Adrian Orza, Conferinţa de presă PNŢCD Timiş: “În conferinţa de data trecută, când am vorbit de decesul dlui Diaconescu, v-am vorbit de acel episod în care liderii şi înaintaşii nu numai ai acestui partid, dar ai acestui popor, au fost acuzaţi după 89 că nu au mâncat salam cu soia. Şi v-am spus atunci cam ce au mâncat ei în locul salamului cu soia. Ieri am văzut un tablou trist al României de azi. Unele personaje care bântuie viaţa politică de vreo 20 de ani în România au încercat să facă un tablou frumos pentru popor. Numai că rama taboului era făcut din coadă din lemnul de la seceră şi ciocan. Prezenţa distinsă a monarhului nostru a fost din altă lume, dintr-o lume a decenţei şi a normalităţii. Spun asta pentru că această tradiţie a ipocriziei, din 90 şi până azi, pe care unii o numesc diplomaţie, a atins ieri cote inimaginabile. Eu ştiu că e scurtă memoria publică, dar să ne aducem totuşi aminte că în 90 Familia Regală a primit viză pentru 20 de ore să vină în România şi a fost întoarsă pe drumul dintre aeroport şi oraş şi trimisă înapoi. Aveau paşapoarte daneze atunci. Ieri am văzut multe aplauze în sală. Sunt convins că au fost în sală şi oameni care cred şi respectă Monarhia, nu pun etichetă pe toţi. Dar au fost şi aplauze care erau potrivite pentru o iubire extraordinară. Păi, de ce au ţinut 20 de ani în ei această iubire pentru Rege? Ce i-a oprit să şi-o asume şi să o ofere, în afară de ipocrizie? Foşti ţuţări comunisti, foşti utecişti, actuali păstrători ai limbajului de lemn, aşa sunt mulţi dintre cei din Parlament. Ei au stat cu evlavie falsă şi l-au aplaudat pe Rege. Au jucat un act care se cheamă monarhişti pentru o zi. N-am să mă refer la cei care au lipsit şi care nu intră în discuţia aceasta, e un alt subiect. Am discutat despre asta ieri cu un amic şi el a zis că poate nu e ipocrizie, e diplomaţie. Dar diplomaţie pentru ce, pentru cine, să păcălim pe cine? În Muntenegru, recent, s-a votat în Parlament revenirea la monarhie. Au ridicat mâna şi au votat. De ce nu au făcut la fel şi parlamentarii noştri ieri? Nici măcar nu au pus să cânte în sală Imnul Regal. Eu, ieri, întâmplător am fost preşedinte la şedinţa Consiliului Local şi a fost iniţiativa mea să cânte Imnul României de ziua Armatei şi a Regelui şi Imnul Regal. S-a cântat pentru că eu am propus, iar consilerii au fost de accord. PNŢCD şi-a afirmat de multe ori acest respect faţă de monarhie, nu am schimbat niciodată macazul. Noi am trecut prin aceste faze ale reacţiilor ipocrite de pe vremea când vorbeam de UE şi NATO şi feseniştii din Parlament ameninţau că se aruncă pe burtă în aeroport dacă susţinem forţele NATO. Ei nu ştiau nici cuvintele de la “Trăiască Regele”, că ascultau kalinka acasă la casetofon. Schimbarea asta peste noapte poate fi privită în ideea că e mai bine mai târziu decât nicioadtă. Pentru că pe ideea asta a trăit mereu această ţară. Doar că nu se întâmplă nimic acum, e doar un teatru. Singurul personaj care s-a detaşat complet prin prestanţă, atitudine, etichetă, normalitate, eleganţă a fost Regele. Ceilalţi nu sunt decât nişte foşti ţuţări comunişti, care dacă mâine vremurile o vor cere, vor face “Cântarea României” fără probleme. Sper ca cei care au privit lucrurile astea să fi învăţat ceva din prestanţa Regelui. “Lecţiile de istorie” se vor încheia cu acest subiect, căci o să apară alte subiecte de mare interes pentru popor: divorţuri, căsătorii, discoteci şi rezultate ale fotbaliştilor în materie de femei, iar această lecţie va fi uitată. Dar sper că unii au înţeles şi nu o vor uita.”
“L-am văzut în sală şi pe preşedintele nostru, Victor Ciorbea. El crede în monarhie. Poate cred şi unii de la partide chiar foste feseniste. Căci, în afară de PNL şi UDMR, toate sunt FSN. Mai sunt şi oameni onorabili în Parlament, din păcate sunt prea puţini. Dar restul joacă roluri care îi fac penibili. Nu poţi să faci aşa, când l-ai întors pe acest om de la aeroport, când în 92 au ieşit un million de oameni şi, când au cuantificat ce pericol reprezintă, au luat o pauză cu Regele Mihai până în 97, când i s-a redat cetăţenia, pe vremea lui Constantinescu. Şi acum îi dau cadouri. De ce i-au dat acel tablou, să fugă iar cu el în străinătate, aşa cum ne-au povestit ei în falsele lor cărţi de istorie, că a fugit cu nu ştiu ce tablouri? Legendele astea la care unii au fost premianţi sunt convertiri ale conştiinţei publice. Înainte de 89 se spunea că vin burghezii, sunt răi, de aceea au fost băgaţi în puşcării, după 90 s-a spus că vin moşierii, iar acum dau mâna cu Regele? Că au venit în Parlament e una, asta e obligatoriu, eu mă refer la ţuţării care au venit să explice ce mândri sunt ei că au putut trăi această experienţă. M-au deranjat apariţiile şi comentariile, cum că dintr-o dată Regele e salvatorul neamului, venite de la cei care mai că erau în barajul pe drumul spre Bucureşti, când a fost întors Regele.”
“Bunicul meu din partea mamei a murit. El a fost în garda regală, era soldat, era om simplu, de la ţară, din Banat. Vreau să subliniez acum de ce era iubit regele de oameni. Bunicul meu şi colegii lui făceau la un moment dat gardă la Palat şi aveau consemn ca orice maşină care se apropie cu farurile stinse să oprească. La un moment dat apare o maşină şi o opresc. Era maşina Majestăţii Sale. Au oprit-o, au legitimat şoferul, au respectat consemnul militar. A doua zi dimineaţa şeful gărzii i-a chemat la raport, s-a făcut scandal, cum de au oprit maşina Regelui. I-a pus la arest, iar după-masa iar i-a chemat. Îi chemase Regele. I-a întrebat de unde sunt, bunicul meu a spus că e de lângă Oraviţa. Regele şi-a amintit că a fost acolo, când era copil, la un târg de animale, iar bunicul meu i-a spus că a fost şi el şi l-a văzut. Regele atunci l-a întrebat ce animal i-a plăcut cel mai mult, iar bunicul meu a descris un cal care i-a plăcit şi regele şi-a amintit că şi lui îi plăcuse calul. “Uitaţi, băieţi”, aşa li s-a adresat, căci era cu doi ani mai mare decât ei, “aţi făcut ceea ce trebuia să faceţi, a greşit şeful gărzii când v-a sancţionat, plecaţi în permisie toţi acasă”. Bunicul meu mi-a povestit asta ca să sublinieze că aceste rege era om, de asta l-au iubit cei din generaţia bunicilor noştri. Pentru că avea valenţe sufleteşti care îl apropiau de oameni, spre deosebire de alţi conducători pe care i-am avut şi care au impus propriului popor să îi iubească cu forţa. Am ţinut să spun asta ca să înţelegeţi de ce am o problemă cu ipocriţii care aplaudă ceea ce trebuie să aplaude”.
