sâmbătă, 21 mai 2011

3 aparate jocuri de Poker "indisponibilizate" de poliţişti

În data de 20 mai 2011, începând cu orele 23, 60 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, în cooperare cu lucrători din cadrul S. J. I. P. I. şi cu sprijinul a 10 comisari ai Gărzii de Mediu, 5 Inspectori ai Inspectoratului Teritorial de muncă, 5 inspectori ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, 5 lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi 5 lucrători din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică au desfăşurat o acţiune.
Acţiunea organizată şi desfăşurată a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor săvârşite cu violenţă pe fondul consumului de băuturi alcoolice în localurile unde au fost înregistrate astfel de fapte pe timpul nopţii.
S-a verificat legalitatea de funcţionare a societăţilor comerciale, respectarea condiţiilor sanitare de funcţionare acestora, conformitatea şi siguranţa produselor agroalimentare, respectarea prevederilor legale privind existenţa măsurilor de prevenire a incendiilor, efectuarea de jocuri de noroc fără autorizaţie legală (licenţa), precum şi persoanele care lucrează fără a îndeplini condiţiile legale.
Acţiunea a vizat controlarea a 5 societăţi comerciale cu obiect de activitate 'bar ' şi 'jocuri de noroc', iar în urma acesteia au fost constate 2 infracţiuni, au fost aplicate 64 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 54.978 lei şi au fost ridicate în vederea indisponibilizării 3 aparate jocuri Poker în valoare de 6.400 lei.
De asemenea au fost ridicate sume băneşti respectiv 100 de euro şi 367 lei, produse alimentare constând în 192 de sticle de bere şi au fost aplicate 3 avertismente.
Au fost verificate în evidenţele de poliţie cu această ocazie 186 de persoane.

Exemple:

1.Garda Financiară Timiş, a sancţionat, cu amenda contravenţională în valoare de 8.000 lei, o societate comercială, în conformitate cu articolul 10, litera b din O.U.G. nr. 99 republicată, a dispus confiscarea sumei de 242 lei conform art. 11, litera b (nu s-a eliberat bon fiscal pentru marfa vândută) şi suspendarea activităţii pe o perioada de 3(trei) luni, iar Direcţia de Sănătate Publică a aplicat o sancţiune în valoare de 600 lei conform art. 27, litera b din Legea nr. 98 /1999.

2.O societate comercială a fost sancţionată contravenţional de către comisarii Gărzii Financiare cu suma de 6.000 lei în conformitate cu Legea nr. 12 /1990, republicata art. 1, lit. c fiind confiscate 192 sticle de bere de 0,33 l, în valoare totale de 400 lei.
Lucrători Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 5.000 lei în conformitate cu Legea nr. 307/2006, art. 44, punctul 4 pentru ''lipsa autorizaţiei de securitate la incendii''.
Direcţia de Sănătate Publică a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 1.500 lei în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/1994, articolul 11, litera d, pentru '' neîntreţinerea curăţeniei în punctele sanitare'' .
La o altă societate comercială, Garda Financiara a aplicat o sancţiune contravenţională în sumă de 8.000 lei în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 28/1999, totodată dispunându-se măsura complementară a suspendării activităţii pe o perioada de 3 luni.
De asemenea s-au ridicat in vederea confiscării un număr de 3 aparate de jocuri de noroc tip Poker pentru care nu s-a deţinut autorizaţie legală de funcţionare.
Poliţiştii rutieri l-au pe P. Ştefan, de 23 ani, din localitatea Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Corneliu Coposu din municipiul Timişoara fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Persoana în cauză a fost testată cu aparatul alcoltest rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condusă la Spitalul Judeţean Timişoara unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit acte premergătoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.

Şeful Inspectoratului
Comisar şef de poliţie
Popescu Gheorghe