vineri, 2 septembrie 2011

Timiş / Infotrafic penal

*În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti a fost identificat V. M. DRAGOSLAV, de 39 de ani, din Timişoara, autorul unei agresiuni în trafic, care în data de 22.02.2011 după producerea unui incident rutier, l-a înjurat şi lovit pe R. IONUŢ, conducător auto implicat în incident. În cauză poliţiştii continuă cercetările în dosarul penal, pentru documentarea activităţii infracţionale a suspectului.
În urma investigaţiilor, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie, l-au depistat şi reţinut pe C. P. Mcclaud, din Timişoara, care în noaptea de 12/13.10.2006 a pătruns prin efracţie într-un garaj situat pe strada Pepinierei din Timişoara, de unde a sustras scule electrice în valoare de 1800 lei.
Suspectul a fost reţinut şi introdus în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă.
*Aflându-se în serviciul de patrulare, în ziua de 01.09.2011, în jurul orei 19.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 12 Politie Rurală Periam, au depistat pe raza localităţii Variaş, un autoturism condus de F. ION, de 30 de ani, din aceeaşi localitate. În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că şoferul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea era neînmatriculat. De asemenea s-a mai stabilit că plăcuţele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturism aparţineau unui alt autoturism.
Poliţiştii i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu numere de înmatriculare false.
*În jurul orei 18.15, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi să se deplaseze la un accident de circulaţie produs pe DN 59. La faţa locului s-a stabilit că C. Daniel, de 21 ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenţiei în conducere a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar, condus de M. Patricia, de 22 ani, din Timişoara.
În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto şi a lui C. Ioan, de 52 ani, din Timişoara, pasager în autoturism, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au deschis o anchetă în urma căreia să se stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.
*În data de 01 septembrie, în jurul orei 21.00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat pe strada I. Budai Deleanu unde a avut loc un accident rutier. În urma cercetării locului faptei s-a constat că J. D. Traian, de 47 ani, din Timişoara în timp ce conducea un autoturism a lovit din spate un alt autoturism care era oprit pentru a acorda prioritate la trecerea de pietoni.
Conducătorul auto J. D. Traian a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.