Cercetat pentru comiterea mai multor furturi
Urmare a informării noastre din data de 06.09.2011 cu privire la C. Tony, de 41 de ani, din Bucureşti, suspect că a sustras mai multe bunuri dintr-un centru comercial din Timişoara, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara care a dispus cercetarea sa în stare de libertate.
În jurul orei 15.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie l-au depistat pe C. Tony în incinta unui complex comercial după ce a sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte.
Persoana în cauză a fost reţinută pe bază de ordonanţă de reţinere şi depusă în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, urmând ca în cursul acestei zilei să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Cercetările vor continua pentru documentarea activităţii sale infracţionale.
Poliţiştii au instrumentat două dosare penale pentru nerespectarea normelor rutiere
Poliţiştii au întocmit un referat cu propunerea de terminare a urmăririi penale faţă de D. Marcel, de 33 ani, din municipiul Lugoj, pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care are o concentraţie de alcool în sânge peste limita legală.
La data de 22.05.2011, acesta a condus pe strada Făgetului din Lugoj un autoturism având o alcoolemie de 1.50 mg/l alcool pur în sânge.
În dosarul penal privind pe K. Albert, de 43 de ani, din municipiul Lugoj, poliţiştii au întocmit referat cu propunerea de terminare aurmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/ l alcool pur în sânge.
În fapt, la data de 05.06.2011, acesta a condus pe strada Făgetului din municipiul Lugoj, un autoturism având o concentraţie de alcool în sânge peste limita legală.
Depistaţi de poliţişti în timp ce sustrăgeau porumb de pe un teren din apropierea localităţii Pădureni
La data de 07 septembrie 2011, în jurul orei 12.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 de către I. V. Petru, din Timişoara, despre faptul că mai multe persoane sustrag porumb din de pe terenul său.
De urgenţă s-a deplasat un echipaj de poliţie la marginea localităţii Pădureni, unde pe o parcelă de porumb, situată în partea dreaptă a D.N. au fost depistate trei persoane care adunau porumbul într-un atelaj.
S-a procedat la legitimarea acestora stabilind că e numesc I. Leontin, de 35 de ani şi S. Elena, de 41 de ani, ambii din Timişoara şi S. Ana, de 36 de ani, din localitatea Pădureni 2700305113705.
Poliţiştii le-au întocmit câte un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat iar cercetările vor continua.
Compartimentul Relaţii Publice