joi, 20 octombrie 2011

Timis / Exploata aparate de joc fără a deţine autorizaţiile legale

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş au efectuat, la data de 19.10.a.c., un control pe linia verificării modului de respectare a legislaţiei din domeniul jocurilor de noroc, ocazie cu care au constatat că la o întreprindere individuală din localitatea Şandra, judeţul Timiş, erau exploatate 3 aparate de joc tip slot-machine, fără a deţine licenţa de organizare şi autorizaţie de exploatare.
Faţă de administratorul societăţii, L. Constanţa, de 42 de ani, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc.
Cele 3 aparate de joc au fost ridicate, cercetările continuând în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Acţiunile pe această linie vor continua şi în perioada următoare.