marți, 3 mai 2011

2.500 DE PACHETE DE ŢIGĂRI DEPISTATE DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii timişeni au depistat un tânăr care transporta cu un autoturism 2.500 de pachete de ţigări netimbrate / Tânărul a fost reţinut de poliţişti, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală.

La de 03 mai a.c., poliţiştii au depistat în apropierea localităţii Jebel, judeţul Timiş, un autoturism condus de S.A.F., de 25 de ani, care transporta peste 2.500 de pachete de ţigări netimbrate de provenienţă din Muntenegru.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul conducea autoturismul având permisul de conducere suspendat.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei unde i-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile netimbrate şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice unui autoturism având permisul de conducere suspendat, fiind reţinut pentru 24 de ore.

Autoturismul a fost indisponibilizat în vederea luării măsurilor asiguratorii, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAII PUBLICE


Peste 10.000 pachete de ţigarete confiscate în ultimele 24 ore de către poliţiştii timişeni

Traficul ilicit de ţigarete constituie o ameninţare permanentă pentru bunul mers al pieţei legale, interne şi europene, afectând grav bugetul general consolidat, interesele financiare ale ţării şi, în egală măsură, interesele producătorilor autorizaţi de ţigarete, ale contribuabililor corecţi, plătitori de impozite şi taxe, având, totodată, impact negativ asupra stării de sănătate a populaţiei, care consumă produse a căror calitate nu poate fi dovedită.

Eficientizarea prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigarete constituie o prioritate a poliţiei timişene, în acest sens fiind luate mai multe măsuri în cooperare şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în acest domeniu.

În ultimele 24 ore au fost depistate peste 10.000 pachete ţigarete, în valoare de 100.000 lei de către poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei Generale Informaţii şi Protecţie Internă, fiind reţinute pe bază de ordonanţă de reţinere cinci persoane în vederea prezentării instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

De asemenea au mai fost ridicate în vederea confiscării trei autoturisme în valoare de peste 20.000 de euro folosite la transportul ţigărilor confiscate.

Exemplu:

În ziua de 03 mai a.c., în jurul orei 15.30, pe DN 59, în apropierea localităţii Jebel a fost depistat un autoturism condus de S.A.F., de 25 ani, care transporta peste 2.500 de pachete de ţigări netimbrate de provenienţă Muntenegru.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit faptul că bărbatul conducea autoturismul având permisul de conducere suspendat.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei unde i-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile netimbrate şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice unui autoturism având permisul de conducere suspendat., fiind reţinut pentru 24 ore în vederea prezentării instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Autoturismul mai sus menţionat, a fost indisponibilizat în vederea luării măsurilor asiguratorii conform dispoziţiilor procurorului de caz, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Poliţiştii vor continua activităţile în vederea combaterii contrabandei cu ţigări şi alte produse accizabile.

Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş