Se împlinesc, astăzi, 67 de ani de la actul de la 23 august 1944, ziua în care România a rupt alianţa cu Germania nazistă. Actul de la 23 august este, în continuare, foarte contestat în România, spre deosebire de Europa, unde este recunoscută contribuţia sa esenţială la scurtarea celui de-al doilea război mondial.
Astăzi, la 67 de ani de la actul de la 23 august 1944, trebuie să recunoaştem că, dacă nu ar fi avut loc ruperea alianţei cu hitleriştii, România ar fi fost complet distrusă sub tăvălugul Armatei Roşii.
Totuşi, nu putem să uităm faptul că armata sovietică, cea care ar fi trebuit numai să tranziteze România, şi-a instalat tancurile în ţară imediat după 23 august, făcând abuzuri inimaginabile. Acest lucru a dus, de altfel, la instalarea, în 6 martie 1945, a primului guvern preponderent comunist din istoria României. Acţiunea sovietică a continuat cu falsificarea alegerilor din 1946 şi a culminat cu alungarea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României din ţară, la 30 decembrie 1947.
Acesta a fost începutul celei mai negre perioade din istoria poporului român. Regele Mihai afirma, într-un interviu acordat în urmă cu aproape zece ani, că “ceea ce s-a făcut cu România între 1945 şi 1947 se face şi din 1989 încoace, cu singura diferenţă că nu mai avem acum trupe sovietice la noi acasă. Este o constatare foarte dureroasă”. O constatare valabilă şi acum.
Chiar dacă recunoaşte importanţa actului de la 23 august 1944, PNŢCD nu poate uita că de la această dată a pornit şi istoria suferinţei românilor sub regimul comunist, suferinţă care este resimţită şi la 23 august 2011. Perioada neagră a poporului român continuă şi astăzi.
Astăzi, după 67 de ani, în structurile puterii politice, economice şi sociale din România, găsim în continuare foşti reprezentanţi ai Partidului Comunist şi foşti reprezentanţi ai Securităţii. Promisiunile electorale s-au dovedit a fi doar praf în ochi, întrucât până acum nu s-a făcut nici un pas concret pentru asanarea morală a societăţii româneşti. Mai mult decât atât, ţara se confruntă cu o criză economică fără precedent, la care guvernul prezintă doar soluţii populiste, neaplicabile în realitate, în lipsa unui program concret. Singurele măsuri anti-criză vizează bunăstarea materială a unor reprezentanţi ai guvernului, afacerile făcute în această perioadă fiind deja de notorietate. Eşecul guvernării este mascat prin aruncarea de responsabilităţi şi încercarea de blamare a autorităţilor locale.
Este evident că avem nevoie de un alt tip de atitudine politică. În urmă cu un deceniu, PNŢCD a scos România dintr-o criză aproape la fel de gravă ca şi cea de acum, dar aceasta pentru că atunci PNŢCD, ca întotdeauna în istoria sa, a pus pe primul plan interesul naţional plătind costurile politice aferente. Dar a salvat România de la crah în perioada 97-99 şi a aşezat economia ţării pe o bază care i-a asigurat creşterea de atunci încoace.
Azi constatăm că e nevoie, din nou, de noi. O constatare cu atât mai frustrantă cu cât nu putem să ne manifestăm. Nu putem nădăjdui la încrederea electoratului cât timp rămânem marginali şi ne batem între noi. Dacă guvernul continuă în acelaşi stil, suntem pe punctul de a ajunge la o situaţie fără ieşire. De aceea, mai mult ca oricând, PNŢCD susţine aplicarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (adoptat, totodată, de Partidul Popular European printr-o Rezoluţie din februarie 2004). Numai aşa România poate păşi pe un drum european.
Totodată, PNŢCD Timiş îşi exprimă speranţa că problemele interne ale PNŢCD vor fi tranşate, prin înregistrarea conducerii alese democratic în registrul partidelor politice. Dacă este nevoie de noi în această perioadă, trebuie să arătăm că suntem uniţi şi că merităm ca electoratul să îşi îndrepte din nou speranţele spre PNŢCD, singurul partid din istoria postdecembristă care şi-a respectat promisiunile şi şi-a asumat rezultatele programelor pe care le-a propus.
Gheorghe CIUHANDU
Preşedinte PNŢCD Timiş
Preşedinte CNC-PNŢCD
