În data de 02.09.2011, în jurul orei 20.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Jebel au fost sesizaţi de către R. MIRCEA, din Reşiţa, judeţul Caraş - Severin, cu privire la faptul că a fost agresat în faţa locuinţei lui G. D. BENJAMIN, în localitatea Liebling.
La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti care a constatat că reclamantul împreună cu fiul acestuia C. R. FLORIN, au fost agresaţi fizic şi verbal de G. D. Beniamin.
Cei trei au fost conduşi la sediul poliţiei în vederea audierilor si stabilirii vinovăţiei. La fata locului a sosit şi un echipaj al ambulanţei care le-a acordat îngrijiri medicale C. R. FLORIN şi G. D. BENJAMIN, după care, cei doi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că altercaţia a pornit de la unele neînţelegeri datorate unui schimb de bunuri intre persoanele implicate. Astfel s-a constat că G. D.BENJAMIN din Liebling, i-a dat lui R.MIRCEA, o motocicletă, un moped şi un autoturism în schimbul unei autoutilitare.
În urma verificării autovehiculelor s-a stabilit că motocicleta figura ca fiind furată din Spania din data de 28.07.2011, motiv pentru care s-a procedat la indisponibilizarea motocicletei. Totodată s-a mai dispus şi indisponibilizarea mopedului deoarece erau neconcordanţe privind seria de şasiu înscrisă în certificatul de înmatriculare şi cea de pe carena mopedului.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care persoanele au intrat in posesia autovehiculelor, precum şi pentru tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi.
Se afișează postările cu eticheta bataie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bataie. Afișați toate postările
duminică, 4 septembrie 2011
duminică, 28 august 2011
Timiş / Şi-a bătut chiriaşa până a băgat-o în spital
În data de 27.08.2011, în jurul orei 11.50, poliţiştii Secţiei 1 au fost solicitaţi să se deplaseze pe strada Zurich, din Timişoara, pentru aplanarea unui scandal.
La faţa locului a fost identificată S.VERONICA, de 48 de ani, din Timişoara care a închiriat un apartament Hannei P. născută în Ucraina, cu domiciliul în Timişoara, iar în urma unor neînţelegeri privind părăsirea locuinţei de către chiriaşă, proprietara a spart uşa de la intrare în apartament. După ce a pătruns în interior S. Veronica a lovit-o cu pumnii şi picioarele pe P. Hanna, care a fost condusă la Spitalul Municipal pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pe numele proprietarei apartamentului, iar în funcţie de numărul de îngrijiri medicale va fi documentată activitatea infracţională.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)