Este un privilegiu pentru noi, românii, să avem în viață, la venerabila vârstă de 90 de ani, pe unul dintre cei mai străluciți foști șefi de stat pe care i-am avut în întreaga noastră istorie, pe omul căruia i-a fost dat să călăuzească România pe parcursul uneia din cele mai grele perioade din existența sa, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României.
Dacă a fost sau nu un bun conducător, putem deduce, pe de o parte, din aprecierile analiștilor și istoricilor, care arată că prin decizia sa de a scoate România din alianța cu Germania și de a o alătura aliaților antifasciști, s-a evitat pierderea a sute de mii de vieți omenești și s-a scurtat războiul cu cel puțin șase luni, pe de altă parte, din faptul că principalii învingători ai celui de-al doilea război mondial – SUA și URSS -, i-au conferit, prin liderii lor - Harry S. Truman, respectiv Iosif V. Stalin -, cele mai înalte decorații - Legiunea de Merit, respectiv Ordinul Victoria, dar, mai mult decât din orice, din aceea că a lăsat în 1947, când a fost silit să abdice, o Românie mai mare – cea de astăzi! - decât cea pe care a preluat-o în 1940, o Românie măcar cu Ardealul reîntregit, dacă cu Moldova și Dobrogea nu s-a putut!
Ca unul care am avut onoarea să-l cunosc personal pe Majestatea Sa și să-l întâlnesc în mai multe rânduri – ultima oară în decembrie 2010, când, la Săvârșin, i-am conferit diploma de Doctor Honoris Causa a Universității ”Politehnica” din Timișoara -, pot spune fără rezerve, că Majestatea Sa este un om cu totul și cu totul special, un om de o noblețe rară, un om care prin absolut totul îți inspiră că ai în față un adevărat bărbat de stat.
Cu ocazia împlinirii de către Majestatea Sa Regele Mihai I al României a venerabilei vârste de 90 de ani, îmi face o deosebită plăcere să-i urez multă sănătate, pace în suflet, bucurie și putere și să rămână același om destoinic, solemn, impecabil - adevărat model de om de stat, demn de urmat oricând de poporul său -.
Prof.dr.ing. Nicolae Robu
Rectorul Universității ”Politehnica” din Timișoara
Senator PNL de Timiș
Președintele PNL Timiș