Viorel Sasca: „Vreau să mă refer la proiectul Roşia Montana. Văd că din nou se agită ideea punerii în practică a acestui proiect. Interesele, în mod clar, sunt de natură financiară. La momentul pornirii acestui proiect, preţul aurului era de 900 de dolari/uncie. Acum, preţul aurului e undeva la 1.840/uncie. La argint era de 12,5 dolari/uncie, acum este de 41 dolari/uncie. Cantitatea estimată a se extrage de aur este între 100-300 tone, iar de argint, 1.300 tone. E clar că profitul ar fi imens în acest moment, cel puţin dublu faţă de profitul estimat iniţial. Din păcate, participaţia statului român este de doar 20%. Există un punct de vedere al Academiei Române, exprimat de dl academician Ionel Haiduc, care spune că proiectul, în forma în care este, „nu poate fi catalogat drept lucrare de interes public şi în beneficiul economic al ţării, iar beneficiile de interes privat nu justifică riscurile şi duc la concluzia că iniţiativa trebuie abandonată înainte de a produce consecinţe dezastruoase iremediabile.” Şi mă întreb ce s-a schimbat în acest proiect încât se spune că trebuie demarat? Metoda de extragere a aurului nu s-a schimbat, este cu cianură. E adevărat, e eficientă, dar extrem de periculoasă prin consecinţele ei pe termen lung. Acolo va rezulta un iaz cu o arie de câteva zeci de hectare, care va avea un conţinut de cianură. În cazul unor ploi masive se poate întâmpla oricând un accident. Ultimul accident de acest fel a avut loc în Ungaria şi a provocat o adevărată tragedie. Mă întreb atunci cine câştigă. La acest profit, proiectul ar fi trebuit refăcut şi contractul renegociat, astfel încât să nu fie pus în pericol mediul din zonă, vestigiile arheologice să fie protejate. Cât timp nu se revăd soluţiile tehnologice şi nu se asigură o adevărată protecţie a vestigiilor arheologice, iar câştigul statului român nu e corespunzător, acest proiect nu trebuie pus în aplicare. Oricine o face în aceste condiţii, cred că face o crimă împotriva poporului român. Punctul de vedere al Academiei ar trebui respectat. Faptul că acest subiect este pus din nou pe tapet, acum în preajma campaniei electorale, mă face să cred că se urmăresc beneficii materiale, bani pentru campaniile electorale şi nu numai. Căci nu vor intra numai în buzunarele partidelor de la guvernare, ci şi în buzunarele unor politicieni şi nu se ştie care va fi raportul. Dar ţara va pierde. În UE şi, în general, în lume, la astfel de zăcăminte raportul participaţiilor este invers: statul, care posedă aceste bogăţii, are 80% şi compania privată are 20%. Din experienţa de la CJT, ştiu ce înseamnă să fii acţionar minoritar, nu ai nici un cuvânt de spus şi este o afacere păguboasă. Contractul ar trebui renegociat astfel încât statul să aibă cel puţin 50%, profitul ar trebui renegociat, precum şi soluţiile tehnologice. Nu ştiu cine a semnat contractul, dar ar trebui desecretizat, să vedem şi noi cine a semnat şi care sunt prevederile. Iar preşedintele statului ar trebui să apere poziţia ţării, nu să aibă o astfel de atitudine.
Un alt subiect pe care vreau să îl abordez este legat de implicaţiile alegerilor parţiale de parlamentari, care au avut loc în Maramureş şi Neamţ. Vedem că la ora actuală, prin cumpărarea de voturi, se poate schimba total soarta unor alegeri, prin prezenţa mică la vot a electoratului. Cu cât prezenţa la vot e mai mică, cu atât acel procent care poate fi cumpărat are o influenţă mai mare. Se poate fura cam între 3-5% din totalul electoratului. Dacă prezenţa la vot e, să zicem, de numai 40%, dintr-odată 5 procente capătă o influenţă covârşitoare. Deşi acest drept e câştigat după Revoluţie şi, în fond, e un drept, nu o obligaţie, cred că, pentru evoluţia democratică a ţării ar trebui trecut la votul obligatoriu. Asta e părerea mea şi o s-o susţin şi în cadrul partidului, pentru că e singura metodă care poate reduce impactul cumpărării de voturi. Când se ştie că se fură, tendinţa electoratului e să nu mai meargă. Aşa că vin tot mai puţini la vot, dar, venind tot mai puţini, influenţa celor care îşi vând votul devine tot mai importantă. Eu îmi voi susţine opinia în partid, să vedem ce părere au colegii, apoi vom face diligenţele necesare. Ar trebui să existe şi o sancţiune, mă voi gândi la acest subiect, să vedem care sunt practicile în acest domeniu. Cu cât vine mai multă lume, cu atât voinţa electoratului se manifestă mai puternic şi influenţa cumpărării de voturi e mai mică.
Vreau să vă mai prezint o chestiune legată de descentralizarea administrativă. Se vorbeşte de o reducere a aparatului de stat prin reducerea numărului de judeţe la opt. Dar de ce nu se reduc serviciile descentralizate în teritoriu ale guvernului? De ce nu se trec acele atribuţii la autorităţile locale? Aceasta ar fi într-adevăr o mare sursă de economie. Cred că autorităţile locale, cu aparatul actual, ar face mai bine faţă decât aceste servicii descentralizate. Ar trebui început cu Prefectura, care este o instituţie anacronică. În Germania, reprezentatul Guvernului este un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Dar noi vorbim de desfiinţarea judeţelor şi înfiinţarea a opt regiuni, numite judeţe, ocolind Constituţia. Domnul preşedinte se autoproclamă un mare apărător al Constituţiei. Recent, a vorbit despre acel articol din Constituţie, care prevede că preşedintele desemnează partidul care obţine 51% cu formarea Guvernului, şi nu o alianţă. Foarte bine, aşa spune Constituţia. Da, dar tot în Constituţie se spune că, dacă faci reorganizare şi desfiinţezi judeţele, faci referendum. Respecţi Constituţia doar când îţi convine? Desfiinţarea judeţelor ar fi, oricum, o mare eroare, din toate punctele de vedere. Ce se poate face ar fi o descentralizare adevărată, prin desfiinţarea unor servicii descentralizate ale Guvernului în teritoriu şi trecea lor la autorităţile locale.”
