miercuri, 7 septembrie 2011

Timiş / Gheorghe Ciuhandu: Pentru păstrarea competiţiei electorale locale

Discuţia legată de amânarea alegerilor locale din iunie 2012 şi organizarea acestora concomitent cu alegerile parlamentare ne arată încă o dată dispreţul pe care actuala guvernare îl manifestă faţă de popor şi chiar faţă de procesul democratic în România.
Printr-o astfel de măsură, PDL ar continua şirul mutărilor făcute numai şi numai pentru propriul câştig, în detrimentul intereselor românilor. Practic, în cazul în care alegerile locale s-ar desfăşura concomitent cu cele parlamentare, campania electorală s-ar cantona strict în dezbaterea problemelor locale, fiind trecute cu vederea dezbaterile politice precum şi măsurile antipopulare luate de actualul guvern. Un singur exemplu elocvent în acest sens este preţul de livrare către populaţie a energiei termice: în condiţiile în care guvernul a tăiat orice fel de subvenţie, cei care vor fi traşi la răspundere în campania electorală nu vor fi guvernanţii, ci primarii.
PNŢCD consideră că alegerile locale trebuie să fie separate de intervenţia politică. Comunele, oraşele, municipiile şi judeţele au nevoie de administratori, de oameni aleşi pentru a fi în slujba cetăţeanului, care cunosc problemele comunităţii din care provin şi care au soluţii pentru aceste probleme. Din acest motiv, alegerile locale nu trebuie să fie folosite pentru crearea unui iluzoriu suport politic partidului care deţine majoritatea mandatelor de primar şi a preşedinţiilor de consilii judeţene din România.
Este de înţeles faptul că PDL doreşte să rămână la guvernare, însă acest lucru trebuie să fie stabilit într-o luptă electorală corectă, cu cărţile pe faţă, într-o competiţie deschisă, şi nicidecum prin astfel de tertipuri. Dacă în România se doreşte democraţie, procesul administrativ al localităţilor trebuie să fie lăsat separat de lupta politică. Altfel, ne putem aştepta ca un următor pas să fie eliminarea completă a alegerilor locale şi numirea primarilor de la “centru”, lucru care probabil ar conveni de minune actualei puteri.
Gheorghe Ciuhandu
Preşedinte CNC-PNŢCD