miercuri, 28 septembrie 2011

Timiş / Accident de muncă la o societate din Parţa

În 27.09.2011, în jurul orei 15.10 , poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Peciu Nou au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă, despre producerea unui accident de muncă la o societate comercială situată pe raza comunei Parţa.
În urma verificărilor efectuate , s-a stabilit că P. Petru, de 34 de ani, din sat Chişoda, judeţul Timiş, angajat în funcţia de mecanic întreţinere, a fost accidentat de mânerul unui transpalet , în timp ce transporta marfă cu acesta. În urma impactului angajatul a fost lovit în faţă şi piept.
La faţa locului, s-a deplasat o ambulanţă care i-a acordat îngrijiri medicale victimei , dar din cauza leziunilor suferite a fost necesară transportarea la Spitalul Judeţean Timişoara. La faţa locului au fost şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş.
În cauză se continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului de muncă şi împrejurările în care a avut loc acesta.