luni, 31 octombrie 2011

Timis / Inca o zi penala

Timis / La furat in Parcul de extractie Valcani

În data de 30.10.a.c., în jurul orei 14.15, poliţiştii din cadrul Secţiei 11 Politie Rurală Sânnicolau Mare, în timp ce acţionau pe raza comunei Teremia Mare i-au depistat pe M. Florin, de 28 de ani şi H. D. I., de 13 ani, ambii din aceeaşi localitate după ce au sustras din incinta Parcului de extracţie Valcani, două panouri de protecţie curele, o ţeavă de fier de 2,30 m lungime şi 10 centimetri grosime pe care era montată o plasă de sârmă de aproximativ 4 m2. Toate bunurile au fost recuperate şi lăsate în custodie pe parcursul cercetărilor.
În urma celor constatate a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în care poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor.

Timis / Hotul de pe strada Panselelor

În data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 1600, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Sânnicolau Mare au depistat pe strada Panselelor pe T. I. Florinel, de 37 ani, din comuna Păuliş, judeţul Arad care încărca într-un autoturism mai multe baxuri de polistiren şi o rolă de plasă folosită la izolarea termică a locuinţelor fără a putea justifica provenienţa acestora.
Din verificări a rezultat faptul că materialele de construcţie au fost sustrase în 25.10.2011, din şantierul de lucru care execută lucrări de izolare termică la blocurile de pe strada Panselelor.
Tot din cercetări a mai rezultat că T. I. Florinel a cumpărat bunurile contra sumei de 140 de lei de la P.D., de 17 ani, din Sânnicolau Mare, muncitor pe şantierul respectiv, care a oferit spre vânzare bunurile în data de 25.10.2011, în jurul orei 13.30.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în care poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost sustrase bunurile.

Timis / Contrabandă

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Deta, au oprit pentru control un autoturism pe raza localităţii Moraviţa, la data de 30.10.2011, în jurul orei 18.15.
Au procedat la legitimarea conducătorului auto stabilind că se numeşte M. Petre, de 57 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, iar cu ocazia controlului efectuat în portbagaj au fost depistate 660 pachete de ţigări timbrate necorespunzător de provenienţă străină.
Pe numele lui M. Petre a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea de contrabandă.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată şi urmează a fi predată reprezentanţilor Direcţiei Regionale Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.

Timisoara / Trei pe unu

În această dimineaţă, în jurul orei la ora 01.50, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că la intersecţia străzilor Splaiul Tudor Vladimirescu cu Bulevardul Mihai Viteazu din Timişoara, D. F.Dragoş, de 21 de ani, a fost agresat de trei persoane necunoscute şi deposedat de 2 sacoşe care conţineau bunuri personale.
În baza semnalmentelor furnizate, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie au procedat la efectuarea verificărilor în zona de competenţă, iar la intersecţia străzilor Ciprian Porumbescu cu Alexandru Odobescu din Timişoara au fost depistaţi C. Marian, de 20 de ani, B. E. Valerius, de 18 ani şi L. M. C., de 16 ani, toţi din localitatea Oprişor, judeţul Mehedinţi.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale le-au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie fiind reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă iar în cursul acestei zile vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă.
Cercetările vor continua în vederea documentării întregii lor activităţi infracţionale.

Timișoara / Bunăstarea municipiului, văzută de cetățeni

S-a încheiat seria întâlnirilor deliberative în grupuri omogene de cetățeni organizate în cadrul proiectului Rolul dialogului social în dezvoltarea incluziunii sociale active, implementat de Centrul de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare (CRIES), în Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, București și Iași. Cetățenii – proveniți din diferite grupuri socio-profesionale – au fost mobilizați la dialog de către Grupurile Locale de Acțiune constituite în cadrul proiectului.
La Timișoara, în perioada iunie - octombrie au fost organizate 22 întâlniri deliberative, la care au participat peste 200 de cetățeni. Dialogul activ, intens și organizat după o metodologie elaborată de Consiliul Europei a condus la formularea a peste 2000 de criterii de bunăstare, grupate în 8 domenii esențiale definitorii.
Mulțumim instituțiilor și asociațiilor membre ale Grupului Local de Acțiune care s-au implicat până în prezent în acest demers, și anume: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Fundația Filantropia, Arhiepiscopia Timișoarei, Penitenciarul Timișoara, Universitatea de Vest - Facultatea de Sociologie și Psihologie, Societatea Română Speranța, Școala Mamei Junior, AEGEE Timișoara, Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș , Caritas, Fundația Politehnica, Fundația Timișoara ’89, Fundația Diaspora, Primăria Timișoara, Compania D’arte, Asociația pentru Promovarea Femeii din România, Direcția de asistență socială comunitară Timișoara, Fundația Sancta Maria Hilfe, Asociația Generație Tânără, Căminul pentru persoane vârstnice Timișoara, Filarmonica ”Banatul”, Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Timiș, Fundația Româno-Germană, Asociația Creștină For Help, Fundația Rubin, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timișoara, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș, Asociația Română Anti-Sida filiala Timișoara, Asociația Asistenților Sociali din Banat, Centrul Cultural Româno-Arab, Consiliul Consultativ de Cartier Mehala.
Plecând de la această etapă deliberativă, membrii Grupului local de acțiune vor dezvolta o viziune despre comunitate în care va conta nu numai statistica economică, ci și calitatea vieții pentru toți membrii comunității respective. Criteriile exprimate de cetățeni vor sta la baza formulării indicatorilor de bunăstare în comunitatea noastră, indicatori care vor fi supuși validării în noi runde de întâlniri cu cetățenii. Pe baza criteriilor de bunăstare se va construi un Plan Local de Acțiune care urmărește stimularea dezvoltării municipiului nostru și atenuarea disparităților existente în interiorul comunității noastre.
Reamintim că obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea incluziunii sociale prin promovarea dialogului social între diverşi actori ai societăţii, inclusiv persoane marginalizate social. De asemenea, precizăm că pot adera la Grupul Local de Acțiune şi alți actori interesaţi, alăturându-se astfel unui efort de stimulare a democrației participative, de promovare a coresponsabilității sociale și de mobilizare în vederea asigurării bunăstării tuturor. Persoanele interesate de parteneriat se pot adresa noului coordonator local din Timișoara, Otilia Lăzărescu, e-mail otilia.lazarescu@cries.ro sau la telefon 0771.233.729.

Otilia Lăzărescu,
Coordonator local Timișoara

Timis / Evenimente rutiere

Au consumat băuturi alcoolice

În data de 30.10.2011, în jurul orei 03.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Lazăr, din Timişoara, C. ELIAZAR, de 26 ani, din Timişoara, a pierdut controlul autoturismului şi a intrat în coliziune cu un stâlp de semafor din intersecţie.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care datorită faptului că şoferul emana vapori de alcool şi pentru că nu a putut fi testat cu alcooltest din cauza stării sale, l-au condus la Spitalul Clinic Municipal Timişoara în vederea recoltării de probe biologice.
În cursul aceleaşi nopţi, în jurul orei 02.35 poliţiştii din cadrul Biroului Rutier l-au depistat pe M. CRISTIAN, de 31 ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu din Timişoara.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean din Timişoara unde i-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii le-au întocmit conducătorilor auto dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Deşi nu avea permis de conducere a condus un autoturism neînmatriculat

În timp ce efectuau activităţi de control al traficului rutier poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Făget l-au depistat în localitatea Fârdea, judeţul Timiş, în jurul orei 15.40 pe B. I. MARCEL, din comuna Bîrna care conducea un autoturism cu numerele de înmatriculare provizorii expirate din data de 22.09.2011. Din verificări s-a mai stabilit că şoferul nu posedă permis de conducere, motiv pentru care poliţiştii i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Timisoara / Nicolae Robu: La noi patru (cu scuzele de rigoare pentru dl. Orza) e decizia!

Citind în Opinia Timişoarei comunicatul de presă al d-lui vice-primar Adrian Orza, comunicat, chipurile, venit în replică la declaraţiile "belicoase si incercarea repetată a unora (chiar candidaţi anunţaţi la Primăria Timişoarei) de a transforma Poli în vehicul electoral pentru atingerea unor scopuri personale meschine" (am citat din comunicatul d-lui Adrian Orza), mă văd nevoit să fac cunoscut iubitorilor de Poli din Timişoara şi celorlalţi timişoreni interesaţi, următoarele:
1. N-am avut niciodată, în nicio împrejurare, vreo atitudine belicoasă faţă de cineva, pentru că nu mă caracterizează să am asemenea atitudini. Ba dimpotrivă, eu sunt un neobosit promotor al armoniei între oameni şi în general!
2. Nu am încercat niciodată să-mi fac capital electoral din pasiunea mea pentru fotbal şi dragostea pentru Politehnica Timişoara! Dimpotrivă, spre deosebire de alţii, eu sunt exact acelaşi, atât în privinţa fotbalului, cât şi în oricare alta, acum, la trei ani după ce am intrat în politică, cu cel de dinaintea respectivului moment, la fel cum am rămas acelaşi de pe vremea când eram simplu cadru didactic şi după ce am devenit prorector şi apoi rector al Politehnicii, respectiv senator al României! O ştiu asta toţi cei ce m-au cunoscut, o ştiu, în UPT, de la portari şi femei de serviciu, până la academicieni şi, mai bine ca oricine, studenţii! Dar, atenţie: acelaşi înseamnă şi iubitor de fotbal în general -inclusiv ca practicant!- şi iubitor de Poli, în special! Mie să nu-mi ceară nimeni să nu pledez pentru susţinerea fenomenului Poli numai pentru că mintea lui îngustă vede în asta politizare şi scopuri personale meschine! Eu am spus-o repetat: susţin şi voi susţine de pe orice poziţie mă aflu -acum sunt, înainte de toate, cetăţean al Timişoarei, preşedintele celui mai important partid din Timişoara, senator al României şi rector al celei mai importante universităţi timişorene-, respectiv mă voi afla, că singurul fenomen care adună laolaltă zeci de mii de timişoreni pe stadion şi ţine, în acelaşi timp, alte zeci de mii în faţa televizorului, vibrând de emoţie, ducându-i, deseori, pe culmi de fericire -am numit, evident: FOTBALUL sub sigla "POLI"- trebuie susţinut!
3. Necazul este, însă, următorul: în prag electoral, unii au ajuns la concluzia că nu dă bine să aprobi alocarea de fonduri pentru o echipă de divizia B, mai ales când în fruntea ei se află Marian Iancu! Dă mult mai bine să vorbeşti despre nevoia de bani la spitale, grădiniţe, drumuri, etc. Şi, bineînţeles, la eternele găuri negre ale Timişoarei, numite RATT şi COLTERM, tolerate cu suflet mare, ca atare (de ce oare, de ce oare?)! Ce mai contează că echipa a fost sancţionată abuziv de mafia din fotbal -pentru că acesta-i adevărul!- şi nu pedepsită pe drept pentru erorile lui Iancu, cum, pentru un pumn de simpatie în plus, au acreditat ideea unii. Ce mai contează că sub Marian Iancu s-au obţinut cele mai bune rezultate din istoria de 90 de ani a clubului: în patru ani, echipa a fost de două ori vice-campioană, a jucat de două ori finala Cupei României, a dat de patru ori golgeterul campionatului, a dat mai mereu cele mai multe goluri dintre toate echipele, a atras pe stadion cei mai mulţi spectatori, a bătut pe Dinamo şi pe Steaua -visul etern al oricărui timişorean-, a avut prestaţii europene excelente, a crescut tineri excepţionali, inclusiv campioni naţionali la juniori. Ce mai contează că sub Marian Iancu s-au redobândit numele, palmaresul şi culorile pierdute într-un alt moment de "mare iubire" a unora pentru Poli... Să fiu bine înţeles: eu nu-l apăr pe Marian Iancu, ba chiar vreau să o afirm răspicat: managementul lui sportiv excelent nu a fost, din păcate, însoţit de un management financiar de acelaşi nivel; în zona managementului financiar, Marian Iancu a avut, mie mi-e clar, un număr de minusuri.
4. N-am "tras primăria de urechi" şi n-am "cerut reprezentanţilor instituţiei explicaţii despre banii publici care s-au dus în conturile clubului alb-violet", cum, fără niciun suport, o afirmă Caius Seracin de la Opinia Timişoarei, în articolul prin care promovează comunicatului d-lui Adrian Orza. Cum aş fi putut să fac aşa ceva?! Ceea ce am spus eu, de fapt -şi am făcut-o ca răspuns la întrebarea unui ziarist- a fost că: "nu cred că dl. primar Ciuhandu a afirmat că nu se ştie ce s-a întâmplat cu banii daţi de Primărie pentru Poli, pentru că sunt sigur că dânsul ştie prea bine că lucrurile nu stau deloc aşa, ci totu-i cunoscut până la ultimul bănuţ". Am mai adăugat, ca să întăresc crezul meu că dl. primar Ciuhandu n-avea cum să declare aşa ceva, că dacă lucrurile ar fi stat aşa cum susţinea ziaristul că a declarat dl. Ciuhandu că stau -adică: s-ar fi dat bani publici fără a se şti ce s-a întâmplat cu ei-, atunci ar fi fost extrem de grav şi cineva ar fi trebuit să dea socoteală.
5. "Poli" trebuie susţinută prin fapte, nu prin vorbe! Prin fapte făcute la timp! La timp, până nu devine prea târziu! Haideţi să le facem, d-lor Ciuhandu, Ostaficiuc şi Bojin! La noi patru (cu scuzele de rigoare pentru dl. Orza) e decizia! Hai Poli!

Prof.dr.ing. Nicolae Robu
Rectorul Universităţii "Politehnica" din Timişoara
Preşedintele PNL Timiş

duminică, 30 octombrie 2011

Caras-Severin / Evenimente rutiere

Traversare neregulamentară fatală

În dimineaţa zilei de 28.10.2011, în jurul orelor 06.30, Poliţia Oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Revoluţiei a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că C.IULIAN, de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Haţeg spre Caransebeş, la aproximativ 13 m faţă de o trecere de pietoni l-a acroşat pe P.NICOLAE, în vârstă de 40 de ani, care traversa strada.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului şi rănirea uşoară a pasagerului de pe locul din dreapta faţă al autoturismului, un bărbat în vârstă de 43 de ani.
Ambele victime au fost transportate la Spitalul Municipal din Caransebeş pentru îngrijiri medicale, unde victima rănită grav a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului din Caransebeş unde în urma necropsiei se va stabili cu exactitate cauza decesului.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Conduceau autovehicule pe drumurile publice, deşi au consumat băuturi alcoolice

În două zile poliţiştii rutieri au întocmit şase dosare penale pe numele unor conducători auto care după ce au consumat băuturi alcoolice au condus autovehicule pe drumurile publice.
În jurul orelor 02.00, din data de 29.10.2011, C.VIOREL, în vârstă de 39 de ani, a fost oprit de poliţişti pentru control, pe raza localităţii Grădinari. La testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot în jurul aceleaşi ore un tânăr de 21 de ani, din Bocşa a fost depistat conducând un autoturism având o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Lucrători din cadrul Biroului Rutier de la Poliţia Municipiului Reşiţa au oprit pentru control, în aceeaşi noapte, un autoturism pe bulevardul Revoluţia din Decembrie. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul a fost condus de către L.IOAN, în vârstă de 39 de ani, însă la testarea cu aparatul alcooltest a acestuia a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe strada Nicolae Bălcescu un alt tânăr în vârstă de 27 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Timiş, a avut ghinionul de a fi oprit de poliţişti. Alcooltestul a indicat faptul că acesta a avut o concentraţie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cursul nopţii de 29/30.10.2011 doi şoferi s-au ales cu dosare penale întrucât au avut concentraţii alcoolice peste limita de 0,40 la testarea cu aparatul alcooltest.
A.LIVIU, de 38 de ani, a condus un autoturism pe strada Castanilor din Băile Herculane, iar P.NARCIS, de 21 de ani, pe strada Mihai Viteazu din Caransebeş, când au fost opriţi de oamenii legii.
Tuturor conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în toate cazurile se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Atenţie la biciclişti

Poliţiştii rutieri au intervenit la un accident rutier produs pe raza oraşului Bocşa în dimineaţa zilei de 29.10.2011, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că în timp ce V.ION, de 60 de ani, din Reşiţa, conducea un autoturism pe strada Republicii, din direcţia Reşiţa spre Timişoara l-a acroşat pe biciclistul minor M.M., de 10 ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a minorului care a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale unde a rămas internat.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, rezultatul a fost negativ.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Cu permisul suspendat

În cadrul desfăşurării unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere, desfăşurată de poliţişti în dimineaţa zilei de 29.10.2011, a fost oprit pentru control un autoturism, pe strada Timişoarei din municipiul Reşiţa.
Cu ocazia verificările efectuate s-a constatat că autoturismul a fost condus de către P.VIRGIL, de 40 de ani, însă avea permisul suspendat.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Viteza, cauză a accidentelor

În seara zilei de 29.10.2011, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe DN6, în afara localităţii Mehadia.
Cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului au indicat faptul că B.LIVIU, în vârstă de 18 ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Orşova spre Caransebeş, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerului G.CONSTANTIN şi rănirea gravă a pasagerilor R.RAMONA, P.DENISA şi B.LUCIAN, toţi în vârstă de 18 ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale unde răniţii grav au rămas internaţi.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Timisoara /Stimate doamne, stimati domni, onorati prieteni, distinsi invitati

Ne-am adunat in aceasta trista seara, pentru ca un lucru la care bunicii si strabunicii nostri au ravnit atat de mult si pe care parintii nostri l-au castigat cu sacrificii de nepretuit, a disparut dintre noi.
Democratia romaneasca, asa cum am apucat sa o cunoastem, asa cum am apucat sa o simtim, a incetat sa mai existe, din moment ce spiritul ei nu mai anima acele elemente fundamentale care o alcatuiesc.
De Halloween, noaptea in care se zice ca monstrii ies din ascunzisurile lor obscure pentru a-si cauta viitoarele victime, se cuvine sa facem cateva aprecieri de rigoare. In Romania, tara cunoscuta mai mult pentru mitul lui Dracula decat pentru oamenii de geniu pe care i-a dat, monstrii umbla in plina zi, in fiecare zi alegandu-si victimele dupa bunul plac fara ca statul, acel organism care ar trebui sa garanteze securitatea tuturor indivizilor pe care ii are sub tutela, sa aiba o minima reactie.
Victima directa a poftei nestavilite a unor fiinte rapace, Romania a ajuns o tara in care o guvernare cu viziune obtuza se remarca prin originalitatea care infaptuieste acte imposibile intr-o societate democratica. Un taram in care tatii isi doneaza sangele pentru ca fiii si fiicele lor sa poata supravietui inca o saptamana , sunt realitati care bat toate filmele si povestile cu vampiri.
Faptul ca elemente cheie ale unui stat de drept cum sunt libertatea de exprimare, separatia puterilor in stat, pluralismul politic, domnia legii sunt bagatelizate, pervertite sau interpretate dupa bunul plac al unor indivizi servili si obedienti, a ajuns sa constituie normalitate.
Daca regimul comunist a reusit sa topeasca si sa dilueze spiritul acestei natiuni, atunci acesti oameni care ne dicteaza la ora actuala destinele, au avut grija sa-l modeleze dupa interesele lor meschine si egoiste. Incalcarea constitutiei, discreditarea institutiilor statului, obstructionarea justititei, anularea rolului parlamentului, fraudarea alegerilor, deturnarea rolului serviciilor secrete, subminarea economiei nationale, promovarea clientelismului politic, constituie metode premeditate de suprimare si ca atare consideram aceste acte ca reprezentand “groparii democratiei romanesti”.
Se cuvine asadar, ca la Timisoara, unde a inmugurit speranta intr-un viitor mai bun, mai luminos, sa ne exprimam mahnirea ca spiritul democratiei romanesti de paraseste.
Liviu Cocean
Presedinte TNL Timis

Timisoara / Adunare generala a Organizației Județene Timiș a PP- DD

Astăzi, 30 octombrie a.c., la Casa ₺Adam Müller Guttenbrunn₺ din Timișoara au avut loc lucrările Adunării generale a Organizației Județene Timiș a Partidului Poporului- Dan Diaconescu. Biroul Național Permanent al PP-DD a fost reprezentat la evenimentul nostru de dl vicepreședinte Cristian Sefer.
În cadrul acesteia, a avut loc alegerea președintelui și a Biroului Județean Permanent. În urma voturilor exprimate în mod democratic de participanți, a rezultat următoarea componență a conducerii Organizației Județene Timiș a Partidului Poporului- Dan Diaconescu: Vasile Caprea — președinte, Stan Cucăilă — primvicepreședinte, Florian Zanfir — secretar executiv.
Cu acest prilej, a luat sfârșit perioada de interimat la conducerea organizației județene timișene a PP-DD.

Cu stimă,  
Vasile Caprea, președinte PP-DD Timiș

Timisoara / Poseta penala

La data de 28 octombrie 2011, în jurul orei 20.30, poliţiştii din carul Biroului de Investigaţii Criminale, l-au depistat în flagrant pe Z. Ion, de 25 de ani, din Timişoara, în timp ce încerca să sustragă poşeta Iustinei E. de 50 de ani.
În urma prezentării acestuia în data de 29.10.2011, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, magistraţii au emis un mandat de arestare pe o perioadă de 15 zile pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie.

Timis / Accident la Peciu Nou

La data de 28.10.2011, în jurul orei 22.40, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie în localitatea Peciu Nou, judeţul Timiş.
Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că A. Nicolae, de 48 ani, a condus un autoturism pe raza localităţii Peciu Nou şi a accidentat un pieton care circula pe partea dreapta a sensului său de deplasare.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma accidentului a rezultat rănirea lui M. D. Ionel de 28 ani, iar poliţiştii i-au întocmit conducătorului auto un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.

vineri, 28 octombrie 2011

Timisoara / Evenimente rutiere

Imbibaţie alcoolică peste limita legală şi fără permis

În timp ce desfăşurau serviciul de control si supraveghere a traficului rutier, poliţiştii din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală l-au depistat la data de 27 octombrie 2011, pe A. Alin, de 34 de ani, din localitatea Bulgăruş, judeţul Timiş, care conducea un autoturism pe D.J. 594, între localităţile Grabaţ şi Jimbolia. Fiindu-i solicitate documentele sale şi ale autoturismului, acesta a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile bulgare. Întrucât conducătorul auto emana puternic vapori de alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru stabilirea autenticităţii permisului de conducere, poliţiştii au efectuat verificări ocazie cu care au stabilit că permisul de conducere nu figura ca fiind valid.
Pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.
Cercetările vor continua.

A accidentat un pieton

La data de 27.10.2011, în jurul orei 10.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie în localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş.
De urgenţă la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit că S. S. Gheorghe, de 29 ani, din municipiul Arad, a condus un autoturism din direcţia Timişoara spre Giarmata şi la intersectie cu strada Franyo Zoltan din Dumbrăviţa, la trecerea de pietoni semnalizată corespunzător a surprins şi accidentat un pieton, care traversa regulamentar.
În urma accidentului a rezultat rănirea lui F. Ignatie, de 87 ani, din municipiul Timişoara.
Poliţiştii vor continua cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Timisoara / Poliţiştii au depistat o persoană suspectă de sustragerea unui laptop

La data de 23.09.2011, B. Maria s-a prezentat la sediul Secţia 1 Poliţie care reclama faptul că persoane necunoscute au pătruns prin escaladarea geamului într-un cabinet medical situat pe strada Dionisie Linţia din municipiul Timişoara, de unde a fost sustras un laptop.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au depistat pe P. Florin, de 43 de ani, din Timişoara, suspect de sustragerea laptopului.
Prejudiciul în valoare de 4.000 de lei a fost recuperate şi predat părţii vătămate.
Poliţiştii vor continua cercetările în vederea documentării întregii sale activităţi infracţionale.

Timisoara / Evenimente rutiere

Poliţiştii timişoreni au desfăşurat o acţiune instituind filtre rutiere pe principalele străzi din zonele Steaua şi Fratelia din municipiul Timişoara.
Pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi linişte socială în rândul cetăţenilor, de contracarare a fenomenului infracţional şi pentru prevenirea, combaterea şi constatarea infracţiunilor de furturi de şi din auto şi a altor infracţiuni sau fapte antisociale poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara au organizat şi desfăşurat în ziua de 27 octombrie 2011, între orele 16.30 - 18.30, o acţiune în zonele Fratelia şi Steaua din localitate.
În cadrul acţiunii la care au participat 18 poliţişti au fost instituite filtre rutiere pe principalele artere din cele două cartiere, filtre ce au avut scop depistarea conducătorilor auto si moto care conduc vehicule în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor stupefiante şi a celor care comit infracţiuni de orice natura.
Deşi rolul acţiunii a fost unul preventiv şi de conştientizare a populaţiei cu privire la prezenţa poliţiştilor în stradă, în urma verificării a peste 200 de autoturisme au fost depistaţi 47 de conducători auto care încălcau diferite reguli de circulaţie pentru care au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de peste 4.100 de lei, totodată faţă de doi dintre aceştia fiind luată şi măsura complementară a reţinerii certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor.
Un alt conducător auto a fost depistat pe strada Eternităţii din Timişoara, în timp ce conducea un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de 1,12 mg alcool pur în aerul expirat. I. Vasile a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice , fiindu-i întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Caras-Severin / Evenimente rutiere

În cadrul unei acţiuni desfăşurată de lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa - Biroul Rutier pe raza municipiului, în dimineaţa zilei de 27.10.2011, a fost oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul a fost condus de către L.MIRCEA, de 53 ani, însă autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din data de 22.10.2011.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Acţiunea desfăşurată de poliţişti a avut ca principal obiectiv prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietoni, dar mai ales prevenirea neacordării de prioritate acestora.
Într-o singură zi au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor de circulaţie rutieră.
Pentru că nu au acordat prioritate de trecere pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a străzii, patru conducători auto au fost amendaţi şi le-au fost reţinute şi permisele de conducere.
Alţi zece şoferi au rămas fără permisul de conducere pentru că au depăşit viteza legală de deplasare în municipiu.
Indisciplina pietonală a fost şi ea sancţionată, astfel cinci procese verbale de contravenţie au fost întocmite pietonilor care au traversat neregulamentar strada.
Un alt şofer care a efectuat o depăşire neregulamentară chiar pe trecere de pietoni s-a ales cu sancţiune contravenţională şi pentru următoarele săptămână va fi pieton.
Orice încălcare a normelor rutiere a fost sancţionată de oamenii legii fiind aplicate 16 sancţiuni pentru alte abateri, valoare tuturor amenzilor aplicate ridicându-se la aproximativ 5000 de lei.

S-a răsturnat cu maşina, dar s-a ales cu răni uşoare

În seara zilei de 27.10.2011, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 571/B în urma căruia o persoană a fost rănită.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce V.IONEL, în vârstă de 32 de ani, conducea un autoturism din direcţia Şopotul Nou spre Dalboşeţ, într-o curbă a pierdut controlul vehiculului, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Datorită faptului că bărbatul a purtat centura de siguranţă, în urma accidentului acesta a fost doar rănit uşor, fiind transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale.

joi, 27 octombrie 2011

Timis / Cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de contrabandă

Urmare a informării IPJ Timis din data de 26 octombrie 2011, cu privire la B. Dumitru, de 42 de ani, din localitatea Stamora Germană, judeţul Timiş, depistat de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Deta în timp ce transporta 1.160 pachete ţigări netimbrate de provenienţă străină şi 10 litri de alcool, în urma prezentării Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta a fost dispusă cercetarea acestuia în stare de libertate cu interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile.

Timis / Depistat în timp ce sustrăgea un moped

În noaptea de 26.10.2011, în timp ce executau serviciul de patrulare, poliţiştii din cadrul Secţiie 11 Poliţie Rurală, l-au depistat în flagrant pe T. Silviu, de 17 ani, din localitatea Cenad, judeţul Timiş, care a sustras un moped de pe raza oraşului Sânnicolau Mare.
Din investigaţiile efectuate de poliţişti s-a stabilit că acesta este suspect de comiterea mai multor furturi comise în perioada august-octombrie 2011, iar prejudiciul creat în valoare de 12.700 de lei a fost recuperat în totalitate.
Cercetările vor continua în vederea documentării întregii sale activităţi infracţionale.

Timis / Suspect de înşelăciune arestat preventiv

Urmare la informarea IPJ Timis din data de 25.10.2011, referitoare la Iacob O., de 22 de ani, reţinut şi cercetat de poliţişti pentru comiterea mai multor înşelăciuni în municipiul Timişoara vă comunicăm că în cursul zilei de ieri a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă, în urma studierii materialului probator magistraţii din cadrul Judecătoriei Timişoara au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 15 zile.
Poliţiştii vor continua cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanei în cauză.

Caras-Severin / Dosar penal pentru furt

În după-amiaza zilei de 26.10.2011, lucrătorii Postului de Poliţie Doclin au fost sesizaţi de către G.FLOARE, în vârstă de 81 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă suma de 180 lei.
La doar câteva ore după sesizare poliţiştii au reuşit identificarea suspectului, acesta fiind un tânăr în vârstă de 15 ani, din comuna Doclin.
Tânărul a fost condus la sediul poliţiei, unde oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru furt calificat.

Caras-Severin / Evenimente rutiere

Sancţiuni contravenţionale de mii de lei şi nouă permise reţinute de poliţişti în doar două zile

Lucrătorii din cadrul Biroului Rutier de la nivelul Poliţiei Municipiului Reşiţa au organizat în perioada 25-26.10.2011 acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietoni, dar mai ales prevenirea neacordării de prioritate acestora.
În cele două zile de acţiuni au fost controlate 98 de autovehicule şi aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Din aceste sancţiuni contravenţionale, 9 au fost aplicate conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii, şoferi cărora le-au fost reţinute şi permisele de conducere.
Indisciplina pietonală a fost şi ea sancţionată, astfel 10 procese verbale de contravenţie au fost întocmite pietonilor care au traversat neregulamentar strada.
Nerespectarea vitezei legale în municipiu a fost în vizorul poliţiştilor, iar pentru încălcarea acestei norme au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale.
Pentru celelalte norme de circulaţie rutieră încălcate, printre care folosirea telefonului mobil la volan, nepurtarea centurilor de siguranţă poliţiştii au sancţionat 25 de conducători auto.
Valoarea tuturor amenzilor se ridică la aproximativ 4300 de lei.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare pe raza municipiului Reşiţa.


Barieră ruptă de o autoutilitară


În dimineaţa zilei de 26.10.2011, lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Oţelu Roşu au sesizat că un bărbat a lovit cu autoutilitara pe care o conducea bariera de la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Iaz.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că P.ADRIAN, de 44 de ani, din judeţul Cluj în timp ce conducea o autoutilitară din direcţia Oţelu Roşu spre Caransebeş, din cauza vitezei a lovit braţul barierei care se afla în poziţia închis pentru a trece un tren personal.
În urma loviturii braţul barierei s-a rupt.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă.


Neînmatriculat pe drumurile publice


Poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au oprit în cursul zilei de 26.10.2011, un autoturism pentru control.
L.MARIAN, de 26 de ani, conducea autoturismul pe strada Lucian Blaga când a fost oprit de oamenii legii pentru control.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autorizaţia provizorie de circulaţie era expirată din data de 21.10.2011.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană a unui autovehicul neînmatriculat.


Neatenţia costă


În după-amiaza zilei de 26.10.2011, poliţiştii au fost intervenit la un accident rutier produs pe raza oraşului Bocşa.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce B.ALEXANDRU, de 19 ani, la intenţia de a întoarce autoturismul, la volanul căruia se afla, nu s-a asigurat corespunzător şi nu a acordat prioritate unui autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 35 de ani, autovehicul pe care tânărul l-a acroşat.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a două persoane, respectiv G.ELENA, de 74 de ani, şi V.A., de 10 ani, ambele pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani.
Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale nefiind necesară internarea acestora.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Biciclist acroşat


Fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe DC 7, în urma căruia un minor a fost rănit.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că în timp ce minorul C.F., de 17 ani, conducea o bicicletă din direcţia Zăgujeni spre DN6, la intersecţia dintre DC 7 şi DN6 nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de către S.ION, de 48 de ani, şi a fost acroşat de maşină.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a minorului care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Caransebeş unde a rămas sub supraveghere medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În prezent se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Alt accident, altă bicicletă


Tot în după-amiaza zilei de 26.10.2011, poliţiştii au intervenit la un alt accident rutier în care a fost implicată o bicicletă, produs pe raza municipiului Caransebeş.
Cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce o femeie în vârstă de 59 de ani, conducea o bicicletă pe Calea Severinului a efectuat virajul spre stânga fără să se asigure şi a fost acroşată de un autoturism condus regulamentar de către O.VIOREL, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Argeş, care se afla în depăşirea regulamentară a bicicletei.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a femeii care a fost transportată la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale unde a rămas internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Refuz, refuz, dar permis?


În cadrul unei acţiuni desfăşurată de poliţişti pe raza municipiului Caransebeş în seara zilei de 26.10.2011, a fost oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul a fost condus de către B.DUMITRU, în vârstă de 42 de ani, din judeţul Sibiu, dar care nu a putut prezenta permisul de conducere întrucât i-a fost reţinut. Conducătorul auto a refuzat şi testarea cu aparatul alcooltest sau recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei.

miercuri, 26 octombrie 2011

Timisoara / Adrian Orza: Mai sunt şi oameni onorabili în Parlament, din păcate sunt prea puţini

Adrian Orza, Conferinţa de presă PNŢCD Timiş: “În conferinţa de data trecută, când am vorbit de decesul dlui Diaconescu, v-am vorbit de acel episod în care liderii şi înaintaşii nu numai ai acestui partid, dar ai acestui popor, au fost acuzaţi după 89 că nu au mâncat salam cu soia. Şi v-am spus atunci cam ce au mâncat ei în locul salamului cu soia. Ieri am văzut un tablou trist al României de azi. Unele personaje care bântuie viaţa politică de vreo 20 de ani în România au încercat să facă un tablou frumos pentru popor. Numai că rama taboului era făcut din coadă din lemnul de la seceră şi ciocan. Prezenţa distinsă a monarhului nostru a fost din altă lume, dintr-o lume a decenţei şi a normalităţii. Spun asta pentru că această tradiţie a ipocriziei, din 90 şi până azi, pe care unii o numesc diplomaţie, a atins ieri cote inimaginabile. Eu ştiu că e scurtă memoria publică, dar să ne aducem totuşi aminte că în 90 Familia Regală a primit viză pentru 20 de ore să vină în România şi a fost întoarsă pe drumul dintre aeroport şi oraş şi trimisă înapoi. Aveau paşapoarte daneze atunci. Ieri am văzut multe aplauze în sală. Sunt convins că au fost în sală şi oameni care cred şi respectă Monarhia, nu pun etichetă pe toţi. Dar au fost şi aplauze care erau potrivite pentru o iubire extraordinară. Păi, de ce au ţinut 20 de ani în ei această iubire pentru Rege? Ce i-a oprit să şi-o asume şi să o ofere, în afară de ipocrizie? Foşti ţuţări comunisti, foşti utecişti, actuali păstrători ai limbajului de lemn, aşa sunt mulţi dintre cei din Parlament. Ei au stat cu evlavie falsă şi l-au aplaudat pe Rege. Au jucat un act care se cheamă monarhişti pentru o zi. N-am să mă refer la cei care au lipsit şi care nu intră în discuţia aceasta, e un alt subiect. Am discutat despre asta ieri cu un amic şi el a zis că poate nu e ipocrizie, e diplomaţie. Dar diplomaţie pentru ce, pentru cine, să păcălim pe cine? În Muntenegru, recent, s-a votat în Parlament revenirea la monarhie. Au ridicat mâna şi au votat. De ce nu au făcut la fel şi parlamentarii noştri ieri? Nici măcar nu au pus să cânte în sală Imnul Regal. Eu, ieri, întâmplător am fost preşedinte la şedinţa Consiliului Local şi a fost iniţiativa mea să cânte Imnul României de ziua Armatei şi a Regelui şi Imnul Regal. S-a cântat pentru că eu am propus, iar consilerii au fost de accord. PNŢCD şi-a afirmat de multe ori acest respect faţă de monarhie, nu am schimbat niciodată macazul. Noi am trecut prin aceste faze ale reacţiilor ipocrite de pe vremea când vorbeam de UE şi NATO şi feseniştii din Parlament ameninţau că se aruncă pe burtă în aeroport dacă susţinem forţele NATO. Ei nu ştiau nici cuvintele de la “Trăiască Regele”, că ascultau kalinka acasă la casetofon. Schimbarea asta peste noapte poate fi privită în ideea că e mai bine mai târziu decât nicioadtă. Pentru că pe ideea asta a trăit mereu această ţară. Doar că nu se întâmplă nimic acum, e doar un teatru. Singurul personaj care s-a detaşat complet prin prestanţă, atitudine, etichetă, normalitate, eleganţă a fost Regele. Ceilalţi nu sunt decât nişte foşti ţuţări comunişti, care dacă mâine vremurile o vor cere, vor face “Cântarea României” fără probleme. Sper ca cei care au privit lucrurile astea să fi învăţat ceva din prestanţa Regelui. “Lecţiile de istorie” se vor încheia cu acest subiect, căci o să apară alte subiecte de mare interes pentru popor: divorţuri, căsătorii, discoteci şi rezultate ale fotbaliştilor în materie de femei, iar această lecţie va fi uitată. Dar sper că unii au înţeles şi nu o vor uita.”
“L-am văzut în sală şi pe preşedintele nostru, Victor Ciorbea. El crede în monarhie. Poate cred şi unii de la partide chiar foste feseniste. Căci, în afară de PNL şi UDMR, toate sunt FSN. Mai sunt şi oameni onorabili în Parlament, din păcate sunt prea puţini. Dar restul joacă roluri care îi fac penibili. Nu poţi să faci aşa, când l-ai întors pe acest om de la aeroport, când în 92 au ieşit un million de oameni şi, când au cuantificat ce pericol reprezintă, au luat o pauză cu Regele Mihai până în 97, când i s-a redat cetăţenia, pe vremea lui Constantinescu. Şi acum îi dau cadouri. De ce i-au dat acel tablou, să fugă iar cu el în străinătate, aşa cum ne-au povestit ei în falsele lor cărţi de istorie, că a fugit cu nu ştiu ce tablouri? Legendele astea la care unii au fost premianţi sunt convertiri ale conştiinţei publice. Înainte de 89 se spunea că vin burghezii, sunt răi, de aceea au fost băgaţi în puşcării, după 90 s-a spus că vin moşierii, iar acum dau mâna cu Regele? Că au venit în Parlament e una, asta e obligatoriu, eu mă refer la ţuţării care au venit să explice ce mândri sunt ei că au putut trăi această experienţă. M-au deranjat apariţiile şi comentariile, cum că dintr-o dată Regele e salvatorul neamului, venite de la cei care mai că erau în barajul pe drumul spre Bucureşti, când a fost întors Regele.”
“Bunicul meu din partea mamei a murit. El a fost în garda regală, era soldat, era om simplu, de la ţară, din Banat. Vreau să subliniez acum de ce era iubit regele de oameni. Bunicul meu şi colegii lui făceau la un moment dat gardă la Palat şi aveau consemn ca orice maşină care se apropie cu farurile stinse să oprească. La un moment dat apare o maşină şi o opresc. Era maşina Majestăţii Sale. Au oprit-o, au legitimat şoferul, au respectat consemnul militar. A doua zi dimineaţa şeful gărzii i-a chemat la raport, s-a făcut scandal, cum de au oprit maşina Regelui. I-a pus la arest, iar după-masa iar i-a chemat. Îi chemase Regele. I-a întrebat de unde sunt, bunicul meu a spus că e de lângă Oraviţa. Regele şi-a amintit că a fost acolo, când era copil, la un târg de animale, iar bunicul meu i-a spus că a fost şi el şi l-a văzut. Regele atunci l-a întrebat ce animal i-a plăcut cel mai mult, iar bunicul meu a descris un cal care i-a plăcit şi regele şi-a amintit că şi lui îi plăcuse calul. “Uitaţi, băieţi”, aşa li s-a adresat, căci era cu doi ani mai mare decât ei, “aţi făcut ceea ce trebuia să faceţi, a greşit şeful gărzii când v-a sancţionat, plecaţi în permisie toţi acasă”. Bunicul meu mi-a povestit asta ca să sublinieze că aceste rege era om, de asta l-au iubit cei din generaţia bunicilor noştri. Pentru că avea valenţe sufleteşti care îl apropiau de oameni, spre deosebire de alţi conducători pe care i-am avut şi care au impus propriului popor să îi iubească cu forţa. Am ţinut să spun asta ca să înţelegeţi de ce am o problemă cu ipocriţii care aplaudă ceea ce trebuie să aplaude”.

Timisoara / Viorel Sasca: Respectul pentru această mare personalitate îi obliga pe toţi să vină acolo

Viorel Sasca, Conferinţa de presă PNŢCD Timiş: „Am în faţă două texte. O să vă citesc dintr-unul: „politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului (…). Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.” Acum o să vă citesc un alt text: “Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei morale. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt moral. (...). Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost”. Cele două texte seamănă foarte mult, ca idei, ca valori. Al doilea este din Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, care a apărut în 5-6 octombrie 2010. Este vorba, aşa cum am mai spus, de o criză morală din care trebuie ieşit. Din fericire, încă mai avem astfel de personalităţi, cum e Majestatea Sa Regele şi nu putem să nu ne întrebăm de ce acestei mari personalităţi nu i s-a dat şi nu i se dă încă recunoaşterea şi cinstirea necesare. Absenţa unor personalităţi politice poate mai puţin este semnificativă, având în vedere că nu împărtăşesc aceleaşi idei, Dar mă miră absenţa Patriarhului de la aceste evenimente. Pentru că Majestatea Sa, cred, prin toate valorile şi ideile pe care le-a promovat în viaţă, s-a aflat în rândul luptătorilor pentru credinţă. Şi am această întrebare: cum a fost posibil?”
“Poate au avut o revelaţie, la fel ca şi prigonitorul de creştini Saul, care pe drumul spre Damasc a avut o iluminare şi s-a transformat în apostolul Pavel, un stâlp al creştinătăţii. Ai şansa să te schimbi. Să sperăm că faptele parlamentarilor ne vor arăta că ziua de ieri i-a învăţat ceva. “
“Oamenii pot avea opţiuni politice diferite, dar respectul pentru această mare personalitate îi obliga pe toţi să vină acolo. Chiar dacă au alte idei.”
“În încheiere, vreau să spun că eu cred că ziua de ieri a fost o ocazie ratată pentru a afirma unitatea naţiunii. Ar fi fost frumos, cu această ocazie, în spiritul mesajului Regelui şi pentru ceea ce reprezintă, de fapt, Regele, să fie toţi prezenţi”.

Timisoara / Teodor Stanca: Se împlinesc 55 de ani de la mişcările studenţeşti anticomuniste

Teodor Stanca, Conferinţa de presă PNŢCD Timiş: „Se împlinesc 55 de ani de la mişcările studenţeşti anticomuniste din Timişoara, din anul 1956. Vrem, cu această ocazie, să avem o întâlnire în special cu presa, dar la care sunt aşteptaţi să participe toţi cei care doresc. Întâlnirea va avea loc luni, 31 octombrie, la ora 13, la sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici (Piaţa Libertăţii, nr. 2). Vom rememora acele momente importante din rezistenţa anticomunistă, în care se înscrie şi mişcarea studenţească din 1956. Dacă timpul ne va permite, atunci putem să abordăm şi alte probleme legate şi de trecutul comunist, dar şi de prezentul nostru, al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.”
“Avem unii dintre noi anumite observaţii de făcut la Preafericitul Teoctist, că în timpul regimului comunist nu s-a opus demolării bisericilor şi aşa mai departe. Iată că nici Înalt Preafericitul de astăzi nu se poate desprinde de o anumită orientare spre putere, pe care nu ştiu dacă o deserveşte în mod intenţionat sau doar în ideea că e bine să nu te pui rău cu puterea. Aşa văd eu lipsa Preafericitului de la această manifestare, care nu e numai o manifestare patriotic-naţională, ci şi una creştină, pentru că Monarhia este şi a fost întotdeauna apărătorul valorilor creştinismului”.
: “Faptul că sala a fost destul de plină şi că s-a ascultat ca în catedrală tot ce a vorbit Majestatea Sa şi s-a aplaudat îndelungat cred că, totuşi, a făcut cinste celor prezenţi. A arătat că cei prezenţi au participat cu respect.
Am avut privilegiul de a face parte din delegaţia foştilor deţinuţi politic, care a deschis, prin prezenţa la Palatul Elisabeta, seria manifestărilor omagiale. A fost un moment extrem de impresionant. Simpla prezenţă a Majestăţii Sale transmite ceva în sufletul celor care sunt în jur, o stare de emoţie nemaipomenită. Dar vreau să spun că şi Majestatea Sa a fost la fel de emoţionat ca şi noi. Pentru că, de fapt, delegaţia foştilor deţinuţi politici aducea cu sine povara celor care au suferit în perioada comunistă, căci noi suntem, într-un fel testamentarii celor care au suferit atunci. Şi Majestatea Sa a fost o victimă a regimului comunist. Emoţia sa era legată nu doar de faptul că a suferit atunci, ci şi de faptul că a fost pus în situaţia de a fi departe de ţara pe care a iubit-o şi a servit-o ca nimeni altul şi de acolo, din pribegie, nu putea să îşi ajute poporul aşa cum şi-a dorit. Aşa ne explicăm noi motivele pentru care şi Majestatea Sa a avut aceleaşi emoţii în discuţiile cu noi. Am povestit şi noi de durerile noastre, într-un fel ne-am plâns că, deşi mai suntem puţini şi dispărem de la o zi la alta, nu ne mai ia nimeni seamă şi toate speranţele noastre care s-au născut după 89 încet, încet să năruiesc. În final, Majestatea Sa ne-a acordat câte o medalie jubiliară cu efigia Majestăţii Sale, care pentru noi a fost o mare onoare. Va rămâne o emoţie pe care o vom purta mereu în suflet”.

Timisoara / Strategii inovative de specializare inteligentă pentru regiunile de convergenţă

Consiliul Judeţean Timiş, în colaborare cu Direcţia Generală pentru Politici Regionale a Comisiei Europene, organizează în 27 octombrie 2011, în Sala multifuncţională a Palatului Administrativ, seminarul "Strategii inovative de specializare inteligentă pentru regiunile de convergenţă".
La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai responsabililor cu gestionarea fondurilor europene, ai universităţilor şi centrelor de cercetare tehnologică, ai întreprinderilor mici şi mijlocii, ai agenţiilor de dezvoltare regională.
Obiectivul seminarului este de a răspunde următoarelor întrebări:
- Ce trebuie să facă regiunile mai puţin dezvoltate pentru a deveni inovative şi competitive la nivel european?
- Cum ar trebui orientate politicile europene, naţionale şi regionale şi cum ar trebui folosiţi banii publici pentru a încuraja cercetarea şi inovarea la nivel regional?
- Ce instrumente sunt necesare pentru a ajuta regiunile de convergenţă să-şi descopere activele lor strategice care ar putea constitui surse pentru inovare?
- Ce fel de abilităţi trebuie să dezvolte autorităţile publice în scopul de a ajuta la crearea unor strategii teritoriale realiste şi eficiente pentru specializare inteligentă şi inovare?

Programul evenimentului:
9.00-9.30 Înregistrarea participanţilor
9.30- 9.30-10.00 Sesiune de deschidere
Cuvânt de bun venit: Dl. Constantin OSTAFICIUC, Preşedinte, Consiliului Judeţean Timiş

10.00 - 11.00 Sesiunea I – Politici de inovare – către o orientare axată pe rezultate
Moderator: Călin CHIRA, Şef Biroul AMR Bruxelles

Strategia Naţională a României pentru cercetare şi inovare 2007-2013
- Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică
Iniţative inovative de dezvoltare regională în România - exemplul Regiunii Nord-Est
- Dna. Gabriela MACOVEIU, Director Comunicare şi Promovare Regională, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est
Întrebări şi răspunsuri

11.00- 11.30 Pauză de cafea

11.30 13.30 Sesiunea 2 – Politica de inovare a Uniunii Europene şi priorităţi pentru regiunile de convergenţă
Moderator: Dl. Adrian MARICIUC, Şef Birou Pol de Creştere Timişoara,
Agenţia de Dezvoltare Regională Vest

Contribuţia nivelului regional la Strategia Europa 2020 în perioada de programare 2007-2013 şi perspectivele viitoare după 2014
- Dl. Marian RĂDUŢĂ, DG Politici Regionale, Comisia Europeană

Strategiile inovative de specializare inteligentă - instrumente pentru eficientizarea investiţiilor în cercetare şi inovare
- Dna. Luisa SANCHES, DG Regio, Comisia Europeană

Cercetarea aplicată şi inovarea: clustere, centre de transfer tehnologic, inovaţie în afaceri
- Dl. Radu VASIU, Secretar ştiinţific, Universitatea Politehnica Timişoara

Întrebări şi răspunsuri

13.30 – 15.00 Prânz

15.00 17.30 Sesiunea 3: Platforma de specializare inteligentă pentru îndrumarea regiunilor în vederea creşterii capacităţii instituţionale

Introducere a platformei S3 de asistenţă şi sprijin pentru regiunile din obiectivul convergenţă
- Dna. Luisa SANCHES, DG Regio, Comisia Europeană

Către o abordare mai coordonată pe verticală între autorităţile publice de la nivel naţional şi sub-naţional dar şi pe orizontală între companii, IMM-uri, universităţi, institute de cercetare etc.

Atelier de lucru:
- Dna. Menuţa IOVESCU, Director General, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara
- Dl. Adrian MARICIUC, Şef Birou Pol de Creştere Timişoara, Agenţia de Dezvoltare Regională Vest)
- Dna. Lelica CRIŞAN, Director, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri
- Reprezentantul unui Institut de cercetare

Întrebări şi răspunsuri

17.30 - 17. 45 Concluzii.

Timisoara / Festivalul vinului

Primăria Municipiului Timişoara in colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului Timişoara organizează o nouă ediţie a Festivalului Vinului in perioada 28-30 octombrie, in zona Stadionului Dan Paltinisanu.
Programul este urmatorul:

VINERI, 28 OCTOMBRIE 2011
17,00 – 23,00 – Ansamblul folcloric “TIMIŞUL” cu participarea soliştilor vocali:
ANDREEA VOICA, LUMINIŢA JUCU, OTILIA DUMA, ALEXANDRA IACOB, CAMELIA MIUŢESCU, BIANKA MITITELU, MIMI BORŢUN POPESCU, LAVINIA BURU, ALINA TRASTĂU, ADRIAN STANCA, DUMITRU STOICĂNESCU, DUMITRU TELEAGĂ, CORNEL BRICI, IANĂŞ ROMA, COSMIN POPA

SÎMBĂTĂ, 29 OCTOMBRIE 2011
17,00 – 18,00 – formaţiile coregrafice din Recaş şi Sînmartinul Sîrbesc
18,00 – 20,30 Ansamblul “TIMIŞUL” cu participarea soliştilor vocali: ZORICA SAVU, CARMEN BIRUESCU, ANCUŢA FLEŞIARIU, STANA STEPANESCU, FELICIA STOIAN, MARIA COMAN, DORIANA TALPEŞ, MARIA GARAŞ
20,30 – 23,00 Formaţiile: REFLEX, BEGA BLUES BAND, MIRCEA BUNEA TRIO

DUMINICĂ, 30 OCTOMBRIE 2011
17,00 – 18,00 – Fanfara TIMIŞOARA BIG BAND
18,00 – 21,00 - Ansamblul “TIMIŞUL” cu participarea soliştilor vocali: STANA IZBAŞA, CARMEN POPOVICI DUMBRAVĂ, CAMELIA FLOREA, VASILE CONEA, PETRICĂ MIULESCU IRIMICĂ, ALEX ŢURDEA
21,00 – 23,00 Formaţiile: ADI BĂRAR BAND, MIRCEA BANICIU şi VLADY CNEJEVICI

PREZINTĂ : DANIELA BĂCILĂ( folclor ), FLORIN MIHOC ( muzică uşoară)
În rolul lui BACHUS – actorul EUGEN MOŢĂŢEANU

Timis / Evenimente rutiere

La data de 26 octombrie 2011, în jurul orei 03.20, în timp ce executau serviciul de patrulare pe D.N.6, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală, au oprit pentru control un autoturism pe raza localităţii Remetea Mare.
Autoturismul era condus de V. M. Liviu, de 40 de ani, din municipiul Timişoara.
Întrucât acesta emana puternic vapori de alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1,29, mg /l în aerul expirat fiind condus la Spitalul Municipal Timişoara pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din verificările efectuate în evidenţe s-a constatat că V.M. Liviu avea permisul de conducere suspendat.
Pe numele său, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l, alcool pur în sânge.
În cauză cercetările vor continua.

Caras-Severin / Evenimente rutiere

În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere, desfăşurată de lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş în cursul zilei de 25.10.2011, a fost oprită o autoutilitară pentru control.
V.MARIUS, în vârstă de 40 de ani, a fost oprit de poliţişti pe DN6, în afara localităţii Petroşniţa întrucât a condus autovehiculul având o viteză de 82 de km/h pe un sector de drum unde limita de viteză legală este de 70 km/h.
În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul avea permisul reţinut.
În prezent poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Un tânăr de 29 de ani a fost oprit de poliţişti pentru control în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Titulescu din Moldova Nouă.
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat fiind condus la Spitalul Moldova Nouă unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Timis / Poliţiştii lugojeni au instrumentat mai multe dosare penale

A fost întocmit un referat de terminare a urmăririi penale faţă de C. Ioan, de 43 ani, din Lugoj, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că, la data de 17.03.2011, a fost depistat după ce a sustras o bicicletă de pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Lugoj şi faţă de S. Victor, de 60 ani din Lugoj şi S. Elena de 31 ani din Lugoj pentru comiterea infracţiunii de lovire, care au lovit pe L. Daniela.
Poliţiştii au întocmit, de asemenea, un referat cu propunerea de terminare a urmăririi penale faţă de B. Ioan, de 41 ani din Lugoj, B. Vili, de 49 ani şi B. Marius, de 44 ani, B. Simona, de 38 ani, toţi din comuna Izvoare, judeţul Dolj, jud. Dolj, S. Florica de 25 ani, din comuna Băileşti, judeţul Dolj şi C. Cristian, de 23 ani, din municipiul Craiova, pentru comiterea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi distrugere.

Întrunirea Senatului Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric

În această săptămână, mai exact, vineri 28 octombrie, ora 15.00, în sala de conferințe a Complexului Hotelier „Parc” din stațiunea Buziaș, va avea loc întrunirea Senatului Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric.
La sfârșitul întâlnirii moderată de scriitorul Vasile Todi, președintele Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric, membrii Senatului și invitații lor, vor participa la un spectacol de romanțe și cântece populare, susținut de Traian Jurchela, Mariana Șușca și Lavinia Buru.
Uniunea Jurnalistilor din Banatul Istoric, actioneaza pentru păstrarea culturii, tradiţiei si a spiritualităţii bănăţene prin editarea unui număr impresionant de publicaţii lunare şi periodice cu sprijinul administraţiilor locale, a unor instituţii de cultură sau organizaţii neguvernamentale. Pe ordinea de zi a sedintei Senatului figureaza raportul de activitate pe trimestrele trecute ale acestui an, precum si recomandarile Biroului Director, inaintate Senatului, privind laureatii Galei din anul viitor.In urma deciziei Senatul Uniunii vor fi stabilite nominalizarile pentru distincţii, care se vor acorda unor personalităţi din judeţele Arad, Caraş Severin, Timiş şi din spaţiul Banatului de dincolo de hotar.
Revista „Magazin”, editată până în luna august 2011, de către Trustul de Presă Magazin‚ va apărea cu începere din luna ianuarie a anului viitor, sub patronajul Uniunii Jurnalistilor din Banatul Istoric. Publicatia va avea aparitie trimestrială, o nouă formă de prezentare si va fi tipărită color.
Pe langa aceasta in prezent peste 37 de reviste sunt editate de Uniunea Jurnalistilor din Banatul Istoric, cum ar fi: Jurnal de Gottlob, Jurnal de Bethausen, Jurnal de Bara, Jurnal de Racajdia, Jurnal de Moldova Noua, Jurnal de Ohaba Lunga s.a.m.d.
Din luna august a acestui an, , Înaltpreasfinția Sa dr. Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, este Presedintele de onoare al revistei fanion a Uniunii : "Banatul -jurnal al primariilor din Banatul istoric". Înalt Prea Sfințitul Nicolae a raspuns pozitiv la propunerea senatului Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric, instituție care editeaza publicatia. Iesita pentru prima oara de sub tipar in ianuarie, a.c., publicația apare lunar în condiții grafice excepționale, în tiraj de 14.000 de exemplare, fiind distribuita gratuit. Din colegiul director fac al revistei fac parte: Marcel AVRAM – primar al oraşului Făget, judeţul Timiş; Francisc Boldea – primar al oraşului Lugoj, judeţul Timiş;Petru CAREBIA – primar al comunei Coşteiu, judeţul Timiş; Eugen DOBRA – primar al comunei Brestovăţ, judeţul Timiş; Ilie Golubov – primar al comunei Remetea Mare, judeţul Timiş; Dănuţ MICULESCU – primar al comunei Tomnatic, judeţul Timiş; Ion Moşoarcă – primar al comunei Grădinari, judeţul Caraş-Severin; Gheorghe Neic u – primar al oraşului Anina, judeţul Caraş-Severin; Petru NICOARĂ – primar al comunei Păuliş, judeţul Arad; Lucian STOICU – primar al comunei Vinga, judeţul Arad; Cornel TOŢA – primar al comunei Banloc, judeţul Timiş; Ionel TURCOANE – Alibunar, Serbia.
Din partea Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric, activitatea editoriala este coordonata de domnul Vasile Todi, președintele Uniunii Jurnaliștilor din Banatul Istoric, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Uniunea Jurnaliştilor din Banatul Istoric s-a mai intrunit in acest an, în data de 11 mai la hotelul Parc din staţiunea Buziaş pentru a înmâna premiile institutiei in cadrul Galei, pentru anul 2010.
Revista Uniunii „Banatul-jurnal al primăriilor din Banatul Istoric" a conferit unui număr de 9 primari din mediul rural şi urban titlul de primar al anului 2010. Din Caraş-Severin: Ion Goga (oraşul Oraviţa) şi Ion Moşoarcă (comuna Grădinari). Din judeţul Timiş: Iosif Şargan (oraşul Gătaia), Kaba Gabor (oraşul Jimbolia), Dorel Vasile Cădariu (comuna Ghiroda), Gheorghe Aleodor Sobolu (comuna Orţişoara), Petru Carebia (comuna Coşteiu). Din judeţul Arad au fost premiaţi primarii comunelor Vinga (Lucian Stoicu) şi Săvârşin (Gheorghe Pleş). Celelalte însemne de recunoştinţă constând în diplome şi Plachete de Excelenţă au fost înmânate unor oameni angajaţi cu pasiunea şi dăruirea lor, din mediul şcolar, medical, al cercetării istorice, al teatrului şi binenţeles mass-media.
Au fost premiate persoane, despre care Vasile Todi, presedintele Uniunii spunea, că „trag o brazdă adâncă în destinul Banatului Istoric". Printre acestea se afla: redactorul şef al Studioului Regional Radio Reşiţa Doru Dinu Glăvan, profesorul Ion Berlovan din Vârşet, regizorul Sabin Popescu de la Teatrul Naţional din Timişoara,jurnalistul Stelu Iordache, muzicologul Gelu Stan, criticul Cornel Ungureanu, istoricul Ioan Haţegan, scriitorul Dinu Barbu, doctorul Ştefan Costea din Jimbolia, Costa Roşu din Banatul Sârbesc, directorul Institutului Cultural al Românilor din Voivodina. Au fost remarcate pentru toti meritele deosebite în păstrarea promovarea şi dezvoltarea culturii naţionale, pentru serviciul nobil pus în sliujba creşterii prestigiului Banatului, a vocaţiei şi demnităţii sale spirituale. Titlul de manager al anului i-a fost acordat directorului staţiunii Buziaş, ec. Sorin Munteanu.

marți, 25 octombrie 2011

Timisoara / Curs de specializare în tehnica solară

Clusterul de Energii Sustenabile din Romania – ROSENC în colaborare cu Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 27 octombrie 2011, cu începere de la ora 10:00, în Sala C.E.D.O. a sediului CCIAT din Piaţa Victoriei nr. 3, un curs de specializare în tehnica solară.

Cursul este susţinut de unul dintre experţii Academiei AS SOLAR şi se adresează în primul rând distribuitorilor, instalatorilor, proiectanţilor şi arhitecţilor interesaţi de distribuirea şi montarea sistemelor solare marca AS Solar Germania, precum şi celor care doresc realizarea de partenereriate.

Cursul îşi propune oferirea de informaţii de actualitate în domeniul energiilor regenerabile şi în special în domeniul energiei solare, fiind primul curs de specializare în domeniul tehnicii solare.

Firmele sunt invitate să se specializeze într-un domeniu de activitate interesant şi lucrativ, pentru creşterea nivelului de calificare şi pentru protejarea şi conservarea mediului înconjurător.

Cursul se finalizeză cu o diplomă de specializare.

Informaţii suplimentare la tel. 0726-192315, e-mail: vlad.stanciu@rosenc.ro, Vlad Stanciu - Director executiv ROSENC.

Buzias / Balul toamnei

Rotary Club Buzias a organizat in data de 22.10.2011 „Balul Toamnei”, bal de caritate, organizat in statiunea Buzias, la Hotel Parc. Balul de caritate este un eveniment deosebit in activitatea clubului nostru, prin care s-au strans fonduri pentru finantarea proiectului „O sansa pentru copiii bolnavi de diabet si hemofilie”.
Proiectul este realizat de clubul nostru si consta in ajutarea copiilor nevoiasi bolnavi de diabet si hemofilie din intreaga tara, pentru a avea acees la tratament si recuparare la Centrul Medical de Evaluare si Recuperare pentru Copii si Tineri „Cristian Serban” din Buzias, fiind unicul centru din tara specializat in tratamentul si recuperarea copiilor diabetici si bolnavi de hemofilie.
Multumim pe aceasta cale sponsorilor nostri care au facut acest lucru posibil, si anume: Valvis Group SRL. – Domeniile Samburesti, Baschet Club Municipal Timisoara, Politehnica Municipal Handbal Timisoara, Rugby Club Municipal Universitatea de Vest Timisoara, Volei Universitatea Timisoara si Fotbal Club Manchester City, Marea Britanie.
Rotary este o organizatie a oamenilor din diferite profesii, care asigura servicii umanitare, promoveaza standarde etice inalte in toate domeniile de activitate si stabileste relatii de buna intelegere. In intreaga lume exista aproximativ 33.000 de Cluburi Rotary, care au peste 1,2 milioane de membri.

Timisoara / Cutitarul de pe Calea Sagului, prins dupa un an si jumatate

La data de 24 octombrie 2011, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţiei Rurală au depistat un bărbat pe numele căruia Tribunalul Timiş a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de patru ani de închisoare.
Din verificările efectuate, poliţiştii l-au depistat pe Calea Şagului din municipiul Timişoara pe I. I. DANIEL, de 28 de ani, care în noaptea de 09.02.2010 a înjunghiat o persoană provocându-i leziuni care au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziuni care i-au pus în pericol viaţa victimei.
Bărbatul a fost condamnat la executarea a patru ani de închisoare, în sarcina sa fiind reţinută tentativa la infracţiunea de omor.
Persoana în cauză a fost introdusă în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.
Cercetările vor continua pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale.

Caras-Severin / Evenimente rutiere

Accidentat pe trecerea de pietoni

În dimineaţa zilei de 24.10.2011, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Muncii din municipiul Reşiţa în zona unei treceri de pietoni.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că în timp ce M.ION, de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Gara Reşiţa Nord spre Intim, nu a acordat prioritate de trecere unui minor în vârstă de 15 ani, care s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni, pe care l-a accidentat.
În urma accidentului tânărul a fost rănit uşor fiind transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale fără a fi internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Autorizaţie expirată

Poliţiştii rutieri au depistat, în seara zilei de 24.10.2011, un tânăr în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice.
B.ADRIAN, în vârstă de 22 de ani, a fost oprit pentru control pe DN 58 B, pe raza localităţii Măureni.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autorizaţia provizorie pentru numărul de înmatriculare era expirată din data de 02.04.2010.
La testarea tânărului cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere de către o persoană pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Caras-Severin / Furturi şi suspecţi identificaţi

La sfârşitul săptămânii trecute lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au reuşit identificarea a trei tineri suspectaţi de comiterea mai multor furturi dintr-o grădiniţă şi două societăţi comerciale situate pe raza municipiului Reşiţa.
În data de 17.10.2011 poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras dintr-o grădiniţă mai multe bunuri, respectiv două monitoare LCD, trei mouse-uri, două tastaturi, o unitate de calculator şi o instalaţie de sonorizare.
În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că suspecţii sunt N.G., de 17 ani, şi N.ALEXANDRU, de 18 ani, iar bunurile au fost recuperate în totalitate.
Cercetările efectuate au scos la iveală că tânărul de 17 ani este suspectat de comiterea a încă două furturi din societăţi comerciale, împreună cu M.ROBERT, de 18 ani.
Unul dintre furturi a fost săvârşit în data de 11.09.2011, din societate sustrăgându-se ţigări, băuturi alcoolice, brichete în valoare de aproximativ 32000 de lei, iar dintr-o altă societate s-au sustras două laptop-uri în valoare de aproximativ 4000 de lei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Lugoj / Apă colorată în loc de motorină

În data de 24.10.2011 , în jurul orei 20.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj au depistat în parcarea unui centru comercial din localitate situat pe strada Caransebeşului pe P. Ciprian, de 40 de ani, P. Florin, de 37 de ani, M. Traian, de 37 de ani, toţi din comuna Albota, judeţul Argeş si P. Gabriel, din sat Borovineşti, judeţul Argeş, care au încercat să ofere spre vânzare mai multe bidoane pline cu apa colorata, susţinând că în interiorul acestora se află motorină.
Cei patru au fost conduşi la sediul politiei unde în urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca folosind acelaşi mod de operare au înşelat în urma cu trei săptămâni pe O. Gheorghe, din localitatea Făget .
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, fiind dispusă cercetarea în stare de libertate a suspecţilor.

Timişoara / Accident de muncă în Piaţa 700

În data de 24.10.2011, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţiei, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de muncă în piaţa 700 de Timişoara.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că S. Marcel, de 33 de ani, din comuna Giarmata Vii, în timp ce efectua lucrări la parcarea din faţa Direcţiei de Finanţe Timiş a alunecat de pe o scară metalică şi a căzut de la înălţime de aproximativ doi metri.
La faţa locului a sosit şi un echipaj al ambulanţei care l-a transportat la Spitalul Municipal Timişoara pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză au fost anunţaţi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru deschiderea unei anchete, pentru a se stabili împrejurările producerii evenimentului.

Timisoara / Hotul din boxa

La data de 24.10.2011, în jurul orei 00.50, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie, au fost sesizaţi de către I. Ciprian, cu privire la faptul că a reţinut în boxa amplasată la subsolul blocului unde locuieşte o persoană care prin efracţie a pătruns în interior, de unde a încercat să sustragă bunuri.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care au constatat că se confirmă cele sesizate, B. M. RADISLAV, de 22 de ani, din Timişoara, a pătruns în interiorul boxei cu intenţia de a sustrage mai multe scule.
Faţă de suspect a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind dispusă cercetarea în stare de libertate a acestuia.

Timisoara / Set integrat de măsuri active de ocupare pentru 150 de şomeri şi persoane inactive în judeţul Timiş

FUNDAȚIA ȘCOALA DE AFACERI ȘI MESERII TIMIȘOARA, în parteneriat cu AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ TIMIȘ, are plăcerea de a vă invita la conferința de presă intermediară de prezentare a rezultatelor proiectului ”Set integrat de măsuri active de ocupare pentru 150 de şomeri şi persoane inactive în judeţul Timiş”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Axa prioritară. 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.1. „Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare” (POSDRU/103/5.1/G/80628) - Investeşte în oameni!.
Proiectul pune accent pe creşterea oportunităţilor în participarea la piaţa muncii pentru persoane inactive, şomeri sau persoane aflate în cautarea unui loc de muncă, prin metode inovative şi integrate de evaluare, testare, consiliere, educaţie nonformală, formare profesională, mediere şi plasare. Proiectul asigură calitatea intervenţiei prin furnizarea unui model eficient de intervenţie individuală integrată menită să asigure facilitarea integrării pe piaţa muncii a şomerilor de lungă durată, indemnizaţi şi neindemnizaţi, şi a persoanelor inactive.
Obiectivul general al proiectului este asigurarea de oportunităţi sporite în participarea la piaţa muncii pentru 150 de persoane inactive, şomeri sau persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, printr-un set integrat de activităţi de identificare, consiliere, orientare, educaţie non-formală, formare profesională şi plasare. Participanţii la proiect vor beneficiază de un plan individualizat cu implicarea activă a beneficiarilor în toate fazele de evaluare şi intervenţie.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Facilitarea accesului a 150 de persoane inactive sau şomeri la activităţi integrate de inserţie / reinserţie pe piaţa forţei de muncă
- Participarea a 120 de persoane inactive sau șomeri la cursurile de formare profesională continuă
- Calificarea a 100 de persoane inactive sau şomeri în domeniile electric, construcţii şi servicii (vânzări) cu calificări de nivel 1 şi 2
- Instruirea a 56 de persoane inactive sau şomeri în domeniul ITC – cursuri de iniţiere operator calculator electronic și rețele – ca element suplimentar de competenţa calificării.
- Angajarea a cel putin 10 persoane în perioada de desfăşurare a proiectului
- Angajarea a cel putin 20 de persoane în decurs de 6 luni de la terminarea proiectului
Proiectul se desfăsoara pe o perioadă de 16 luni (ianuarie 2011-aprilie 2012), în Timișoara, la sediul Școlii de Afaceri și Meserii și cel al AJOFM Timiş, iar beneficiarii vor fi șomeri indemnizați și neindemnizați, persoane inactive din Timișoara și zona rurală a județului Timiș.
Conferința de presă va avea loc în data de marti, 25 octombrie, începand cu ora 11.00, la Casa Tineretului din Timișoara și sunt invitați atât reprezentanți ai presei, cât și reprezentanți ai grupului țintă al proiectului. Scopul conferinței de presă este prezentarea stadiului de implementare a proiectului, precum și prezentarea opiniilor beneficiarilor asupra elementelor proiectului.
Relaţii suplimenare: dl ZAHARIA CIUCUR, manager proiect, Timişoara, Str. Arieş nr. 19, tel./fax 0256 483144; 0769 060 800, e-mail: office@fsam.ro, site: www.fsam.ro.

luni, 24 octombrie 2011

Timis / Evenimente rutiere

S-a urcat băut la volan şi s-a răsturnat într-o curbă

În data de 23.10.2011, în jurul orei 07.10, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Deta au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă despre faptul că pe DN 59 între localităţile Denta şi Stamora Germană a avut loc un accident rutier.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat că B. D. ATILA, de 33 de ani, din Deta, şoferul unei autoutilitare, într-o curbă a intrat în balans răsturnându-se în afara părţii carosabile.
În urma testării cu fiola etilotest s-a constatat că şoferul autoutilitarei se afla sub influenta băuturilor alcoolice, acesta fiind condus la Spitalul Orăşenesc Deta pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma incidentului a rezultat avarierea autovehiculului, în continuare efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers

În data de 23 octombrie 2011, în jurul orei 10.05, a avut loc un accident rutier pe Calea Torontalului din Timişoara.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că P. Carol, de 37 ani, domiciliat în localitatea Amelia - Italia, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Torontalului pe prima bandă de mers, a schimbat banda de mers fără a se asigura şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de C. P. Lucian, de 38 ani, din Sat Zimandcuz, judeţul Arad, care circula regulamentar pe banda a doua de mers.
În urma testării celor doi conducători auto, s-a constatat că C. P. Lucian se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a unei pasagere, N. Veronica, de 34 ani, din localitatea Amelia - Italia, care se afla în autoturismul înmatriculat în Italia.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru vătămare corporală din culpă.

Şi-a declarat altă identitate

În noaptea de 22-23 octombrie a.c., în jurul orei 04.45, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control pe strada Cerna din Timişoara un autoturism condus de B. FLORIN. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferul fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul şi-a prezentat identitatea unei alte persoane, acesta de fapt numindu-se T. ADRIAN, de 25 ani, din Timişoara, şi nu deţine permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru fals privind identitatea şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană fără a poseda permis de conducere şi care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă de lege.

A refuzat recoltarea de probe biologice

În timp ce efectuau serviciul de patrulare pe DN 68/A, poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Făget, în jurul orei 20.30, au observat la trecerea de nivel cu calea ferată de pe raza localităţii Margina două autovehicule oprite şi două persoane de sex masculin care se certau. Poliţiştii au procedat la legitimarea celor doi şi pentru că unul dintre ei, conducător al unuia dintre autoturisme, emana vapori de alcool i s-a cerut să fie testat cu fiola alcoolscop.
Pentru că a refuzat testarea, la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul poliţiei rutiere Făget care l-a condus pe D. C. Valentin, de 36 ani, din Margina, la Spitalul Făget în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, dar acesta a refuzat şi recoltarea probelor biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz a unui conducător de autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice sau testării aerului expirat în vederea stabiliri alcoolemiei.

Caras-Severin / Cu dosar pentru tablă

În după-amiaza zilei de 23.10.2011, o patrulă mixtă din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa, formată dintr-un poliţist şi un jandarm au depistat, pe Aleea Roman din Reşiţa, trei tineri care aveau opt bucăţi de tablă zincată.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei trei sunt C.C., de 15 ani, S.R., de 15 ani şi G.D., de 12 ani, iar tabla a fost sustrasă de pe conducta de transport a agentului termic ce aparţine unei societăţi comerciale şi care era situată în curtea unui liceu.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind de aproximativ 1600 de lei, reprezentând distrugerea izolaţiei şi valoarea tablei.

Caras-Severin / Alcoolemie la dosar

În cadrul unei acţiuni desfăşurată de poliţiştii rutieri în cursul nopţii de 23/24.10.2011, pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Caransebeş a fost depistat un tânăr care conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto V.CRISTI, de 28 de ani, a rezultat o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Caransebeş unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Timisoara / Alegeri în cadrul Organizației Timișoara a Partidului Poporului - Dan Diaconescu

Vă aducem la cunoștință pe această cale că vineri, 21 octombrie a.c., au avut loc lucrările Adunării generale de dare de seamă și alegeri în cadrul Organizației Timișoara a Partidului Poporului - Dan Diaconescu. La finalul numărării voturilor exprimate în mod democratic de membrii acesteia, a rezultat următoarea structură de conducere a Organizației Timișoara a Partidului Poporului - Dan Diaconescu: Mariana Miheț - președinte, Petru Bujor - primvicepreședinte, Gheorghe Cerchez - secretar general. Cu acest prilej, a luat sfârșit perioada de interimat la conducerea organizației municipale timișorene a PP-DD.

Cu stimă,
Vasile Caprea, președinte interimar PP-DD Timiș

Timisoara / Nicolae Robu: Unul dintre cei mai străluciți foști șefi de stat pe care i-am avut în întreaga noastră istorie

Este un privilegiu pentru noi, românii, să avem în viață, la venerabila vârstă de 90 de ani, pe unul dintre cei mai străluciți foști șefi de stat pe care i-am avut în întreaga noastră istorie, pe omul căruia i-a fost dat să călăuzească România pe parcursul uneia din cele mai grele perioade din existența sa, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României.
Dacă a fost sau nu un bun conducător, putem deduce, pe de o parte, din aprecierile analiștilor și istoricilor, care arată că prin decizia sa de a scoate România din alianța cu Germania și de a o alătura aliaților antifasciști, s-a evitat pierderea a sute de mii de vieți omenești și s-a scurtat războiul cu cel puțin șase luni, pe de altă parte, din faptul că principalii învingători ai celui de-al doilea război mondial – SUA și URSS -, i-au conferit, prin liderii lor - Harry S. Truman, respectiv Iosif V. Stalin -, cele mai înalte decorații - Legiunea de Merit, respectiv Ordinul Victoria, dar, mai mult decât din orice, din aceea că a lăsat în 1947, când a fost silit să abdice, o Românie mai mare – cea de astăzi! - decât cea pe care a preluat-o în 1940, o Românie măcar cu Ardealul reîntregit, dacă cu Moldova și Dobrogea nu s-a putut!
Ca unul care am avut onoarea să-l cunosc personal pe Majestatea Sa și să-l întâlnesc în mai multe rânduri – ultima oară în decembrie 2010, când, la Săvârșin, i-am conferit diploma de Doctor Honoris Causa a Universității ”Politehnica” din Timișoara -, pot spune fără rezerve, că Majestatea Sa este un om cu totul și cu totul special, un om de o noblețe rară, un om care prin absolut totul îți inspiră că ai în față un adevărat bărbat de stat.
Cu ocazia împlinirii de către Majestatea Sa Regele Mihai I al României a venerabilei vârste de 90 de ani, îmi face o deosebită plăcere să-i urez multă sănătate, pace în suflet, bucurie și putere și să rămână același om destoinic, solemn, impecabil - adevărat model de om de stat, demn de urmat oricând de poporul său -.

Prof.dr.ing. Nicolae Robu
Rectorul Universității ”Politehnica” din Timișoara
Senator PNL de Timiș
Președintele PNL Timiș

Timisoara / Gheorghe Ciuhandu: LA MULŢI ANI, MAJESTATE!

Majestate,
Ziua de 25 Octombrie ne readuce aminte tuturor de eforturile Majestăţii Voastre întreprinse de-a lungul istoriei pentru a menţine România liberă de orice intervenţie străină. Ne readuce aminte de loialitatea pe care aţi arătat-o poporului român chiar şi în momentele dificile în care aţi fost nevoit să părăsiţi Ţara pentru a împiedica, sacrificându-Vă, un conflict cu consecinţe greu de prevăzut.
În ciuda faptului că aţi plecat din ţară, aţi reprezentat întotdeauna o oază de speranţă pentru români. Astăzi vă găsim tot în slujba poporului român. Instituţia Casei Regale a evoluat, s-a adaptat vremurilor, iar Majestatea Voastră a dovedit că nu va abdica niciodată de la slujirea poporului şi a Ţării.
Nu întâmplător ziua de 25 Octombrie este şi Ziua Armatei Române – puţini ştiu, însă, că această zi este sărbătoarea Armatei deoarece militarii români V-au dedicat eliberarea Transilvaniei de Nord.
În acest an, ziua de 25 octombrie este una cu totul şi cu totul specială, dat fiind faptul că întreaga Ţară poate să fie alături de Majestatea Voastră cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viaţă. Faptul că sunteţi aici, cu noi, în acest moment, este poate cea mai bună dovadă că, dincolo de forma de guvernământ, Familia Regală a reuşit să învingă sistemul care a încercat să vă elimine din conştiinţa publică a neamului românesc.
În calitate de primar al oraşului Timişoara, oraş al cărui Cetăţean de Onoare sunteţi, permiteţi-mi, Majestate, ca astăzi, când împliniţi frumoasa vârstă de 90 de ani, să vă doresc sănătate, fericire şi încă mulţi ani în slujba României şi a poporului român.
Gheorghe Ciuhandu
Preşedinte CNC-PNŢCD
Primarul Municipiului Timişoara
Timişoara, 24 octombrie 2011

duminică, 23 octombrie 2011

Timisoara / Este cercetat în stare de libertate

Urmare la informarea IPJ din data de 21.10.2011, cu privire la tâlhăria comisă în data de 20 octombrie 2011, in jurul orei 22.00 la un magazin de pe strada Brâncoveanu, din Timişoara, vă aducem la cunoştinţă că suspectul H. S. AURELIAN, de 20 de ani, din Timişoara, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă. Procurorul de caz a dispus cercetarea în stare de libertate a suspectului, fiind dispusă măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului precum şi pentru depistarea tuturor persoanelor implicate.

Timisoara / A încercat să sustragă grilajele unor geamuri depozitate într-un atelier

În data de 22.10.a.c., în jurul orei 11.oo, C. Iosif, agent pază în cadrul unui colegiul situat pe strada Matei Millo din Timişoara, a anunţat prin intermediul apelului de urgenţă că un individ sustrage grilajele metalice pentru ferestre, grilaje depozitate lângă un atelier mecanic din incinta colegiului.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 2 poliţie, care a stabilit că cele relatate se confirmă, reuşind depistarea bărbatului pe câmp în timp ce acesta încerca să dispară cu o căruţă trasă de cal, cu ajutorul căreia intenţiona să transporte cele şase grilaje sustrase.
S-a procedat la identificarea suspectului stabilind că acesta se numeşte B. GHEORGHE, de 33 de ani, din localitatea Secaş, judeţul Timiş, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta a pătruns printr-o spărtură a gardului instituţiei şi intenţiona să valorifice fierul la un centru de colectare a fierului vechi.
Întregul prejudiciu a fost recuperat, cele şase grilaje fiind predate administraţiei colegiului.
Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă.

Timisoara / Accident de muncă la o societate de pe Calea Şagului

În cursul nopţii din 21/22.10.2011, în jurul orei 00.10, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident de muncă în cadrul unei societăţi comerciale situată pe Calea Şagului din municipiul Timişoara, care are ca obiect confecţionarea tapiţeriei pentru maşini. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că A. Dănuţ, din Timişoara, şi-a prins mâna dreaptă într-o maşină cu role pentru împins materialul textil. Victima a fost transportată la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de urgenţă.
Au fost anunţaţi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş cu privire la producerea evenimentului, în cauză efectuându-se cercetări pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care a avut loc accidentul.

Timis / Evenimente rutiere

Băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan

În urma activităţilor pe linie rutieră desfăşurate pe raza localităţii Utvin, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş l-au depistat în jurul orei 18.30 pe M. MARCEL, de 36 de ani, din Cenei, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,94 mg/l în aerul expirat. Şoferul a fost condus la Spitalul Judeţean Timişoara unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. Poliţiştii i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În noaptea de 22/23 octombrie 2011, în jurul orei 01.45, poliţiştii din cadrul aceleaşi secţii de poliţie au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe direcţia Sânmihaiu Român - Bobda. În urma controlului conducătorul auto V. C. LUCIAN, de 21 de ani, din Utvin, a declarat că nu are acte asupra sa şi doreşte să ajungă în localitatea Cenei, la discotecă. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost pozitiv, indicând o valoare de 0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Municipal Timişoara în vederea recoltării de probe biologice.
Tot cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că V.C. Lucian, are suspendat dreptul de a conduce autovehicule din data de 17.07.2011.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
În aceeaşi noapte, în jurul orei 03.05, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier l-au depistat pe S. M. Viorel, de 27 de ani, din Biled în timp ce conducea pe strada Corneliu Coposu din Timişoara un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest acesta a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur in aerul expirat, şoferul fiind condus la spital pentru recoltare probe biologice.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism cu alcoolemie peste limita legală.

Circula cu autoturismul deşi avea numerele de înmatriculare provizorii expirate
La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 11.50, a fost depistat H. Alin, de 21 ani, din comuna Tomeşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Coşava, având numerele de înmatricula/re provizorii expirate din data de 15.10.2011.
În cauza poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Făget i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Inregistrarea datelor statistice la Recensamantul Populatiei si Locuintelor la data de 22 octombrie 2011

Din informaţiile operative obţinute din raportările prin SMS, informaţii centralizate de Institutul Naţional de Statistică privind ritmul de colectare a datelor statistice în teren la Recensămîntul Populaţiei şi Locuinţelor, în perioada 20 -21 octombrie 2011, se constată că au fost recenzate un număr de 39.020 locuinţe, reprezentând 14,46 % din numărul total al locuinţelor estimate a fi recenzate la nivelul judeţului şi un număr de 97.730 persoane (prezente, temporar absente şi plecate pe perioadă îndelungată din gospodăria din care fac parte).
Rezultatele la nivelul fiecărui UAT privind înregistrarea datelor statistice la Recensămîntul Populaţiei şi Locuinţelor până la sfârşitul zilei de 21 octombrie 2011, sunt prezentate în anexe.

vineri, 21 octombrie 2011

Timisoara / Actiuni de verificare ale Politiei Locale

In perioada 14 - 20.10.2011 politistii locali din cadrul Serviciului Inspectie Comerciala au organizat o actiune in vederea verificarii comerciantilor care au ca obiect de activitate alimentatia publica sau care comercializeaza marfuri alimentare.
In perioada mentionata au fost verificati un numar de 42 de comercianti si s-au aplicat 25 sanctiuni contraventionale in valoare de 12.600 lei, dupa cum urmeaza:
20 sanctiuni contraventionaleaplicate pentru lipsa acordului de functionare emis de Primaria Municipiului Timisoara si nerespectarea prevederilor din Legea Comertului, conform O.G. 99/2000. Dintre acestea, 3 sanctiuni contraventionale au fost aplicate unor comercianti care desfasurau activitati de comercializare a obiectelor obtinute din activitatea de amanet.
3 sanctiuni contaventionalepentru comert stradal alimentatie publica neautorizat, conform H.C.L. 139/2011;
2 sanctiuni contraventionaleaplicate pentru lipsa afisare preturi, conform H.G. 947/2000.
Mentionam ca actiunile pe aceasta linie vor continua si in perioada urmatoare.

cons.Velicu Georgina – purtator de cuvant
POLITIA LOCALA TIMISOARA

Timisoara / Ilie Sarbu: Lazaroiu vrea sa ajunga in containerul UNPR

Conflictual și agresiv ca de fiecare dată, Sebastian Lăzăroiu ne mai oferă - pentru a nu știm câta oară - din previziunile sale de ghicitoare în boabe de cafea la colț de stradă, cu tainica speranță de a nu i se uita atât de repede veleitățile care l-au consacrat și propulsat în vârful ierarhiei.
Disimulat și parvenit, fostul ministru al muncii care ”se mișcă oriunde pică banul”, vrea de această dată să ajungă în containerul UNPR, alături de toate deșeurile politicii românești.
Conștient că și-a atras mulți dușmani în PDL și că soarta lui politică atârnă de un fir de ață, singura soluție pentru a nu ajunge la ghena istoriei este să se înfrățească cu traseiștii penali, trădători de partide și de țară. În acest partiduleț născut cu forcepsul cred că i-ar sta foarte bine ca membru lui Sebastian Lăzăroiu, și-ar putea aduce reale contribuții în racolarea primarilor de la alte partide, prin frică, șantaj, amenințări și injurii,așa cum este obișnuit să procedeze.
”Cu tendințe dictatoriale”, după cum bine îl caracterizează ministrul Berceanu, politrucul Lăzăroiu mai sare uneori din negura în care stă ascuns, emițând păreri agresive și pline de demagogie. Poate ar trebui să priceapă odată că proiectul celor doi lideri USL privind debarcarea lui Băsescu și Boc este primul pas fundamental în ceea ce urmează să întreprindă. Ei sunt cu adevărat ”escrocii” și ”visătorii” care conduc spre foame și sărăcie o țară întreagă, ei sunt cu adevărat ”lideri nedemni de urmat”, ce nu au știut nicicând ce înseamnă compasiunea, bunul simț sau buna orânduire?
Dar ”finul” sociolog trăiește într-o lume doar a lui, e greu să-l faci să priceapă că până și în politică o minimă decență ar fi necesară, e prea ancorat în povești cu pitici pe sfori și zâne blonde ca să mai poată privi obiectiv spre ceea ce teoriile lui simpliste l-au învățat până acum.


21.10.2011
Senator Ilie Sârbu,
Lider al Grupului Parlamentar al PSD