luni, 25 iulie 2011

Timiş / Decesul unui poliţist

Anunţăm cu regret decesul colegului nostru, domnul subcomisar de poliţie POPA IOAN. Acesta a plecat dintre noi în cursul acestei zilei, în urma unui infarct.
Poliţistul a absolvit şcoala de poliţie, în anul 1989, fiind încadrat ca subofiţer de ordine publică la Poliţia Municipiului Timişoara. În anul 1994 acesta a avansat în gradul de ofiţer, desfăşurându-şi activitatea ca ofiţer de cercetare penală în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.
Din anul 1995 până în prezent, bravul nostru coleg şi-a desfăşurat activitatea ca ofiţer de ordine publică şi de cercetare penală în cadrul Poliţiei Oraşului Sânnicolau Mare.
În decursul celor 22 de ani subcomisarul POPA IOAN a fost recompensat în nenumărate rânduri cu premii în bani şi salarii de merit.
De asemenea, în anul 2009 poliţistul a fost decorat cu însemnul onorific pentru o activitate de 20 de ani în cadrul poliţiei, iar în anul 1996 acesta a fost citat pe ordinul de zi şi a primit felicitări scrise în anii 2005 şi 2009 pentru rezultatele bune obţinute.
În cei 22 de ani de serviciu în slujba statului, subcomisarul POPA IOAN, a fost un adevărat exemplu pentru colegii săi, arătând devotament, solicitudine şi respect faţă de instituţia în care şi-a desfăşurat întreaga activitate, dovadă fiind calificativele obţinute la fiecare sfârşit de an. În ultimii 15 ani acesta a obţinut numai calificative de foarte bun.
Transmitem pe această cale sincere condoleanţe familiei .

Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş