marți, 3 mai 2011

Un sfârşit de săptămână fără evenimente rutiere asigurat de poliţiştii timişeni

Pentru a preveni evenimentele nedorite în perioada minivacanţei de 1 mai, poliţiştii timişeni au acţionat pe arterele rutiere din judeţ şi din municipiul Timişoara pe care au fost cunoscute valori mari de trafic.

Pentru reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora comise pe fondul nerespectării legislaţiei rutiere privind depăşirea şi viteza de deplasare a autovehiculelor pe drumurile publice poliţiştii au acţionat în perioada 29 aprilie - 02 mai 2011 cu 22 echipaje de poliţie rutieră.

Deşi acţiunea acestora a avut un rol preventiv au fost şi conducători auto care nu au înţeles riscurile la care se expun atunci când conduc un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau încalcă normele rutiere privitoare la limita legală de viteză.

În acest sens, au fost depistate 14 persoane care au condus autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice pentru trei dintre acestea fiind întocmite dosare penale iar în 11 dintre cazuri au fost aplicate sancţiuni contravenţionale fiind luată totodată şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice.

Principala cauză a accidentelor cu urmări grave o reprezintă nerespectarea regimului de viteză pe drumurile publice , motiv pentru care poliţiştii timişeni au acţionat cu toate aparatele radar din dotare . În acest sens au fost aplicate 316 amenzi la conducători auto care au apăsat pedala de acceleraţie depăşind limitele de viteză impuse pe tronsoanele rutiere, motiv pentru care au fost reţinute 9 permise de conducere.

Poliţiştii vor continua acţiunile de acest gen şi în perioada următoare.

Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş