Adrian Orza: “Eu vreau să mă refer la o chestiune legată de învăţământ. Cred că rezultatele slabe de la bacalaureat nu se datorează numai proastei pregătiri a elevilor în liceu, ci unui lanţ întreg de lucruri scăpate de sub control. În primul rând, nu se mai face şcoală nici la nivel de gimnaziu şi de aici deja intră elevii cu un handicap mare în liceu. Lipsa unui examen de admitere la liceu e una din cauze. Sunt, de asemenea, adeptul reintroducerii examenului de admitere la facultate. Căci o notă dată de un profesor exigent de la un liceu la care se face şcoală nu poate fi comparată cu o notă din altă parte. Trebuie să existe o concurenţă reală la admitere.
Dar în acest lanţ al slăbiciunilor unul din cei mai mari vinovaţi sunt chiar universităţile de stat şi private. Singura lor preocupare e cum o să îşi ocupe locurile în toamnă. În România găsim facultăţi de medicină în localităţi care nu au nici apă caldă la robinet. Au crescut universităţile ca ciupercile după ploaie. O altă tară este legată de politizarea acestui sistem. Aţi văzut, la Inspectoratul Şcolar Timiş, la un moment dat, erau trei conduceri: una în instanţă, una la partide (pregătită să intre în birouri) şi alta în birouri.
Copiii sunt vinovaţi, însă în cea mai mică măsură. Şi părinţii sunt vinovaţi, au principala vină, pentru că nu îşi mai instruiesc copiii în spiritul respectului faţă de dascăli şi şcoală; apoi intervine politizarea sistemului; promovarea valorilor în România. Copiii nu mai au modele, vor să facă bani, nu contează cum, ei văd că sunt unii care pot oricum. O mare greşeală e desfiinţarea şcolilor profesionale. Înainte, dacă nu reuşeai la liceu, făceai o şcoală profesională şi aveai o meserie. Acum, cei care au făcut meserii sunt prin politică. Nu e o ruşine. Dar era o selecţie. Apoi următoare selecţie era la admiterea la facultate. Acum toţi au diplome.
Eu cred că e bine că acum s-a pus oglinda în faţa sistemului. Dar dacă nu se vor lua măsuri şi s-a făcut doar spre a se arăta tarele sistemului, degeaba s-a făcut. Acum sunt şcoli care nu au nici un elev care a promovat bacalaureatul, iar anii trecuţi aveau promovabilitate de peste 50%. Deci e clar cum s-au dat examenele anii trecuţi acolo. La nivelul ţării, e dezastru. Iar o ţară care nu are învăţământ, nu are viitor. Ca soluţii, cred că trebuie reintrodusă concurenţa: la liceu, la facultate. Apoi trebuie desfiinţate unele facultăţi. Iar copiii sunt ultimii vinovaţi, pentru că nu mai au modele.
În plus, trebuie să se oprească influenţa părinţilor cu bani. Şi apreciez liceele care au reintrodus uniformă. Nu trebuie să fie din cap până în picioare la fel, dar să aibă un semn distinctiv, nu unii să se simtă inferiori faţă de alţii. Şi asta contibuie la toată această problemă din învăţământ.”
Viorel Sasca: “Eu cred că acest bacalaureat a fost o acţiune de tip mediatic, exact cum sunt acele arestări, cu presa de faţă, fără nici un efect până la urmă. Acest domn ministru cunoaşte bine situaţia din învăţământ. Ce măsuri a luat pentru a îndrepta situaţia? Ce a făcut pentru cadrele didactice?
L-am auzit pe dl Marga, unul dintre oamenii care cunosc situaţia, venind cu unele idei pertinente. Trebuia să se încheie un pact naţional, între partide, privind învăţământul românesc. Nu să vină acum să ceară părerea partidelor. Dl Marga spunea că, dacă dl Funeriu e aşa o valoare, de ce nu a fost invitat de universităţi să ţină conferinţe? Pentru că asta îţi dă valoarea. Are articole publicate în revistele de impact? Ce experienţă are în învăţământ? Deci, câtă vreme numirile sunt strict politice, pe nişte merite false, nu ne putem aştepta ca aceşti oameni să fie capabili să conducă un sistem atât de complex precum învăţământul.
În schimb, la o emisiune televizată, am văzut copii extraodinari, care au făcut o analiză a societăţii româneşti, aşa cum mulţi oameni politici nu sunt în stare să o facă. Au mai fost 13 copii de la un orfelinat, care au reuşit toţi să ia bacalaureatul.
Iar soluţia este cea a unei analize serioase şi a unui pact pe învăţământ, încheiat între partidele politice, încheiat între profesionişti adevăraţi. Şi cred că prima schimbare care se impune este la nivelul ministrului învăţământului, căci el oricum nu este acceptat de profesioniştii din domeniu.
Au fost simulările de bacalaureat. De ce nu a introdus acele măsuri atunci? Le-a intodus acum şi i-a pus pe aceşti copii să dea cu capul în zid. Nu e nici pedagogic şi nici uman, nu e corect din nici un punct de vedere.
În Germania, spre exemplu, cele mai multe cursuri de la şcolile profesionale sunt organizate de camerele de comerţ. Întreprinderile finanţează, iar ministerul stabileşte programa. Sistemul e foarte clar. Dar şi la noi trebuie ajuns la un consens naţional, să avem un cadru organizatoric corect.
În altă ordine de idei, vreau să vă spun că o delegaţie a Consiliului Judeţean Timiş a fost în judeţul Boblingen, din Germania. Aici am avut întâlniri cu directorul Agenţiei pentru promovarea energiei din surse regenerabile, cu conducerea Consiliului judeţean de la Boblingen, cu o fundaţie care este, de fapt, o reţea de promovare a tehnologiilor, organizată foarte interesant, am vizitat deponeul ecologic de acolo care e închis. Am văzut cum ar trebui să arate unul închis, aşa cum ar trebui să se întâmple la Parţa, am văzut şi cum arată soluţia nouă, o fabrică de incinerare. Acolo se intenţionează pe latura de sud a deponeului să instaleze panouri fotovoltaice. Şi la noi cred că ar fi o soluţie interesantă şi sunt disponibile câteva hectare pentru aceasta.
Vreau să vă spun că acolo judeţele funcţionează foarte bine şi nu există prefectură. Rolul prefectului este îndeplinit de vicepreşedintele consiliului judeţean. Consiliul judeţean are un singur vicepreşedinte şi acela e numit de Ministerul de Interne şi Administraţie Publică. I-aş recomanda guvernului nostru să studieze modelul german, căci este unul dintre cele mai eficiente. Aşa cum spuneam, oraşele mari au statut de judeţ, judeţele au cam 200.000-300.000 de locuitori. De exemplu, în landul Baden-Wurttemberg, de peste 10 milioane locuitori, sunt 35 de judeţe şi 9 oraşe cu statut de judeţ. Cred că aceasta e o organizare optimă şi permite asocieri între judeţe. Am vizitat o clinică, spre exemplu, unde acţionari erau un judeţ, un oraş şi un judeţ vecin, care finanţau clinica. Deci se fac astfel de asocieri, în funcţie de nevoile comunităţilor locale.
În final, am avut o întâlnire cu Asociaţia Şvabilor Dunăreni, la casa lor din Boblingen. Au participat peste o sută de şvabi din zona noastră, ne-au prezentat un program artistic, ei şi acum îşi aduc aminte de obiceiurile de aici şi au o nostalgie profundă după perioada petrecută în România.”
