miercuri, 10 august 2011

Timiş / Conferinţă de presă la PNŢCD

Adrian Orza: „Am primit un draft de protocol-cadru de colaborare, pe care îl vom semna peste două săptămâni. E vorba de un protocol între Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş şi Primăria Timişoara pentru a reglementa felul în care se va face munca în folosul comunităţii. Vom aştepta cu interes din partea instanţelor, să existe decizii ale judecătorilor în acest sens. E vorba de persoane condamnate penal, care vor face această muncă. Judecătorul va putea cuantifica pedeapsa în zile de muncă. Vor fi oameni care vor urmări data, ora la care se va munci efectiv, poate vom modifica HCL-ul care nominalizează societăţile la care persoanele vor putea să lucreze. În protocol se vorbeşte de profilul persoanei respective, tipul de condamnare etc., pentru a se stabili unde i se potriveşte cel mai bine să meargă să muncească. În principiu e vorba de Retim, Horticola, Societatea de Drumuri şi lista poate fi extinsă.
Din păcate, în România nu există legi asemănătoare cu ce se întâmplă în UE. Am discutat cu Serviciul de Probaţiune, cu judecători, cu Poliţia Naţională, Poliţia Locală, pe segmentul de contravenţie. Aici, spre exemplu, măsura coercitivă împotriva unuia care e condamnat la muncă în folosul comunităţii şi nu vrea să o facă constă în întocmirea unui raport de către inspectorul de la probaţiune şi persoana autorizată a autorităţii locale. Referatul se trimite la Judecătorie şi atunci i se aplică pedeapsa iniţială, adică numărul de zile de condamnare primite. Or, la partea de contravenţie, pedeapsa iniţială e amenda. Deci, dacă nu primeşte amendă, e condamnat la muncă în folosul comunităţii, iar dacă nu face această muncă, e trimis din nou la amendă, ceea ce e o aberaţie. Cel care are pedeapsă penală, probabil va face munca. Deci, în domeniul contravenţiilor, situaţia nu e rezolvată, şi asta datorită legii. Dacă parlamentarii vor să îşi aplece privirea pe această chestiune, vor putea să înţeleagă fenomenul şi să modifice Codul Penal, astfel încât neplata unei amenzi, la un moment dat, să se transforme în număr de zile de muncă. Acesta e un segment mult mai de impact asupra societăţii civile, sunt multe chestiuni de distrugere pe domeniul public care ar trebui cuantificate în muncă în folosul comunităţii. În Europa nu există contravenţie pe acest domeniu, există doar penal. Oricum, s-a făcut un pas important, în sensul că judecătorul nu îl mai întreabă pe respectivul dacă vrea să facă muncă sau nu, ci poate da direct condamnarea, el decide. Vreau ca aceia care muncesc să aibă şi un echipament, ca să scrie clar că e muncă în folosul comunităţii. Persoanele respective vor fi supravegheate, iar eu militez ca supravegherea să fie făcută de un reprezentant al Poliţiei Locale.
În plan politic, vrem să le mulţumim şi PSD şi PNL (cu PSD suntem în protocol de colaborarea administrativă, iar cu PNL încă suntem, din punctul nostru de vedere, în Alianţa pentru Timiş), pentru sondajele pe care le-au făcut, pentru faptul că le-au prezentat public. Le mulţumim pentru că ne-au scutit pe noi în perioada asta să facem sondaje. Am aflat din ceea ce au comunicat dumnealor ceea ce ne interesa pe noi şi faptul că rezultatele ne sunt favorabile, mult mai favorabile decât au fost prezentate de ei cosmetizat. Deci, le mulţumim pentru efortul financiar făcut, ne-au scutit pe noi să îl mai facem.”

Viorel Sasca: „Noi, la nivel central facem în continuare demersuri pentru ca această nouă conducere, cu dl Ciorbea în frunte, să fie recunoscută oficial. Practic, 40 de organizaţii sunt în această parte, deci e o problemă de timp, cred, şi sper ca în toamnă să se rezolve.
Am fost într-o vizită la Primăria Făget, care are sediu într-o clădire foarte frumoasă, încălzită pe motorină. Acum au trecut pe o centrală cu lemne şi i-am felicitat pentru acest lucru. Cu această ocazie, atenţionez primarii de pe acum să se gândească să îşi reducă cheltuielile de funcţionare a primăriei, printre care se numără şi încălzirea clădirilor primăriilor, care ocupă o pondere importană. Bani vor fi mai puţini şi dacă nu sunt gospodari, la iarnă vor avea necazuri mari.
Criza nu se lasă dusă atât de repede. Încă vom mai fi afectaţi, deşi eu cred că judeţul Timiş a ieşit din toamnă din criză. Dar sunt multe judeţe din ţară care se zbat şi noi contribuim la finanţele lor. Dacă ar fi descentralizare adevărată, Timişul şi mai ales Timişoara nu ar avea nici un fel de problemă.
În altă ordine de idei, am propus un proiect şi am discutat cu ADETIM ca CJT să promoveze un proiect pentru a se face curăţenie în unele zone. E o poluare teribilă cu PET-uri, nu s-a schimbat nimic. Nu am văzut nici un proiect al Ministerului Turismului prin care să încerce să rezolve această problemă. Am fost pe Valea Mureşului zeci de kilometri, anul trecut am fost pe Valea Cernei, e absolut şocant ce vezi acolo, o mizerie cruntă. Turişti, pescari lasă o mizerie înfiorătoare. Dacă vine un turist din străinătate şi vede ce e, a doua oară nu mai vine aici. De aceea, m-am gândit ca la nivelul judeţului Timiş să promovăm o campanie de conştientizare privind poluarea cu PET-uri. Şi aici, pe Bega, am văzut că e mizerie. În zona Mănăştur, Bethausen, la fel. Am vorbit cu primarii de acolo şi mi-au promis sprijin pentru o astfel de campanie. Trebuie pusă la punct şi o campanie de recuperare. În Germania se dau bani pentru recuperarea acestor sticle de plastic. Se duc oameni, le adună, le duc la un punct de colectare şi primesc bani pe ele. Există şi astfel de soluţii. Ne gândeam şi să cumpărăm un număr de biciclete, care să le fie oferite gratuit, pe o perioadă de timp, celor care vor să susţină şi să participe la această campanie. Am vrea să le oferim şi funcţionarilor CJT.
La noi, în mod evident nu există o strategie de a promova dezvoltarea economică, care este singura metodă de a ieşi din criză. Mă refer încă o dată la acel program de reabilitate termică, care ar fi trebuit continuat, şi nu cu credite de la bănci. Încă mă întreabă multă lume dacă se mai continuă programul. Nu se mai pot face înscrieri la Primărie, pentru că nici acum nu s-au primit toţi banii de la Guvern pentru proiectele făcute, iar programul oricum a fost încheiat de Guvern. Preţul combustibilului va creşte, iar noi aruncăm gigacaloriile prin pereţii clădirilor. E cea mai mare tâmpenie. Eu sunt foarte revoltat că nu se iau măsuri în acest domeniu, mai ales că se ştie clar ce se întâmplă cu preţul combustibililor fosili, care va tot creşte.”