marți, 2 august 2011

Caraş-Severin / Cronica infracţiunilor

ACCIDENTATĂ PE STRADA ARDEALULUI

Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au intervenit la un accident rutier produs în după-amiaza zilei de 01.08.2011 pe strada Ardealului şi soldat cu rănirea unei femei.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că în timp ce B.MARIA, de 80 de ani, traversa strada fără a se asigura şi prin loc nepermis, a fost acroşată de un autoturism condus de J.NICOLAE, de 32 de ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale, unde a rămas internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

POLIŢIŞTII I-AU ÎNTOCMIT UN DOSAR PENAL PENTRU CĂ A DISTRUS DOUĂ LEAGĂNE

Lucrători din cadrul Poliţiei Staţiunii Băile Herculane au reuşit identificarea unui bărbat, la scurt timp după ce acesta a tăiat două leagăne dintr-un parc din localitatea Iablaniţa.
În dimineaţa zilei de 01.08.2011, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a tăiat frânghiile a două leagăne din parc.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că L.NICOLAE, în vârstă de 33 de ani, fiind deranjat de zgomotul pe care-l fac copiii în parc, a tăiat leagănele şi le-a aruncat într-o fântână dezafectată.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prejudiciul fiind de 500 de lei.

NEPĂSTRAREA DISTANŢEI PRODUCE ACCIDENTE

Poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs în după-amiaza zilei de 01.08.2011, pe raza oraşului Oraviţa.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce S.R., în vârstă de 16 ani, conducea un motociclu pe strada Valea Minerilor, din cauza faptului că nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa şi a încetinit pentru a vira spre dreapta, a acroşat maşina după care a căzut pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a minorului care a fost transportat de conducătorul autoturismului la Spitalul din Oraviţa pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

CU LEMNUL FĂRĂ ACTE

În cadrul desfăşurării unei acţiuni privind transportul materialului lemnos, în data de 01.08.2011, poliţiştii au depistat un tânăr ce transporta lemn fără a avea documente de provenienţă.
G.MIHAI, în vârstă de 19 ani, transporta lemnul cu un tractor şi a fost oprit pentru control pe raza localităţii Măureni. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta transporta 3,36 metri cubi de lemn pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea cercetărilor, iar conducătorul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2000 lei.

VALABILITATE EXPIRATĂ

Poliţiştii rutieri, în cadrul desfăşurării unei acţiuni privind circulaţia pe drumurile publice în cursul zilei de 01.08.2011, au depistat un tânăr ce conducea un autoturism, deşi valabilitatea autorizaţiei pentru numărul de înmatriculare era expirată.
C.NELU, în vârstă de 30 de ani, a fost oprit de oamenii legii pe strada Sf. Varvara din Moldova Nouă pentru control.
În urma verificărilor s-a constatat că valabilitatea autorizaţiei pentru numărul de înmatriculare era expirată din data de 29.07.2011.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

SUSPECŢII UNOR FURTURI AU FOST REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au identificat şi reţinut doi tineri suspectaţi de comiterea a patru furturi săvârşite în cursul lunii iulie a.c. şi înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi.
În perioada 16-28.07.2011, din patru imobile şi grădini situate în cartierul Moroasa au fost sustrase mai multe bunuri, constând în obiecte metalice, un cazan din cupru, alimente şi bani în valoare de aproximativ 6000 de lei.
În cursul zilei de 01.08.2011, poliţiştii au reţinut două persoane suspectate de comiterea acestor furturi, acestea fiind L.A. şi G.E., urmând ca astăzi, 02.08.2011, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa cu propunere de arestare preventivă.
Purtător de cuvânt
Agent de poliţie - Cărbunaru Ancuţa-Ramona