Timisoara / Adrian Orza: Mai sunt şi oameni onorabili în Parlament, din păcate sunt prea puţini

Adrian Orza, Conferinţa de presă PNŢCD Timiş: “În conferinţa de data trecută, când am vorbit de decesul dlui Diaconescu, v-am vorbit de acel episod în care liderii şi înaintaşii nu numai ai acestui partid, dar ai acestui popor, au fost acuzaţi după 89 că nu au mâncat salam cu soia. Şi v-am spus atunci cam ce au mâncat ei în locul salamului cu soia. Ieri am văzut un tablou trist al României de azi. Unele personaje care bântuie viaţa politică de vreo 20 de ani în România au încercat să facă un tablou frumos pentru popor. Numai că rama taboului era făcut din coadă din lemnul de la seceră şi ciocan. Prezenţa distinsă a monarhului nostru a fost din altă lume, dintr-o lume a decenţei şi a normalităţii. Spun asta pentru că această tradiţie a ipocriziei, din 90 şi până azi, pe care unii o numesc diplomaţie, a atins ieri cote inimaginabile. Eu ştiu că e scurtă memoria publică, dar să ne aducem totuşi aminte că în 90 Familia Regală a primit viză pentru 20 de ore să vină în România şi a fost întoarsă pe drumul dintre aeroport şi oraş şi trimisă înapoi. Aveau paşapoarte daneze atunci. Ieri am văzut multe aplauze în sală. Sunt convins că au fost în sală şi oameni care cred şi respectă Monarhia, nu pun etichetă pe toţi. Dar au fost şi aplauze care erau potrivite pentru o iubire extraordinară. Păi, de ce au ţinut 20 de ani în ei această iubire pentru Rege? Ce i-a oprit să şi-o asume şi să o ofere, în afară de ipocrizie? Foşti ţuţări comunisti, foşti utecişti, actuali păstrători ai limbajului de lemn, aşa sunt mulţi dintre cei din Parlament. Ei au stat cu evlavie falsă şi l-au aplaudat pe Rege. Au jucat un act care se cheamă monarhişti pentru o zi. N-am să mă refer la cei care au lipsit şi care nu intră în discuţia aceasta, e un alt subiect. Am discutat despre asta ieri cu un amic şi el a zis că poate nu e ipocrizie, e diplomaţie. Dar diplomaţie pentru ce, pentru cine, să păcălim pe cine? În Muntenegru, recent, s-a votat în Parlament revenirea la monarhie. Au ridicat mâna şi au votat. De ce nu au făcut la fel şi parlamentarii noştri ieri? Nici măcar nu au pus să cânte în sală Imnul Regal. Eu, ieri, întâmplător am fost preşedinte la şedinţa Consiliului Local şi a fost iniţiativa mea să cânte Imnul României de ziua Armatei şi a Regelui şi Imnul Regal. S-a cântat pentru că eu am propus, iar consilerii au fost de accord. PNŢCD şi-a afirmat de multe ori acest respect faţă de monarhie, nu am schimbat niciodată macazul. Noi am trecut prin aceste faze ale reacţiilor ipocrite de pe vremea când vorbeam de UE şi NATO şi feseniştii din Parlament ameninţau că se aruncă pe burtă în aeroport dacă susţinem forţele NATO. Ei nu ştiau nici cuvintele de la “Trăiască Regele”, că ascultau kalinka acasă la casetofon. Schimbarea asta peste noapte poate fi privită în ideea că e mai bine mai târziu decât nicioadtă. Pentru că pe ideea asta a trăit mereu această ţară. Doar că nu se întâmplă nimic acum, e doar un teatru. Singurul personaj care s-a detaşat complet prin prestanţă, atitudine, etichetă, normalitate, eleganţă a fost Regele. Ceilalţi nu sunt decât nişte foşti ţuţări comunişti, care dacă mâine vremurile o vor cere, vor face “Cântarea României” fără probleme. Sper ca cei care au privit lucrurile astea să fi învăţat ceva din prestanţa Regelui. “Lecţiile de istorie” se vor încheia cu acest subiect, căci o să apară alte subiecte de mare interes pentru popor: divorţuri, căsătorii, discoteci şi rezultate ale fotbaliştilor în materie de femei, iar această lecţie va fi uitată. Dar sper că unii au înţeles şi nu o vor uita.”
“L-am văzut în sală şi pe preşedintele nostru, Victor Ciorbea. El crede în monarhie. Poate cred şi unii de la partide chiar foste feseniste. Căci, în afară de PNL şi UDMR, toate sunt FSN. Mai sunt şi oameni onorabili în Parlament, din păcate sunt prea puţini. Dar restul joacă roluri care îi fac penibili. Nu poţi să faci aşa, când l-ai întors pe acest om de la aeroport, când în 92 au ieşit un million de oameni şi, când au cuantificat ce pericol reprezintă, au luat o pauză cu Regele Mihai până în 97, când i s-a redat cetăţenia, pe vremea lui Constantinescu. Şi acum îi dau cadouri. De ce i-au dat acel tablou, să fugă iar cu el în străinătate, aşa cum ne-au povestit ei în falsele lor cărţi de istorie, că a fugit cu nu ştiu ce tablouri? Legendele astea la care unii au fost premianţi sunt convertiri ale conştiinţei publice. Înainte de 89 se spunea că vin burghezii, sunt răi, de aceea au fost băgaţi în puşcării, după 90 s-a spus că vin moşierii, iar acum dau mâna cu Regele? Că au venit în Parlament e una, asta e obligatoriu, eu mă refer la ţuţării care au venit să explice ce mândri sunt ei că au putut trăi această experienţă. M-au deranjat apariţiile şi comentariile, cum că dintr-o dată Regele e salvatorul neamului, venite de la cei care mai că erau în barajul pe drumul spre Bucureşti, când a fost întors Regele.”
“Bunicul meu din partea mamei a murit. El a fost în garda regală, era soldat, era om simplu, de la ţară, din Banat. Vreau să subliniez acum de ce era iubit regele de oameni. Bunicul meu şi colegii lui făceau la un moment dat gardă la Palat şi aveau consemn ca orice maşină care se apropie cu farurile stinse să oprească. La un moment dat apare o maşină şi o opresc. Era maşina Majestăţii Sale. Au oprit-o, au legitimat şoferul, au respectat consemnul militar. A doua zi dimineaţa şeful gărzii i-a chemat la raport, s-a făcut scandal, cum de au oprit maşina Regelui. I-a pus la arest, iar după-masa iar i-a chemat. Îi chemase Regele. I-a întrebat de unde sunt, bunicul meu a spus că e de lângă Oraviţa. Regele şi-a amintit că a fost acolo, când era copil, la un târg de animale, iar bunicul meu i-a spus că a fost şi el şi l-a văzut. Regele atunci l-a întrebat ce animal i-a plăcut cel mai mult, iar bunicul meu a descris un cal care i-a plăcit şi regele şi-a amintit că şi lui îi plăcuse calul. “Uitaţi, băieţi”, aşa li s-a adresat, căci era cu doi ani mai mare decât ei, “aţi făcut ceea ce trebuia să faceţi, a greşit şeful gărzii când v-a sancţionat, plecaţi în permisie toţi acasă”. Bunicul meu mi-a povestit asta ca să sublinieze că aceste rege era om, de asta l-au iubit cei din generaţia bunicilor noştri. Pentru că avea valenţe sufleteşti care îl apropiau de oameni, spre deosebire de alţi conducători pe care i-am avut şi care au impus propriului popor să îi iubească cu forţa. Am ţinut să spun asta ca să înţelegeţi de ce am o problemă cu ipocriţii care aplaudă ceea ce trebuie să aplaude”.

Timisoara / Viorel Sasca: Respectul pentru această mare personalitate îi obliga pe toţi să vină acolo

Viorel Sasca, Conferinţa de presă PNŢCD Timiş: „Am în faţă două texte. O să vă citesc dintr-unul: „politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului (…). Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.” Acum o să vă citesc un alt text: “Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei morale. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt moral. (...). Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost”. Cele două texte seamănă foarte mult, ca idei, ca valori. Al doilea este din Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, care a apărut în 5-6 octombrie 2010. Este vorba, aşa cum am mai spus, de o criză morală din care trebuie ieşit. Din fericire, încă mai avem astfel de personalităţi, cum e Majestatea Sa Regele şi nu putem să nu ne întrebăm de ce acestei mari personalităţi nu i s-a dat şi nu i se dă încă recunoaşterea şi cinstirea necesare. Absenţa unor personalităţi politice poate mai puţin este semnificativă, având în vedere că nu împărtăşesc aceleaşi idei, Dar mă miră absenţa Patriarhului de la aceste evenimente. Pentru că Majestatea Sa, cred, prin toate valorile şi ideile pe care le-a promovat în viaţă, s-a aflat în rândul luptătorilor pentru credinţă. Şi am această întrebare: cum a fost posibil?”
“Poate au avut o revelaţie, la fel ca şi prigonitorul de creştini Saul, care pe drumul spre Damasc a avut o iluminare şi s-a transformat în apostolul Pavel, un stâlp al creştinătăţii. Ai şansa să te schimbi. Să sperăm că faptele parlamentarilor ne vor arăta că ziua de ieri i-a învăţat ceva. “
“Oamenii pot avea opţiuni politice diferite, dar respectul pentru această mare personalitate îi obliga pe toţi să vină acolo. Chiar dacă au alte idei.”
“În încheiere, vreau să spun că eu cred că ziua de ieri a fost o ocazie ratată pentru a afirma unitatea naţiunii. Ar fi fost frumos, cu această ocazie, în spiritul mesajului Regelui şi pentru ceea ce reprezintă, de fapt, Regele, să fie toţi prezenţi”.

Timiş / Conferinţa de presă PNŢCD Timiş: Roşia Montana, votul obligatoriu şi descentralizarea administrativă

Viorel Sasca: „Vreau să mă refer la proiectul Roşia Montana. Văd că din nou se agită ideea punerii în practică a acestui proiect. Interesele, în mod clar, sunt de natură financiară. La momentul pornirii acestui proiect, preţul aurului era de 900 de dolari/uncie. Acum, preţul aurului e undeva la 1.840/uncie. La argint era de 12,5 dolari/uncie, acum este de 41 dolari/uncie. Cantitatea estimată a se extrage de aur este între 100-300 tone, iar de argint, 1.300 tone. E clar că profitul ar fi imens în acest moment, cel puţin dublu faţă de profitul estimat iniţial. Din păcate, participaţia statului român este de doar 20%. Există un punct de vedere al Academiei Române, exprimat de dl academician Ionel Haiduc, care spune că proiectul, în forma în care este, „nu poate fi catalogat drept lucrare de interes public şi în beneficiul economic al ţării, iar beneficiile de interes privat nu justifică riscurile şi duc la concluzia că iniţiativa trebuie abandonată înainte de a produce consecinţe dezastruoase iremediabile.” Şi mă întreb ce s-a schimbat în acest proiect încât se spune că trebuie demarat? Metoda de extragere a aurului nu s-a schimbat, este cu cianură. E adevărat, e eficientă, dar extrem de periculoasă prin consecinţele ei pe termen lung. Acolo va rezulta un iaz cu o arie de câteva zeci de hectare, care va avea un conţinut de cianură. În cazul unor ploi masive se poate întâmpla oricând un accident. Ultimul accident de acest fel a avut loc în Ungaria şi a provocat o adevărată tragedie. Mă întreb atunci cine câştigă. La acest profit, proiectul ar fi trebuit refăcut şi contractul renegociat, astfel încât să nu fie pus în pericol mediul din zonă, vestigiile arheologice să fie protejate. Cât timp nu se revăd soluţiile tehnologice şi nu se asigură o adevărată protecţie a vestigiilor arheologice, iar câştigul statului român nu e corespunzător, acest proiect nu trebuie pus în aplicare. Oricine o face în aceste condiţii, cred că face o crimă împotriva poporului român. Punctul de vedere al Academiei ar trebui respectat. Faptul că acest subiect este pus din nou pe tapet, acum în preajma campaniei electorale, mă face să cred că se urmăresc beneficii materiale, bani pentru campaniile electorale şi nu numai. Căci nu vor intra numai în buzunarele partidelor de la guvernare, ci şi în buzunarele unor politicieni şi nu se ştie care va fi raportul. Dar ţara va pierde. În UE şi, în general, în lume, la astfel de zăcăminte raportul participaţiilor este invers: statul, care posedă aceste bogăţii, are 80% şi compania privată are 20%. Din experienţa de la CJT, ştiu ce înseamnă să fii acţionar minoritar, nu ai nici un cuvânt de spus şi este o afacere păguboasă. Contractul ar trebui renegociat astfel încât statul să aibă cel puţin 50%, profitul ar trebui renegociat, precum şi soluţiile tehnologice. Nu ştiu cine a semnat contractul, dar ar trebui desecretizat, să vedem şi noi cine a semnat şi care sunt prevederile. Iar preşedintele statului ar trebui să apere poziţia ţării, nu să aibă o astfel de atitudine.
Un alt subiect pe care vreau să îl abordez este legat de implicaţiile alegerilor parţiale de parlamentari, care au avut loc în Maramureş şi Neamţ. Vedem că la ora actuală, prin cumpărarea de voturi, se poate schimba total soarta unor alegeri, prin prezenţa mică la vot a electoratului. Cu cât prezenţa la vot e mai mică, cu atât acel procent care poate fi cumpărat are o influenţă mai mare. Se poate fura cam între 3-5% din totalul electoratului. Dacă prezenţa la vot e, să zicem, de numai 40%, dintr-odată 5 procente capătă o influenţă covârşitoare. Deşi acest drept e câştigat după Revoluţie şi, în fond, e un drept, nu o obligaţie, cred că, pentru evoluţia democratică a ţării ar trebui trecut la votul obligatoriu. Asta e părerea mea şi o s-o susţin şi în cadrul partidului, pentru că e singura metodă care poate reduce impactul cumpărării de voturi. Când se ştie că se fură, tendinţa electoratului e să nu mai meargă. Aşa că vin tot mai puţini la vot, dar, venind tot mai puţini, influenţa celor care îşi vând votul devine tot mai importantă. Eu îmi voi susţine opinia în partid, să vedem ce părere au colegii, apoi vom face diligenţele necesare. Ar trebui să existe şi o sancţiune, mă voi gândi la acest subiect, să vedem care sunt practicile în acest domeniu. Cu cât vine mai multă lume, cu atât voinţa electoratului se manifestă mai puternic şi influenţa cumpărării de voturi e mai mică.
Vreau să vă mai prezint o chestiune legată de descentralizarea administrativă. Se vorbeşte de o reducere a aparatului de stat prin reducerea numărului de judeţe la opt. Dar de ce nu se reduc serviciile descentralizate în teritoriu ale guvernului? De ce nu se trec acele atribuţii la autorităţile locale? Aceasta ar fi într-adevăr o mare sursă de economie. Cred că autorităţile locale, cu aparatul actual, ar face mai bine faţă decât aceste servicii descentralizate. Ar trebui început cu Prefectura, care este o instituţie anacronică. În Germania, reprezentatul Guvernului este un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Dar noi vorbim de desfiinţarea judeţelor şi înfiinţarea a opt regiuni, numite judeţe, ocolind Constituţia. Domnul preşedinte se autoproclamă un mare apărător al Constituţiei. Recent, a vorbit despre acel articol din Constituţie, care prevede că preşedintele desemnează partidul care obţine 51% cu formarea Guvernului, şi nu o alianţă. Foarte bine, aşa spune Constituţia. Da, dar tot în Constituţie se spune că, dacă faci reorganizare şi desfiinţezi judeţele, faci referendum. Respecţi Constituţia doar când îţi convine? Desfiinţarea judeţelor ar fi, oricum, o mare eroare, din toate punctele de vedere. Ce se poate face ar fi o descentralizare adevărată, prin desfiinţarea unor servicii descentralizate ale Guvernului în teritoriu şi trecea lor la autorităţile locale.”