joi, 22 septembrie 2011

Caraş-Severin / Depistat de poliţişti după ce a fost implicat într-un accident rutier

Poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs în după-amiaza zilei de 21.09.2011 pe raza comunei Grădinari, în urmă căruia conducătorul motocicletei a părăsit locul accidentului.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce un tânăr conducea o motocicletă pe strada Crucii din localitate, a acroşat o minoră ce se deplasa pe partea carosabilă care în urma coliziunii a căzut. Tânărul a oprit după aproximativ 50 de metri, însă a plecat mai departe fără a se întoarce la locul producerii accidentului.
Poliţiştii au reuşit identificarea conducătorului motocicletei, acesta fiind J.ION, în vârstă de 19 ani. Tânărul a prezentat poliţiştilor un moped susţinând că acesta este vehiculul implicat în accident. Cercetările efectuate de poliţişti au indicat faptul că în momentul producerii accidentului tânărul conducea o motocicletă pe care a ascuns-o în curte unei vecine fără ştirea acesteia, fiind găsită ulterior.
Verificările au scos la iveală că motocicleta nu era înmatriculată, iar tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În urma acroşării a rezultat rănirea minorei în vârstă de 12 ani, care a fost transportată la Spitalul din Oraviţa unde a rămas sub supraveghere medicală.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, violare de domiciliu, conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.