duminică, 11 septembrie 2011

Timiş / Titu Bojin: Domnul Ostaficiuc va trebui să-și caute alte activități din toamna anului viitor pentru că voi câștiga președinția CJ Timiș

Liderii Organizației Județene a PSD Timiș au avut sâmbătă o întâlnire cu membrii Partidului Social Democrat din localitățile Colegiului 4. La întâlnirea care a avut loc la Lugoj, pe lângă președintele Titu Bojin și alți lideri locali, a participat și senatorul Ilie Sârbu, ales chiar în acest colegiu. Domnul senator Ilie Sârbu le-a vorbit oamenilor despre necesitatea implicării tuturor membrilor de partid în campania electorală. Trebuie să fim toți activi și să ne implicăm cât mai mult. Noi, de la tribuna Parlamentului, nu putem decât să sancționăm ceea ce face actuala guvernare. Să arătăm oamenilor abuzurile incredibile pe care le comit portocaliii, să arătăm ce se întâmplă de fapt. Am avut discuții cu cei de la UDMR pe tema comasării alegerilor, dar nu am ajuns la un numitor comun așa că, probabil, vor avea loc în 18 noiembrie 2012. În schimb, nici cei de la UDMR nu sunt de acord cu votul prin corespondență. Ei, probabil, nu vor mai intra în Parlament dacă acest proiect va trece. Pentru PDL votul prin corespondență înseamnă, de fapt, o metodă bună de fraudare a alegerilor, a spus Ilie Sârbu.
Președintele PSD Timiș, domnul Titu Bojin, le-a spus celor 150 de oameni care au participat la întâlnire, că va face tot ce este posibil pentru a câștiga președinția Consiliului Județean Timiș. Domnul Ostaficiuc va trebui să-și caute alte activități din toamna anului viitor pentru că voi câștiga președinția CJ Timiș. O să-l sprijinim în acest sens pe Ostaficiuc să-și găsească un loc de muncă. Alături de dumneavoastră, de domnul primar Boldea, de domnul deputat Covaci, care va candida la primăria Făget, vom reuși să scoatem un rezultat bun și să câștigăm alegerile în județul Timiș, a spus președintele PSD Timiș. Tot sâmbătă, liderii social-democrați au participat la deschiderea concursului de dans sportiv Cupa Royal care a avut loc la Lugoj.