta a sensului său de deplasare.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului a rezultat rănirea lui M. D. Ionel de 28 ani, iar poliţiştii i-au întocmit conducătorului auto un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.

miercuri, 26 octombrie 2011
Timis / Evenimente rutiere
La data de 26 octombrie 2011, în jurul orei 03.20, în timp ce executau serviciul de patrulare pe D.N.6, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală, au oprit pentru control un autoturism pe raza localităţii Remetea Mare.
Autoturismul era condus de V. M. Liviu, de 40 de ani, din municipiul Timişoara.
Întrucât acesta emana puternic vapori de alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1,29, mg /l în aerul expirat fiind condus la Spitalul Municipal Timişoara pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din verificările efectuate în evidenţe s-a constatat că V.M. Liviu avea permisul de conducere suspendat.
Pe numele său, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l, alcool pur în sânge.
În cauză cercetările vor continua.

luni, 24 octombrie 2011
Timis / Evenimente rutiere
S-a urcat băut la volan şi s-a răsturnat într-o curbă
În data de 23.10.2011, în jurul orei 07.10, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Deta au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă despre faptul că pe DN 59 între localităţile Denta şi Stamora Germană a avut loc un accident rutier.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat că B. D. ATILA, de 33 de ani, din Deta, şoferul unei autoutilitare, într-o curbă a intrat în balans răsturnându-se în afara părţii carosabile.
În urma testării cu fiola etilotest s-a constatat că şoferul autoutilitarei se afla sub influenta băuturilor alcoolice, acesta fiind condus la Spitalul Orăşenesc Deta pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma incidentului a rezultat avarierea autovehiculului, în continuare efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers
În data de 23 octombrie 2011, în jurul orei 10.05, a avut loc un accident rutier pe Calea Torontalului din Timişoara.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că P. Carol, de 37 ani, domiciliat în localitatea Amelia - Italia, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Torontalului pe prima bandă de mers, a schimbat banda de mers fără a se asigura şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de C. P. Lucian, de 38 ani, din Sat Zimandcuz, judeţul Arad, care circula regulamentar pe banda a doua de mers.
În urma testării celor doi conducători auto, s-a constatat că C. P. Lucian se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a unei pasagere, N. Veronica, de 34 ani, din localitatea Amelia - Italia, care se afla în autoturismul înmatriculat în Italia.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru vătămare corporală din culpă.
Şi-a declarat altă identitate
În noaptea de 22-23 octombrie a.c., în jurul orei 04.45, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe strada Cerna din Timişoara un autoturism condus de B. FLORIN. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferul fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul şi-a prezentat identitatea unei alte persoane, acesta de fapt numindu-se T. ADRIAN, de 25 ani, din Timişoara, şi nu deţine permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru fals privind identitatea şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană fără a poseda permis de conducere şi care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă de lege.
A refuzat recoltarea de probe biologice
În timp ce efectuau serviciul de patrulare pe DN 68/A, poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Făget, în jurul orei 20.30, au observat la trecerea de nivel cu calea ferată de pe raza localităţii Margina două autovehicule oprite şi două persoane de sex masculin care se certau. Poliţiştii au procedat la legitimarea celor doi şi pentru că unul dintre ei, conducător al unuia dintre autoturisme, emana vapori de alcool i s-a cerut să fie testat cu fiola alcoolscop.
Pentru că a refuzat testarea, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul poliţiei rutiere Făget care l-a condus pe D. C. Valentin, de 36 ani, din Margina, la Spitalul Făget în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, dar acesta a refuzat şi recoltarea probelor biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz a unui conducător de autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice sau testării aerului expirat în vederea stabiliri alcoolemiei.

duminică, 23 octombrie 2011
Timis / Evenimente rutiere
Băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan
În urma activităţilor pe linie rutieră desfăşurate pe raza localităţii Utvin, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş l-au depistat în jurul orei 18.30 pe M. MARCEL, de 36 de ani, din Cenei, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,94 mg/l în aerul expirat. Şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean Timişoara unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. Poliţiştii i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În noaptea de 22/23 octombrie 2011, în jurul orei 01.45, poliţiştii din cadrul aceleaşi secţii de poliţie au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe direcţia Sânmihaiu Român - Bobda. În urma controlului conducătorul auto V. C. LUCIAN, de 21 de ani, din Utvin, a declarat că nu are acte asupra sa şi doreşte să ajungă în localitatea Cenei, la discotecă. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost pozitiv, indicând o valoare de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Municipal Timişoara în vederea recoltării de probe biologice.
Tot cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că V.C. Lucian, are suspendat dreptul de a conduce autovehicule din data de 17.07.2011.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
În aceeaşi noapte, în jurul orei 03.05, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier l-au depistat pe S. M. Viorel, de 27 de ani, din Biled în timp ce conducea pe strada Corneliu Coposu din Timişoara un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest acesta a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur in aerul expirat, şoferul fiind condus la spital pentru recoltare probe biologice.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală.
Circula cu autoturismul deşi avea numerele de înmatriculare provizorii expirate
La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 11.50, a fost depistat H. Alin, de 21 ani, din comuna Tomeşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Coşava, având numerele de înmatricula/re provizorii expirate din data de 15.10.2011.
În cauza poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Făget i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)