miercuri, 17 august 2011

Caraş-Severin / Incendiu la Verendin

Trei case din localitatea Verendin, comuna Luncaviţa, judeţul Caraş-Severin, au ars ieri, 16 august a.c., într-un incendiu ce s-a dezvoltat cu repeziciune.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'SEMENIC' al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină la ora 14.53. Astfel, la Verendin s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş. Incendiul se manifesta violent pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 mp, fiind afectate trei case cu risc de extindere la alte două. Focul s-a propogat de la proprietatea din mijloc.
Potrivit observaţiilor făcute în teren, există probabilitatea ca incendiul să fi fost declanşat din cauza unei instalaţii electrice de iluminat. Valoarea pagubelor se ridică la aproximativ 430.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la 210.000 de lei. Nu au fost înregistrate victime şi nici animale moarte.
Intervenţia pompierilor militari s-a încheiat azi noapte la ora 03.50.
Localitatea Verendin este situată la o distanţă de 49 km faţă de cea mai apropiată subunitate de pompieri militari din judeţul nostru, iar Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Luncaviţa nu are în dotare autospecială pentru stins incendii.

Probleme în Triajul CFR Zăgujeni

Tot în cursul zilei de ieri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) 'SEMENIC' al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină la un vagon cisternă din care se scurgea acid clorhidric. Vagonul cu pricina a fost izolat pe o linie din Triajul CFR Zăgujeni. Transportul avea ca destinaţie Republica Serbia, cu trecerea frontierei prin Vama Stamora Moraviţa.
La faţa locului s-a deplasat atât un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Caransebeş şi un ofiţer specialist I SEVESO din cadrul ISU 'SEMENIC' al judeţului Caraş-Severin, cât şi lucrători CFR şi reprezentanţi a Poliţiei TF. Conform procedurilor, zona a fost izolată până la limita de siguranţă.
Pentru a putea fi executate manevrele necesare într-o astfel de operaţiune, vagonul a fost transportat, în siguranţă, în Triajul CFR Caransebeş. Remedierea defecţiunii vagonului a fost făcută de către o echipă de specialişti ai societăţii transportatoare.

SUBOFIŢER OPERATIV - Plt. Ancuţa BALINT