joi, 20 octombrie 2011

Timis / Conducea un autoturism deşi avea suspendat acest drept

La data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 18.30, în timp ce desfăşurau serviciul de patrulare, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Sânmihaiu Român, l-au depistat în trafic pe G. Milan, de 40 de ani, din localitatea Diniaş, judeţul Timiş, care conducea un autoturism pe D.J. 591/A.
Din verificările efectuate în evidenţele de poliţie s-a constatat că acesta nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice.
Pe numele său, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având suspendat exercitarea dreptului de a conduce.
În cauză cercetările vor continua.