luni, 8 august 2011

Caraş-Severin / Infotrafic penal

ABURII ALCOOLULUI I-AU ADUS DOSAR PENAL

Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu au depistat un bărbat în seara zilei de 07.08.2011, ce conducea un autovehicul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
M.VASILE, în vârstă de 45 de ani, conducea autoturismul pe raza localităţii Zăvoi când a fost oprit de poliţişti pentru control.
La testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului a rezultat o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul din Oţelu Roşu pentru a i-se recolta două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

MOTOCICLETĂ NEÎNMATRICULATĂ ŞI CONDUCĂTOR FĂRĂ PERMIS

În seara zilei de 07.08.2011, poliţiştii au depistat un tânăr ce conducea o motocicletă fără a poseda permis de conducere.
T.MARIUS, în vârstă de 24 de ani, conducea vehiculul pe strada Haţegului din Oţelu Roşu când a fost oprit de poliţişti pentru control.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată.
La testarea cu aparatul alcooltest a tânărului rezultatul a fost negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA