luni, 16 mai 2011

Campionatul prieteniei la fotbal

30 de persoane cu dizabilitati intelectuale si voluntari implicati in programul de mentorat „Un Prieten pentru Tine” au participat vineri la un meci de fotbal dedicat voluntariatului. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul domnului Valentin Bota, care a pus la dispozitie in mod gratuit unul dintre terenurile de fotbal ale Clubului Helios Sport.
Este al doilea an cand Fundatia „Pentru Voi” si Helios Sport organizeaza un meci de fotbal pentru beneficiarii programului „Un Prieten pentru Tine”. Echipele de fotbal au fost alcatuite din persoane cu si fara dizabilitati, fete si baieti, sportivi cu varste curpinse intre 20 si 50 ani – toti au batut mingea pe terenul prieteniei si au marcat goluri pentru diversitate.
„Cu totii ne-am simtit foarte bine! Bucuria de a aduce impreuna oameni care altfel nu ar fi ajuns sa interactioneze este dublata de amploarea pe care a avut-o actiunile desfasurate cu si pentru voluntari in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului (SNV). Multumim voluntarilor nostri pentru ca se implica in activitatile Fundatiei!” a spus Alina Sima, coordonator de voluntari.
Implinirea anul acesta a celor 15 ani de izbanda in domeniul serviciilor sociale comunitare se datoreaza in parte si acelora care au crezut in noi si ne-au sustinut neconditionat - voluntarii.
Evenimentele dedicate voluntarilor nu se incheie aici. Fundatia „Pentru Voi” continua in luna mai cu o campanie de recrutare de voluntari pentru programul Un prieten pentru Tine. Acesta ofera posibilitatea persoanelor interesate sa-si petreaca putin din timpul lor liber alaturi de o persoana cu dizabilitati intelectuale mergand la o plimbare, la un suc, la un film etc.
Helios Sport Timisoara, B-dul Iosif Bulbuca nr. 21, are in administrare 3 terenuri de tenis si un teren de fotbal. Terenurile de tenis sunt de zgura, iar terenul de fotbal este cu iarba artificiala (60mm), marca Limonta Italia, acreditat FIFA. Atat la tenis cat si la fotbal, terenurile sunt dotate cu nocturna si sunt acoperite iarna cu balon.