În jurul orei 19.38, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Timişoara au fost sesizaţi, cu privire la faptul că pe raza localităţii Chevereşu Mare, un cetăţean afalt în stare de ebrietate conduce un autoturism, punând în pericol viaţa pietonilor şi a altor participanţi la trafic.
Deplasându-se în localitatea Chevereşu Mare, poliţiştii au depistat în trafic autoturismul care nu a oprit la semnalul acustic si luminos al echipajului de politie. S-a procedat la urmărirea autovehiculului până în dreptul unei locuinţe din localitate unde şoferul a abandonat autoturismul şi a intrat în respectiva locuinţă.
În cauză s-a procedat la imobilizarea conducătorului şi conducerea acestuia la sediul politiei, unde s-a stabilit că L.S. MARCEL, de 33 de ani, din Chevereşu Mare, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.