Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj au reuşit identificarea şi depistarea lui H. A. Nicolae, de 21 ani, din Lugoj şi a lui C. G. L., de 17 ani, din Drobeta Turnu Severin, judeţul Caraş-Severin, suspecţi că în noaptea 07.10.2011, în jurul orei 00.30, pe Splaiul Tinereţii din Lugoj, l-au agresat fizic pe E. DORU, de 54 de ani, din Lugoj după care i-au sustras telefonul mobil şi suma de 700 lei.
În urma investigaţiilor s-a mai stabilit că cei doi mai sunt suspecţi de comiterea unei alte tâlhării în cursul aceleaşi nopţi în parcul George Enescu din municipiu Lugoj, în urma căreia R. Nicolae, a fost deposedat de telefonul mobil.
În cauză s-a dispus reţinerea celor doi autori pentru 24 de ore, cei suspecţii fiind prezentaţi Judecătoriei Lugoj cu propunere de arestare preventivă. În cauză a fost dispusă arestarea preventivă a lui H. A. Nicolae pentru 29 de zile şi cercetarea în stare de libertate a minorului C. G. L.
Întregul prejudiciul a fost recuperat, bunurile şi banii fiind predate părţilor vătămate.
Cercetările vor continua pentru documentarea activităţii infracţionale a celor doi suspecţi.