marți, 26 iulie 2011

Arad / Interzis la Schengen

PATRU PERSOANE DEPISTATE ÎN TENTATIVĂ DE TRECERE ILEGALĂ A FRONTIEREI
*Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au reţinut trei tunisieni şi un marocan care au încercat să treacă ilegal în Spaţiul Schengen.
În data de 25.07.2011, în jurul orei 20.30, la Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat acţionând în baza unei informaţii primite de la Poliţia Oraşului Nădlac a reţinut patru persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos, spre Ungaria.
Cei în cauză au fost reţinuţi la aproximativ 100 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în vegetaţia din apropierea liniei de frontieră.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Algeria şi Maroc, au vârste cuprinse între 24 şi 31 ani şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu o maşină de ocaziei până în localitatea Nădlac, de unde au continuat călătoria pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii. Ei au declarat că au recurs la această metodă întrucât nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalzarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
URMĂRIT GENERAL DEPISTAT LA FRONTIERĂ
* Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente, un cetăţean român care se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea pentru sâvârşirea infracţiunii de furt.
În data de 25.07.2011, în jurul orei 22.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat, călătorind ca pasager într-un mijloc de transport internaţional, cetăţeanul român Fabian-Cristian B., în vârstă de 28 ani. Cu ocazia efectuării formalităţilor specifice, lucrătorii noştri au constatat că pe numele acestuia era emis un mandat de executare a pedepsei de un an cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Faţă de acesta, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei, fiind predat unei echipe operative din cadrul I.P.J. Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Comisar şef de poliţie,
MAREŞ ION