marți, 23 august 2011

Timiş / Accident de muncă pe strada Gării

În data de 22 august 2011, în jurul orei 09.10, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie, au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la producerea unui accident de muncă la o societate comercială situată pe strada Gării din municipiul Timişoara.
Din primele verificări la faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe M. Emeric, de 55 de ani, din Timişoara şi au stabilit că acesta lucra pe postul de rectificator.
În procesul muncii s-a autoaccidentat prin cădere suferind o tăietură la nivelul membrului drept inferior deasupra gleznei, fiind necesară transportarea acestuia la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Au fost anunţaţi şi reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Teritorial de muncă Timiş care vor continua cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii incidentului.