luni, 30 mai 2011

În labirint, omagiu Lianei Alexandra

Avancronica de concert. Marţi, 31mai 2011, ora 19

Luni, 10 ianuarie 2011, s-a stins din viaţă compozitoarea Liana Alexandra, la numai 63 de ani. Om minunat, de mare delicateţe sufletească, compozitor şi muzician de mare talent, Liana a fost un prieten fidel al filarmonicii noastre. În amintirea ei, în chip de omagiu, conducerea Filarmonicii „Banatul” a programat în concertul de închidere al Festivalului Internaţional TIMIŞOARA MUZICALĂ, opera „În labirint” care va fi condusă de la pupitrul dirijoral de maestra Mihaela Silvia Roşca.
Compusă în 1987, opera nu se referă la povestea din mitologia greacă, la labirintul în care Icar şi tatăl său Dedal au fost închişi de Regele Minos, ci, în mod insolit, se bazează pe subiectul unei cărţi poliţiste, Trucaj, a lui George Arion. Compozitoarea rezolvă cu mult talent toate problemele de adaptare tematică, filozofică şi reuşeşte să exploateze meşteşugit calităţile de muzicalitate ale frazelor aflate în textul lui Arion. Vom observa cu plăcere că mijloacele muzicale nu sunt de mare avangardă, nu conţin căutări neapărat originale şi artificii, ci, dimpotrivă, alternează în mod inteligibil planurile de energie şi vitalitate cu episoade de profund lirism, culori diafane şi o anumită obscuritate filozofică ce se naşte din încercările de descoperire ale labirintului lumesc.
Pe scena sălii Capitol opera va avea regie, nu va fi o simplă operă în concert, deci cu atât mai atrăgătoare. Iată distribuţia acestui spectacol de operă:
Suzana — soprana Valentina Zaha
Ariadna — mezzosoprana Monica Szirbik
Andrei — tenorul Daniel Zah
Hara — basul Mihai Sîmboteanu
Bolbocea — baritonul Cristian Ardelean
Pregătirea scenică aparţine lui Silviu Văcărescu.
Participă corul secţiei de canto a Facultăţii de Muzică Timişoara, pregătit de Lucian Oniţă.
Mircea Tătaru