miercuri, 9 noiembrie 2011

Timis / Bijuterii penale

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat la data de 8 noiembrie 2011 o acţiune pe linia respectării legalităţii şi realităţii operaţiunilor comerciale precum şi existenta marcajelor privind regimul metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase.
Poliţiştii au efectuat un control la o societate comercială cu punct de lucru în localitatea Jimbolia, judeţul Timiş, iar cu această ocazie au fost identificate mai multe bijuterii dintr-un metal de culoare galbenă expuse spre comercializare fără a avea aplicate marca de garanţie proprie, fapt pentru care s-a dispus ridicarea in vederea confiscării a 24,60 grame.
Totodată poliţiştii s-au sesizat cu privire la faptul că la această societate au fost expuse spre comercializare mai multe bijuterii din aur care aveau aplicate o marca de garanţie proprie fără a fi înregistrat la Autoritatea naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Pe numele administratorului s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de falsificare a mărcile individuale, folosirea acestora precum şi folosirea unor mărci neînregistrate.