luni, 9 mai 2011

"Road safety"

Marţi, 10 mai, de la ora 12,00, în sala Hyperion a căminului 1-2 al Universităţii de Medicina si Farmacie "Victor Babes", de pe strada Regiment 13 Calarasi, in Piata Eftimie Murgu din spatele Prefecturii Timisoara va avea loc o conferinţă de presă despre proiectul "Road safety”.
"Road safety” este un proiect ce a fost implementat de către Societatea Studenților Mediciniști Hipocrates Sibiu în anul 2008 la nivel local pentru ca în anul 2011, în cadrul celei de-a XXIV-a Adunare Generală a Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), să fie implementat la nivel naţional.
Proiectul se adresează în primul rând actualilor și viitorilor conducători auto darși pietonilor.
Studenții mediciniști îşi propun să pornească o adevărată campanie împotriva vitezei excesive și a consumului de alcool înainte de urcarea la volan.
Program desfășurare proiect:
9 mai – Sensibilizarea populației prin împărțirea de pliante și flyere
10 mai – Conferință de presă desfășurată în Sala Hyperion a căminului 1-2, avându-l ca invitat pe Șeful Poliției Rutiere Timișoara – domnul Comisar Șef Dumitru Domășnean.
11 mai – 10:00 -12:00 Cursuri BLS - Liceul Pedagogic "Carmen Sylva".
12 mai – 12:00 -13:00 Simularea unui accident rutier pe strada TraianLalescu.
13 mai – 17:00 Workshop “Consecințele din punct de vedere medical ale accidentelor rutiere” – susținut de domnul doctor Mihai Grecu.
Detalii la: Cristian Mihon, tel 0747 856 825