Cinci infracţiuni la regimul circulaţiei în două zile
În cadrul acţiunilor pe linia circulaţiei rutiere, desfăşurate de poliţişti în perioada 01-02.10.2011, au fost constatate cinci infracţiuni.
Doi tineri au fost depistaţi în noaptea de 30/01.10.2011 în timp ce conducea vehicule, deşi nu posedau permise de conducere.
F.CIPRIAN, de 30 de ani, a condus o motocicletă pe Calea Caransebeşului din municipiul Reşiţa când a fost oprit pentru control. În urma verificărilor efectuate s-a constata că bărbatul nu posedă permis de conducere, motiv pentru care s-a întocmit un dosar de cercetare penală.
Câteva ore mai târziu, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism, pe bulevardul Republicii din Reşiţa.
Verificările au indicat faptul că autoturismul a fost condus de către B.MARIAN, de 21 de ani, însă fără a avea permis de conducere. În acest caz se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere.
În dimineaţa zilei de 01.10.2011 S.NICOLAE, de 42 de ani, a fost depistat conducând un autoturism pe raza localităţii Constantin Daicoviciu, deşi are permisul anulat.
Câteva ore mai târziu un alt bărbat de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Reşiţa a fost oprit pentru control. În urma controlului s-a constatat că autorizaţia provizorie pentru numărul de înmatriculare era expirată. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
Un alt tânăr de 19 ani, a fost oprit pentru control în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Titulescu din Moldova Nouă.
La testarea cu aparatul alcooltest a tânărului a rezultat o concentraţie de 0,44 mg-l alcool pur în aerul expirat. Tânărului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g-l alcool pur în sânge.
Plasă la braconaj
În dimineaţa zilei de 30.09.2011, în jurul orelor 05.30, trei bărbaţi în timp ce se deplasau cu o maşină în zona lacului Trei Ape, au fost opriţi pentru control de către lucrători din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
În urma verificărilor s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de către D.D., în vârstă de 54 de ani, iar în autoturism se mai aflau R.P., de 49 de ani şi G.A., de 40 de ani.
La controlul portbagajului poliţiştii au găsit plase de pescuit în care au fost peşti, iar într-un rucsac au fost găsiţi de asemenea alţi peşti pe care bărbaţii au declarat că i-au prins la undiţă.
Cei trei nu au avut permise de pescuit şi au fost conduşi la sediul poliţiei.
Poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor uneltele de pescuit şi peştii, respectiv 4 kg de crap şi 5,3 kg de şalău, iar în cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol.