vineri, 13 mai 2011

OAMENII LEGII AU EFECTUAT O ACŢIUNE ÎN PIAŢA BAREA CÂRŢAN

În dimineaţa zilei de 13 mai 2011, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul SJIPI Timiş şi Direcţia Judeţeană de Informaţii Timiş, alături de comisari ai Gărzii Financiare, inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Oficiului pentru Protecţia Consumatorului ai Direcţiei de Sănătate Publică şi lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, au organizat şi desfăşurat o acţiune de amploare piaţa Badea Cârţan din municipiul Timişoara..
Scopul acestei acţiuni a fost combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu produse alimentare şi nealimentare, dar şi protejarea populaţiei împotriva unor acţiuni ilicite de comerţ.
Acţiunea a urmărit să cuprindă toţi agenţii economici implicaţi în comercializarea acestor tip de produse.
În acest sens, s-au efectuat verificări pe linia combaterii ilegalităţilor ce se comit în legătură achiziţionarea şi comercializarea mărfurilor şi respectarea legislaţiei în domeniul financiar-contabil. Acţiunea a avut printre alte obiective şi identificarea persoanelor care lucrează fără forme legale, verificarea existenţei spaţiilor special amenajate pentru fumat, respectarea condiţiilor igienico-sanitare de funcţionare şi dacă sunt luate măsurile de prevenire a incendiilor în spaţiile în care se desfăşoară activităţi de comercializare a produselor.
La acţiune au participat peste 100 de poliţişti, cinci pompieri, 18 comisari ai Gărzii Financiare, cinci comisari ai Oficiului pentru Protecţia consumatorului, patru inspectori din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, opt inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă-Timiş şi cinci reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare.
În urma desfăşurării acţiunii, au fost controlate 70 de societăţi comerciale şi 24 persoane fizice care îşi desfăşurau activitatea în piaţă, fiind aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 121.000 de lei.
De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 4.940 de lei (produse alimentare în valoare de 2000 de lei şi nealimentare, în valoare de 2500 de lei), totodată fiind confiscată suma de 440 de lei în numerar. Au mai fost constatate 3 infracţiuni şi au fost ridicate în vederea confiscării 3.375 de cartuşe cu calibrul 12 mm.
Exemple:
În urma controlului efectuat, a fost identificat C. Marian, din Bucureşti, membru al lotului naţional de tir sportiv, care transporta cantitatea de 3375 cartuşe cu calibrul 12 mm. Întrucât acesta nu prezenta documente justificative s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare şi vor avea drept scop protejarea populaţiei de activităţile comerciale ilicite precum şi identificarea agenţilor economici care produc, transportă sau comercializează produse accizabile, produse alimentare şi nealimentare, produse de morărit şi panificaţie şi se sustrag la plata impozitelor şi taxelor aferente bugetului consolidat al statului.
Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş