Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Făget au întocmit un referat cu propunerea de terminare a urmăririi penale faţă de Petrică M. de 28 ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, peste limita a 10.000 ţigarete, constând în aceea că, în data de 14.02.2011, a fost depistat pe D.N. 68A Traian Vuia, în timp ce transporta cu un autoturism cantitatea de 11.80 ţigarete.
Cu avizul procurorului de caz, poliţiştii au dispus începerea urmăriri penale cu privire la Gigel B. de 45 ani, din comuna Margina, judeţul Timiş, pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege.
Se afișează postările cu eticheta dosare penale. Afișați toate postările

marți, 8 noiembrie 2011
marți, 11 octombrie 2011
Timiş / Dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Deta, au reuşit prinderea în flagrant a lui C. Marcel, de 29 de ani, din localitatea Banloc şi C. Adrian, de 19 ani, din localitatea Crasna, judeţul Gorj în timp ce sustrăgeau 360 de kilograme porumb ştiulete de pe o parcelă care aparţine unei societăţi comerciale din localitatea Banloc.
Poliţiştii le-au întocmit celor doi câte un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Cu aceeaşi ocazie a fost depistat V. Ilie, de 65 de ani, din localitatea Banloc, judeţul Timiş, care a sustras cantitatea de 300 Kg. porumb ştiulete de pe o parcela ce aparţinea aceleaşi societăţi comerciale.
Cercetările vor continua pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale.

Etichete:
dosare penale,
FURT CALIFICAT,
stiri Timiş
vineri, 16 septembrie 2011
Timiş / Mai multe dosare penale la Făget
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Făget au dispus, cu avizul procurorului de caz, începerea urmăririi în dosarele privind pe Victor B., de 21 ani, din oraşul Făget, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în paguba avutului privat constând în aceea că, în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011, a sustras diferite materiale feroase şi neferoase din cadrul unei societăţi comerciale şi pe Marcel V., de 34 ani, Vasile C. de 35 ani şi Nicolae C. de 55 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, constând în aceea că, în data de 11.09.2011, au fost depistaţi în pădurea Ocolului Silvic Făget, având asupra lor trei arme şi muniţia aferentă, din care una deţinută ilegal, şi trei câini.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Făget pentru combaterea transporturilor ilegale cu produse accizabile, a fost depistat pe D.J. 682 Margina, Dănuţ C. de 38 ani, din com. Mănăştiur, în timp ce transporta cu autoturismul proprietate personală 94 cartuşe cu ţigări netimbrate şi 90 litri alcool.
În cauză s-a dispus ridicarea bunurilor menţionate şi continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de produse accizabile nemarcate peste limita de 10.000 ţigarete.

Făget,
timiş
vineri, 26 august 2011
Timiş / Dosar penal pentru demontarea gardului
Cu avizul procurorului de caz, poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale faţă de G. Reinhold, de 41 ani, din localitatea Silagiu, judeţul Timiş, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
Acesta, la data de 01.08.2011, l-a lovit cu un obiect contondent pe Ş. C. C., de 16 ani, fracturându-i braţul stâng, necesitând 35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Poliţiştii au dispus, cu avizul procurorului de caz, începerea urmăririi penale faţă de M. Emeric, de 50 ani, din localitatea Buziaş, pentru comiterea infracţiunilor de infracţiunilor de furt şi tulburare de posesie.
În fapt, la data de 09.06.2011, acesta a demontat gardul vecinului său M. Ioan sustrăgându-l şi a modificat delimitarea celor două proprietăţi.

miercuri, 29 iunie 2011
Spânzurat în magazia de lemne
Accident de circulaţie produs în localitatea Şustra
În data de 28.06.2011, în jurul orei 05.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe raza localităţii Şustra a avut loc un accident de circulaţie.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit că M. Marin, de 41 ani, din comuna Hotarele, judeţul Giurgiu, a condus o autoutilitară din direcţia Lugoj înspre Timişoara şi din cauza nerespectării vitezei legale în localitate precum şi a neatenţiei în conducere, a acroşat un biciclist ce se deplasa în aceeaşi direcţie de mers.
În urma accidentului a rezultat decesul lui H. Victor, de 49 ani, din comuna Topolovăţu Mare, judeţul Timiş.
În cauză cercetările vor continua pentru a se stabili cu exactitate condiţiile în care s-a produs evenimentul rutier.
Persoană care transporta material lemnos având avizul de însoţire a mărfii expirat
La data de 28.06.a.c, în jurul orei 10.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Livezile împreună cu reprezentanţii Ocolului Silvic Lunca Timişului au desfăşurat o acţiune pe linia transportului de material lemnos.
Pe raza localităţii Livezile a fost depistat S. Pavel, de 62 de ani, din localitatea Sasca Montană, judeţul Caraş Severin, în timp ce transporta cu o autospecializată cantitatea de 6 mc de lemn foc, specia fag şi carpen, având avizul de însoţire primar expirat.
Poliţiştii i-au aplicat acestuia o sancţiune contravenţională în valoarea de 2.000 de lei totodată au dispus măsura complementară de ridicare în vederea confiscării a cantităţii de 6 mc material lemnos, în valoare de 660 de lei care urmează să fie valorificată de către Ocolul Silvic Lunca Timişului.
Dosare penale instrumentate de poliţişti lugojeni
Poliţiştii au dispus, cu avizul procurorului de caz, începerea urmăririi penale în dosarul faţă de S. Ioan, de 40 ani, din comuna Ştiuca, judeţul Timiş pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Persoana în cauză, la data de 20.06.2011, în jurul orei 21.00, a condus pe drumurile publice un tractor neînmatriculat în circulaţie şi fără a poseda permis de conducere.
Cu avizul procurorului de caz, poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal faţă de P. A. Marian, de 39 ani, din municipiul Lugoj, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 mg/l alcool pur în sânge.
La data de 23.06.2011, a condus pe strada Buziaşului din aceeaşi localitate un autoturism având o concentraţie de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Două persoane suspecte de comiterea infracţiunii de tâlhărie
Urmare a informării noastre din data 28.06.2011, cu privire la Ş. Vasile, de 28 de ani şi B. M. Mihai, de 22 de ani, suspecţi că în noaptea de 27/28.05.2011 au pătruns, prin efracţie, în locuinţa lui D. Maria, de 63 de ani, din localitatea Periam de unde au sustras o sumă de bani, un telefon mobil şi mai multe bijuterii, vă comunicăm faţă de cei doi suspecţi, magistraţii au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile şi au fost depuşi în arestul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş.
Conducea un autoturism deşi avea permisul de conducere reţinut
Poliţiştii l-au depistat, la data de 28 iunie a.c., în jurul orei 18.50, pe M. Sorin, de 40 ani, din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sever Bocu din Timişoara având permisul de conducere reţinut în vederea suspendării.
Pe numele său, poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere reţinut.
Cercetările vor continua pentru documentarea activităţii infracţionale.
Persoană găsită spânzurată la domiciliul său
Poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că o persoană a fost găsită spânzurată la domiciliul său din localitatea Sânnicolau Mare.
La fata locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă iar din primele verificări efectuate s-a stabilit că persoana în cauză se numea Ş. I. Florin, de 30 de ani, care după o ceartă cu soţia sa a ieşit în curte iar după câteva minute a fost găsit de aceasta spânzurat în magazia de lemne.
Pe cadavru nu au fost găsite urme vizibile de violenţă fiind transportat la morga Spitalului oraşului Sânnicolau Mare, dar nici un bilet prin care să îşi justifice gestul.
Cercetările vor continua pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care a survenit decesul.
Sub influenţa băuturilor alcoolice
În data de 28.06.a.c, în jurul orei 21.20, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Pomiculturii din Timişoara a avut loc un incident rutier.
Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului, iar din verificările efectuate s-a constatat că J. Andrei, de 36 ani, din localitatea Ieşelniţa, judeţul Mehedinţi, a condus un autoturism pe strada Pomiculturii din Timişoara şi a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat.
Deoarece emana puternic vapori de alcool, persoana în cauză a fost testată cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 1,42mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii l-au condus la Spitalul Clinic Municipal Timişoara unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În cauză cercetările vor continua pentru documentarea activităţii infracţionale.
Dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat
În data de 28 iunie 2011, în jurul orei 19.00 , la sediul poliţiei s-au prezentat două persoane care au sesizat faptul că au surprins în flagrant o persoană care a încercat să sustragă din poşetă un telefon mobil.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că cele două persoane, V. C. Alexandra şi I. D. Ciprian, se deplasau cu un tramvai, iar între staţiile Piaţa Libertăţii şi Piaţa Traian l-au surprins pe T. K. Ludovic, de 33 de ani, din localitatea Satu-Mare, care i-a sustras din poşetă un telefon mobil, faptă observată şi de un călător.
Au coborât împreună cu persoana suspectă în Piaţa Traian unde au observat un echipaj al Poliţiei Comunitare, care la condus pe T. K.Ludovic la sediul Secţiei 1 Poliţie.
Pe numele său, poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar în continuare se desfăşoară activităţi pentru documentarea activităţii sale infracţionale.
Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş

accident mortal,
dosare penale,
politie,
sannicolau mare,
spanzurat,
timis,
timisoara
vineri, 17 iunie 2011
Dosare penale
Poliţiştii timişeni au instrumentat mai multe dosare penale
Poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului de caz, în dosarul faţă de V. C. Adrian, de 19 ani, , P. V., de 17 ani şi P. V. Daniel, de 18 ani, toţi din localitatea Criciova, judeţul Timiş care au sustras dintr-un imobil din aceeaşi localitate mai multe bunuri aparţinând lui C. Dumitru.
Cu avizul procurorului de caz, poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale faţă de B. N. Raoul, de 24 de ani, din municipiul Lugoj, care în noaptea de 21/22.05.2011 a pătruns prin efracţie într-o locuinţă din aceeaşi localitate de unde a sustras un laptop.
Poliţiştii au dispus, cu avizul procurorului de caz, începerea urmăririi penale în dosarul penal faţă de V. Aurel, de 50 de ani, din Lugoj, pentru faptul că la data de 10.03.2011, în calitate de administrator la unei societăţi comerciale a dispus angajaţilor săi să încarce într-un autocamion mai multe obiecte metalice ce nu-i aparţineau din incinta unei alte societăţi comerciale, fără ca angajaţii să cunoască acest aspect.
Poliţiştii au depistat o persoană suspectă de comiterea infracţiunii de şantaj
Poliţiştii timişoreni au fost sesizaţi de către P.E. Eugen despre faptul că o persoană refuză să îi înapoieze un autoturism.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au depistat pe C. Cosmin., de 31 de ani, din Timişoara care, în data de 28.05.2011, a închiriat un autoturism de la firma de închirieri auto unde persoana care a făcut sesizarea este administrator.
Profitând de o greşeală survenită la completarea contractului de închiriere acesta a refuzat să îi înapoieze autoturismul solicitând în schimbul acestuia suma de 600 de euro dacă nu o va incendia.
Deoarece administratorul firmei nu a fost de acord, C. Cosmin a vândut contra sumei de 700 de euro, autoturismul în cauză unui atelier de dezmembrări auto în baza unui contract semnat de părţi.
În data de 16.06.2011, în baza probatoriului administrat, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de C. Cosmin, fiind reţinut în arestul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş pe bază de ordonanţă de reţinere pe o perioada de 24 ore.
Poliţiştii timişoreni au întocmit mai multe dosare penale pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală
Poliţiştii au finalizat cercetările cu propunere de trimitere în judecat într-un dosar penal faţă de G. P. Gabriel, de 37 de ani, din Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.
Acesta, care în calitate de contabil şef şi casier la o societate comercială din Timişoara a emis 6 facturi fiscale către alte societăţi comerciale neînregistrate la Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului.
Din cercetările efectuate s-a constatat că aceste operaţiuni şi cheltuieli sunt nereale. Astfel, s-a constatat că societatea către care s-ar fi efectuat plăţile nu a fost şi nu este înscrisă în Registrul Comerţului, numărul de înmatriculare aparţine unei alte societăţi comerciale şi codul unic de înregistrare este inexistent conform certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză a rezultat că prejudiciul total adus de G. P. Gabriel societăţii comerciale la care lucra este în sumă de 52.255,1 RON.
Acest prejudiciu a fost produs prin întocmirea, înregistrarea în evidenţa financiar-contabilă şi achitarea cu numerar a celor 6 facturi emise pe numele unei societăţi comerciale inexistente de către persoana în cauză, aducând un prejudiciu în suma de 42.977,5 lei.
În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş cu avizul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faţă de B. Nicolae, de 54 de ani, din Timişoara care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a reţinut şi nu a vărsat la bugetul de stat consolidat, în termenul prevăzut de lege, impozite şi taxe, reprezentând contribuţii cu reţinere la sursa, în suma totală de 143.705 lei, din care a achitat doar suma de 10.000 lei.
Urmare a informării noastre din data de 16.06.2011 privind pe Z. A. Severin care a cauzat un prejudiciu de 2.400.000 lei la bugetul de stat, prin sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, vă comunicăm faptul că în urma prezentării acestuia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu propunere de arestare preventivă, magistraţii au emis un mandat de arestare preventivă pe o perioada de 29 zile.
Totodată au fost luate măsuri asiguratorii aplicându-se sechestru asupra bunurilor imobile proprietatea persoanei în cauză.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, a recuperării prejudiciilor cauzate cauzat şi stabilirii implicării şi a altor persoane în activităţile infracţionale.
Depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat
În data de 16 iunie 2011, în jurul orei 18.50, poliţiştii rutieri l-au depistat pe C. Dumitru, de 48 ani, din localitatea Giroc, Judeţul Timiş, care a condus un autoturism pe strada Nera din Timişoara, iar în urma verificărilor în evidenţele de poliţie s-a stabilit faptul că acesta avea permisul de conducere suspendat.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având permisul de conducere suspendat.
Cercetările vor continua.

miercuri, 15 iunie 2011
Infotrafic cu dosare penale
Poliţiştii au depistat mai multe persoane care conduceau autoturisme fiind sub influenţa băuturilor alcoolice
În data de 14.06.2011, în jurul orei 07.30, poliţiştii l-au depistat pe T. Sukrija, de 40 de ani, din Timişoara, care a condus un autoturism pe strada Republicii din aceeaşi localitate fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Persoana în cauză a fost testată cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal din Timişoara unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz de a fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 14.06.a.c., în jurul orei 05.30, a fost depistat de către poliţişti, M. M. Andrei, de 30 de ani, din localitatea Petroşani, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Şagului din Timişoara, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aer expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Timişoara unde au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Timiş i-au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă.
Poliţiştii vor continua cercetările în vederea documentării activităţii infracţionale.
Dosare penale instrumentate la Poliţie Oraşului Făget
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Făget au început, cu avizul procurorului de caz, urmărirea penală într-un dosar penal, faţă de Adrian P., de 25 ani, din comuna Dumbrava, judeţul Timiş, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o imbibaţie alcoolică peste limita legală.
În fapt, la data de 22.04.2011, persoana în cauză a fost depistată in trafic, conducând un autoturism, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Margina, judeţul Timiş, au început urmărirea penală, cu avizul procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit lui Sorin B., de 40 ani, din aceeaşi localitate pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi lovire. Acesta, în data de 20/21.04.2011, a intrat în curtea locuinţei lui Adam F., din aceeaşi localitate, distrugându-i gardul, după care i-a aplicat mai multe lovituri.
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mănăştiur, au dispus, cu avizul procurorului, începerea urmăririi penale în dosarul penal privind pe Istudor F., de 63 ani, din aceeaşi localitate, pentru comiterea infracţiunii de distrugere, , deoarece a incendiat paiele de grâu aflate pe terenul agricol al Elena I.
Poliţiştii au depistat o persoană care conducea un utilaj fără a poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice
În data de 14 iunie 2011, în jurul orei 19.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe drumul dintre Gătaia şi Sculia, a avut loc incident rutier.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că A. T. Iosif, de 33 de ani, din localitatea Gătaia, judeţul Timiş, a condus un tractor agricol şi în localitatea Sculia a pierdut controlul utilajului intrând într-un stâlp electric de pe marginea carosabilului rupându-l.
În urma verificărilor în evidenţele de poliţie s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere.
Deoarece emana puternic vapori de alcool, persoana în cauză a fost testată cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Deta unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Cercetările vor continua pentru a documenta întreaga sa activitate infracţională.
A pus în circulaţie un autoturism neînmatriculat deşi nu poseda permis de conducere
Poliţiştii rutieri, în data de 15 iunie 2011, în jurul orei 03.10, l-au depistat pe M. P. Cosmin, de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat în circulaţie pe strada Calea Şagului din Timişoara şi fără a poseda permis de conducere.
Pe numele său, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi punere în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat în circulaţie.
Cercetările vor continua în această cauză.

infotrafic,
politie,
timis
marți, 7 iunie 2011
Permise de conducere, dosare penale,ţigări,accidente de circulaţie,lemne
Depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere
In data de 06.06.2011, în jurul orei 04.30, poliţiştii l-au depistat pe G. S. Ştefan, de 20 ani, din comuna Vultureşti, judeţul Suceava, care a condus un autoturism pe strada Arieş din Timişoara, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
În data de 06 iunie 2011, în jurul orei 20.3, poliţiştii l-au depistat în trafic pe L. F. Daniel, de 30 de ani din Lugoj, în timp ce conducea o motocicleta pe strada General Dragalina din aceeaşi localitate, iar în verificărilor efectuate în evidenţele de poliţie s-a stabilit că persoana în cauză avea permisul de conducere anulat.
Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Poliţiştii , la data de 06.06. a.c., în jurul orei 20.00, l-au depistat B. Alexandru, de 23 de ani, care a condus un motociclu pe strada Simion Bărnuţiu din Timişoara fără a poseda permis de conducere de nici o categorie.
Pe numele lui, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
Poliţiştii cercetează o persoană pentru comiterea infracţiunii de contrabandă
În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş şi cu avizul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de T. Mariana, din Timişoara.
La data de 24.07.2010, în jurul orelor 09.00 a fost depistată pe Calea Şagului din aceeaşi localitate deţinând în autoturismul său cantitatea de 600 pachete ţigări netimbrate, săvârşind infractiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate corespunzător peste limita de 10.000 ţigarete şi infracţiunea de contrabandă, având în vedere că pentru produsele menţionate persoana în cauză nu a putut prezenta documente de provenienţă, acestea fiind sustrase de la controlul vamal şi cunocând faptul ca produsele sunt destinate săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în valoare de 5.573 lei.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului cauzat.
Poliţiştii au efectuat cercetări cu privire la două accidente de circulaţie
La data de 06 iunie 2011, în jurul orei 09.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Ţebea din Timişoara a avut loc un accident de circulaţie.
Un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că D. A. Liana, de 41 de ani, a condus un autoturism , iar la intersecţia străzilor Ţebea cu B. P. Haşdeu nu a respectat semnificaţia indicatorului Ť CEDEAZA TRECEREA Ť intrând în coliziune cu un autoturism condus de B. Nicolae, de 37 de ani care s-a răsturnat în urma impactului.
În urma accidentului a rezultat rănirea B. .N., de 12 ani.
În data de 06.06.2011, în jurul orei 20.40, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 59 A în afara localităţii Săcălaz a avut loc un accident de circulaţie.
La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de poliţie, iar din primele verificări efectuate a rezultat faptul că T. Cosmin, de 34 de ani, din Timişoara, a condus o motocicletă, s-a angajat în depăşirea coloanei formate la trecerea la nivel cu calea ferată a intrat in coliziune cu barierele coborâte după care şi-a continuat deplasarea intrând în coliziune cu un autoturism care staţiona pe sensul opus.
În urma accidentului a rezultat moartea lui T. Cosmin şi rănirea gravă a pasagerei de pe motocicletă , R. Andreea, de 27 de ani, din Timişoara.
Cercetările vor continua pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a produs evenimentul rutier.
Poliţiştii au instrumentat mai multe dosare penale
Poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale în dosarul faţă de M. Ioan, de 49 ani din localitatea Fădimac, judeţul Timiş, pentru faptul că până data de 17.02.2011 a înregistrat datorii în suma de 19.512 lei reprezentând neplata impozitelor şi contribuţiilor salariaţilor.
Poliţiştii rutieri au dispus începerea urmăririi penale în dosarul faţă de B. Dumitru, de 42 de ani, din localitatea Tilişca, judeţul Sibiu pentru încălcarea codului rutier.
Acesta a condus pe strada Hezwerisului din municipiul Lugoj, un autoturism având permisul de conducere reţinut şi alcoolemie peste limita legală.
Poliţiştii au depistat încă o persoană care transporta material lemnos fără documente de provenienţă
Cu ocazia activităţilor desfăşurate pe raza oraşului Făget, poliţiştii l-au depistat pe Iosif L., de 46 ani, din comuna Giarmata, judeţul Timiş, în timp ce transporta cu un autocamion cantitatea de 11,8 mc material lemnos, fără documente de provenienţă şi transport.
În cauză, poliţiştii au dispus confiscarea materialului lemnos şi sancţionarea conducătorului auto cu amendă în valoare de 2.000lei.
Poliţiştii au depistat trei tineri suspecţi de comiterea unui furt dintr-un autoturism
În urma activităţilor desfăşurate cu privire la depistarea persoanelor care au sustras dintr-un autoturism, proprietatea lui G. F. Petre, din localitatea Jimbolia, mai multe bunuri, în data de 30/31.05.2011 poliţiştii i-au identificat pe Farkas Alexandru, de 22 de ani, din Timişoara , I. F. V.,de 16 ani, şi M. F., de 17 ani, ambii din localitatea Jimbolia, judeţul Timiş.
Bunurile în valoare de 1.ooo de lei au fost recuperate în totalitate, iar cercetările vor continua pentru documentarea întregii lor activităţi infracţionale.
Depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice
Poliţiştii l-au depistat, în data de 06.06.a.c., în jurul orei 18.40, pe B. G. Leonel, de 56 ani, din Lugoj, care a condus un autoturism pe D.C. Belinţ spre localitatea Babşa, iar din cauza faptului că emana vapori de alcool a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Municipiului Lugoj pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii i-au întocmit ddosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă.

accidente de circulaţie,
dosare penale,
lemne,
Permise de conducere,
timis,
timisoara,
ţigări
vineri, 3 iunie 2011
Poliţie, dosare penale, judeţul Timiş, Timişoara, infracţiuni
1.Depistată de poliţişti după ce a sustras o bicicletă de copii din faţa unui local
În data de 02.06.2011, în jurul orei 08.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Livezile au fost sesizaţi de către o persoană din localitate despre faptul că în data de 01.06.2011 i-a fost furată o bicicletă de copii din faţa unui local.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate a fost depistată D. Lidia, de 58 ani, din localitatea Livezile, judeţul Timiş. De asemenea, poliţiştii au găsit bicicleta respectivă la domiciliul acesteia.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Cercetările continuă.
2.Dosare instrumentate de poliţiştii lugojeni
Biroul Investigaţii Criminale
Poliţiştii au început urmărirea penală, cu avizul procurorului, în dosarul penal privind pe M. Ioan, de 59 ani, din Lugoj, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. La data de 02.03.2011, a agresat o persoană care a necesitat 3 zile de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au început urmărirea penală, cu avizul procurorului, în dosarul privind pe C. Vasile, din comuna Bîrna, judeţul Timiş, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, art. 215 alin 1, Cod penal.
În fapt, la data de 03.11.2010 a obţinut o sumă de bani de la angajatul unei societăţi comerciale, pretinzând ca a fost trimis de administratorul societăţii pentru a ridica banii respectivi.
Poliţiştii au început urmărirea penală, cu avizul procurorului, în dosarul privind pe L. Andrei, de 37 ani, din Anina, judeţul Caraş-Severin, S. Ioan, de 40 ani, din Reşiţa şi F. C. Emil, de 30 ani, din comuna Sever Axente, judeţul Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cei în cauză au fost depistaţi în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri dintr-un imobil situat în Lugoj, judeţul Timiş.
Biroul Ordine Publică Pentru Mediul Urban
La data de 01.06.2011, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj au oprit pentru control un autoturism condus de M. M. TRAIAN, de 43 ani, domiciliat în Lugoj, şi un autoturism condus de C. D. IOAN, de 26 ani, domiciliat în localitatea Herendeşti.
În urma controlului efectuat, a fost depistată în primul autoturism o armă de vânătoare , cal. 12 mm, patru cartuşe de vânătoare, iar în cel de al doilea autoturism (în porbagaj) se afla o armă de vanătoare cal. 12 mm, o cartuşieră cu 17 cartuşe de acelaşi calibru. Totodată, în autoturism se mai aflau un binoclu şi un topor.Toate bunurile mai sus mentionate au fost ridicate pe baza de dovadă.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi sunt membrii vânători ai A.J.V.P.S. Timiş, asupra unui a dintre ei fiind o autorizaţie individuală de vânătoare, care nu era completată de paznicul de vânătoare cu menţiunea ieşirii în teren.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de branconaj.
3.Infracţiuni constatate la regimul circulaţiei rutiere
În timp ce efectuau serviciul în zona de competenţă, poliţiştii au oprit în trafic un autoturism condus de P. M. Mihai, din comuna Cenei, judeţul Timiş.
Din verificările efectuate s-a constatat că valabilitatea plăcuţelor de înmatriculare era expirată.
În cauză au fost întocmite acte de constatare a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat (art. 85 alin.1 din O.U.G.195/2002).
Totodată, în jurul orelor 21.00, poliţiştii au depistat pe strada Bogdăneştilor din Timişoara un autoturism condus de D. Vasile, de 35 ani, din Timişoara.
Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Sitalul Municipal Timişoara unde au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.

infracţiuni,
judeţul Timiş,
Poliţie,
Timişoara
Abonați-vă la:
Postări (Atom)