marți, 26 iulie 2011

Timiş / Sinuciderea la priză

1. Poliţiştii au depistat o persoană suspectă de comiterea infracţiunii de tâlhărie
În data de 25.07.2011, în jurul orei 05.50, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Recaş au fost sesizaţi de către P. B. Claudia, de 21 de ani, din aceeaşi localitate, despre faptul că a fost victima unei agresiuni în urma căreia a fost deposedată de un lănţişor din aur.
Poliţiştii au stabilit că aceasta se deplasa pe strada Lucian Blaga din localitate iar la intersecţia cu strada Bahus, a fost acostată de un bărbat care i-a smuls de la gât un lănţişor din aur.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au depistat pe C. A, de 17 ani, din localitatea Recaş, suspect de comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal, fiind reţinut de bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestarea preventivă.
2. Poliţiştii au efectuat primele verificări cu privire la o persoană care a avut o tentativă de suicid
La data de 25.07.a.c, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Lugoj au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că o persoană a avut o tentativă de suicid.
Un echipaj de poliţie s-a deplasat de urgenţă la faţa locului iar din primele verificări efectuate s-a constatat că D. A. Ştefan a introdus în priza de curent două fire neizolate, pe care şi le-a legat de mână.
Întrucât prezenta arsuri prin electrocutare la membrele superiore, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Lugoj pentru acordarea de îngrijiri medicale dar a refuzat internarea.
3. Poliţiştii lugojeni efectuează cercetări cu privire la un accident de circulaţie
Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 26 iulie 2011, în jurul orei 06.10, despre faptul pe strada Salcâmului din municipiul Lugoj a avut loc un accident de circulaţie.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care din primele verificări efectuate a stabilit că T. Sorin, din municipiul Suceava a condus o autoutilitară pe strada Salcâmului din municipiul Lugoj.
Acesta nu a adaptat viteza corespunzătoare la condiţiile meteorologice, la carosabilul umed, a derapat şi a acroşat cu semiremorca o autoutilitară condusă regulamentar de către T. Boresin din Timişoara.
Poliţiştii vor continua cercetările pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a produs evenimentul rutier.
4. Depistată în timp ce transporta ţigări netimbrate şi alcool etilic
Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Peciu Nou , în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza localităţii Şag, în data de 25.07.a.c., în jurul orei 11.00, au depistat în trafic un autoturism condus de M. I. Maria, de 35 de ani din municipiul Arad.
Cu ocazia controlului efectuat, poliţiştii au găsit în portbagajul autoturismului 448 pachete ţigări cu timbre sârbeşti şi 17 litri alcool etilic de 96% de provenienţă sârbească.
S-a luat legătura cu comisarii din cadrul Gărzii Financiare Timiş care au confiscat bunurile şi au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 20.000 lei.
5. Depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere
În timp ce executau serviciul de patrulare pe raza comunei Satchinez , la data de 25 iulie 2011, în jurul orei 17.00, poliţiştii l-au depistat pe P. Vasile, de 30 de ani, din localitatea Zărneşti, judeţul Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Bărăteaz.
Din verificările efectuate în evidenţele de poliţie s-a stabilit că acesta nu poseda permis de conducere.
Poliţişti i-au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu poseda permis de conducere, iar în cauză cercetările vor continua.
6. A condus un autoturism deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice
Poliţiştii l-au depistat la data de 25 iulie 2011, pe A. L .Manuel, de 39 de ani, care a condus un autoturism la ieşirea din localitatea Lenauheim spre localitatea Grabaţ, judeţul Timiş aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta nu poseda permis de conducere iar autovehiculul pe care îl conducea nu era înmatriculat, având numere false.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, neînmatriculat în circulaţie şi având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.
Cercetările vor continua pentru documentarea activităţii sale infracţionale.
Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş