marți, 10 mai 2011

10 Mai - Adevărata sărbătoare a poporului român

Tripla semnificaţie a zilei de 10 mai vine de la cele trei mari evenimente din istoria poporului român care s-au întâmplat în această zi:

10 Mai 1866 - sosirea în Bucureşti a prinţului Carol;

10 Mai 1877 - declararea Independenţei de Stat a României;

10 Mai 1881 - declararea Regatului României şi acordarea titlului de Rege al tuturor românilor domnitorului Carol I.

Partidul din care fac parte, PNŢCD, este expresia politică, organizată, a două principii fundamentale ale tradiţiei istorice româneşti: ideea afirmării independenţei şi unităţii naţionale şi ideea realizării dreptăţii sociale. Conform primului principiu, ideea afirmării independenţei şi unităţii naţionale, PNŢCD consideră că există două zile mari în istoria României: Ziua Independenţei (10 Mai) şi Ziua Unirii (1 Decembrie).

Fără a trece cu vederea importanţa zilei de 1 Decembrie (Ziua Marii Uniri, pentru realizarea căreia Partidul Naţional Român, antecesorul PNŢCD, a avut un rol extrem de important), trebuie să subliniez importanţa zilei de 10 Mai care, conform tradiţiei şi importanţei, ar trebui să fie astăzi, de fapt, Ziua Naţională a României.

Interzisă de comunişti, ignorată de autorităţile de după decembrie 1989, ziua de 10 Mai ilustrează, poate, cel mai bine încercarea la care a fost supus poporul român prin tentativele de ştergere a tradiţiilor româneşti, de desfigurare şi răstălmăcire a sensurilor acestora.

Motivul principal pentru această situaţie este faptul că ziua de 10 Mai este indisolubil legată de instituţia monarhică - probabil cea mai atacată şi hulită instituţie românească, din cauza simbolului de luptă împotriva comunismului pe care aceasta îl reprezintă.

Eşafodajul de minciuni clădit în jurul acestei zile, din păcate, nu a dispărut nici astăzi, când românii, în marea lor majoritate, încă nu au aflat semnificaţia zilei de 10 Mai. Adevărata sărbătoare a poporului român este trecută în continuare cu vederea, Ziua Independenţei de Stat a României fiind sărbătorită în mod fals pe 9 mai, dată la care a fost mutată de comunişti după 1947 doar pentru a nu mai exista legătura cu Monarhia.

Circumstanţele politice cunoscute sunt singurele motive pentru care ziua de 10 Mai nu a fost, după 1989, recunoscută ca Ziua Independenţei de Stat şi Ziua Naţională a României, în ciuda faptului că au existat numeroase tentative în acest sens după 1989.

Astăzi, la 145 de ani de la fondarea Familiei Regale Române şi la 130 de ani de la proclamarea statului european suveran şi independent cu numele România, suntem datori cu toţii să aducem omagiul nostru Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României şi să aducem aminte tuturor că orice naţiune care se respectă îşi sărbătoreşte ziua naţională cu ocazia Zilei

Independenţei. M-aş bucura să văd că, la un moment dat, o conducere politică a României va recunoaşte importanţa Zilei de 10 Mai şi o va readuce în mod oficial la rangul pe care istoria şi tradiţia i l-au conferit.

Gheorghe CIUHANDU

primarul Timişoarei